Propaganda neagră britanică din cel de-al doilea război mondial

Conform unei definiţii cinice, inamicul declamă „propagandă”, în timp ce orice ar veni din partea noastră reprezintă „ştiri”. Această perspectivă face ca propaganda să fie greu de definit. Însă versiunea celui de-al Doilea Război Mondial are mai multe nuanţe: Propaganda albă este clar identificată. (BBC a emis un program alb cu titlul „This is London calling” — „Aici, Londra”.) Propaganda gri provine dintr-o sursă care nu este uşor identificabilă. (Înainte de cucerirea Franţei, producţii radio emise de germani din staţii neidentificate au avut drept scop inducerea unei stări de panică în rândul francezilor prin sfătuirea ascultătorilor să-şi scoată economiile din bănci.) Propaganda neagră, în forma sa cea mai bună, este o minciună nedetectabilă.

Câteva dintre cele mai bune exemple ale propagandei negre din timpul războiului au fost emisiunile britanice care s-au pretins staţii de radio germane oficiale. Operaţiunea a fost condusă de Special Operations Executive (SOE), a cărui sarcină principală era comiterea de acte de sabotaj şi înarmarea grupurilor de rezistenţă din Europa ocupată de germani. Scenariştilor propagandei negre li se spusese: „Acurateţe înainte de toate. Nu trebuie să minţim niciodată din întâmplare sau din neglijenţă, ci doar în mod deliberat.”

Der Chef şi postul său de radio pirat

Staţiile de radio britanice care s-au ocupat de propaganda neagră au folosit transmiţătoare din Anglia. Una dintre ele a pretins că e o staţie ilegală care emitea din Germania, condusă aparent de Der Chef, un progerman, însă un antinazist. El transmitea muzică, ştiri sportive reale şi tirade antibritanice – Churchill este un „ticălos insensibil şi un evreu bătrân şi alcoolic” – cu ceea ce semăna a mesaje codificate adresate unei grupări antinaziste inexistente. Unul dintre mesaje, de pildă, într-un cod uşor de descifrat, spunea: „Willy, întâlneşte-te cu Jochen vineri, pe rândul cinci de la parter, în timpul celui de-al doilea spectacol de la Union Theatre.” Existau sute de cinematografe Union Theatre în Germania. Iar după ce agenţii Gestapo au spart codul, probabil că i-au căutat cu asiduitate pe Willy şi pe Jochen. Ascultătorii au crezut că Der Chef şi organizaţia sa ascunsă erau reali, subminând Germania din interior. Propagandiştii SOE sperau că emisiile îi vor încuraja într-o anumită măsură pe germani să i se opună lui Hitler. Der Chef a vorbit pentru ultima dată în noiembrie 1943, după aproximativ 700 de emisii. Ascultătorii au auzit focuri de mitralieră şi un strigăt gutural: „Te-am prins, porcule!” Gestapo îl prinsese în sfârşit pe Der Chef.

Radioul soldaţilor din Calais

Propagandiştii negri au început apoi să producă Soldatensender Calais, „Radioul soldaţilor” din Calais, despre care se presupunea că trebuie să fie o staţie de radio germană „oficială”. Emisiile au inclus descrieri ale daunelor provocate de bombardierele Aliaţilor. Printre ascultători se număra Josef Goebbels, şeful propagandei Partidului Nazist. Pe 28 noiembrie 1943, el scria în jurnalul său „… Staţia de radio duce o propagandă foarte inteligentă şi, din ceea ce este emis, cineva poate să înţeleagă că englezii ştiu cu exactitate ce au distrus şi ce nu au distrus.”

Succesul înregistrat de Soldatensender Calais a fost confirmat de Ministerul de Interne al Bavariei într-un mesaj adresat pe 18 martie 1944 lui Freiherr von Eberstein, şeful din Munchen al Sicherheitsdienst, serviciul de spionaj al Schutzstaffel (SS). Găsit şi tradus după război, mesajul afirma: „Începând din octombrie 1943, populaţia se referă tot mai des la transmisiile staţiei radio care se autointitulează Soldatensender Calais, naţionalitatea oamenilor din spatele ei nefiind cunoscută. Efectul principal al transmisiilor de ştiri ale staţiei, care au fost descrise ca excelente din punct de vedere psihologic, decurg din practica de a oferi informaţii absolut ireproşabile, care au fost citate, de asemenea, cu exactitate de către Serviciul German de Ştiri şi amestecate cu un număr de aspecte izolate, mai mult sau mai puţin plicticoase. Acest lucru a determinat ca mari segmente ale populaţiei să creadă că Soldatensender Calais era o staţie de radio germană, poate una dintre numeroasele staţii Soldatensender instalate pe teritoriile ocupate, fără ca populaţia să fie informată despre ele”.

Faptul că rapoartele Soldatensender Calais aveau adesea o acurateţe ce nu mai era întâlnită nicăieri în cadrul Serviciului German de Ştiri a fost în anumite cazuri explicat de către populaţie prin următoarele afirmaţii: „La urma urmei, ei nu pot să-i prezinte soldatului de pe front aceeaşi propagandă de acasă. Trebuie să fie mai sinceri cu soldaţii de pe front.”

Nereuşind să convingă ascultătorii că realizatorii emisiunilor erau propagandişti britanici, oficialii germani au ordonat bruierea staţiei. Însă, s-a afirmat în raportul oficial, mulţi oameni erau convinşi că sursa de bruiaj era „un inamic ce ataca «staţia germană».”

Staţiile de radio germane civile îşi încetau de obicei transmisia atunci când bombardierele aliate erau detectate, astfel încât avioanele să nu poată folosi semnalele de emisie pentru a se orienta. În mai puţin de o secundă, inginerii britanici puteau schimba frecvenţele, începând să emită de pe o staţie radio redusă la tăcere atât de repede, încât ascultătorii nu detectau întreruperea şi credeau că ascultă emisiile reale ale staţiei.

Ceea ce au auzit a fost o emisiune de ştiri şi anunţuri fals oficiale. Staţiile de radio germane avertizau că duşmanul emitea instrucţiuni false şi precedau anunţurile autentice spunând că erau oficiale. Emiţătorii britanici ai propagandei negre procedau la fel, adăugând minciuni şi precedându-le cu asigurarea că erau oficiale.

Impactul asupra istoriei

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, războiul psihologic a devenit un tip separat de confruntare. Propaganda neagră produsă de SOE a demonstrat gradul în care Aliaţii erau capabili să penetreze controlul exercitat de un regim totalitarist asupra propagandei şi să ajungă la populaţia germană.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.