Priviţi cum arată un tiran: Papa Doc, dictatorul pe viaţă al statului Haiti, omul agreat de SUA, din „interese strategice”


Aţi auzit vreodată de „Papa Doc”? Dacă nu, am să vă spun eu… A fost unul dintre cei mai cruzi tirani care a trăit vreodată în secolul al XX-lea. Francois Duvalier – pe numele său adevărat – s-a născut şi a crescut în Port-au-Prince, Haiti (America Centrală). La început, el a profesat ca medic în zonele rurale, fiind apreciat pentru lupta sa împotriva tifosului şi a altor boli răspândite printre săraci (de aici şi porecla afectuoasă de „Papa Doc”). În 1946 a devenit director general al serviciului de sănătate haitian, iar în 1949 a ajuns ministrul sănătăţii şi muncii. Când s-a opus loviturii de stat a lui Paul Magloire, a fost silit să se ascundă şi să-şi piardă urma; a apărut abia după amnistia din 1956.

Beneficiind de susţinerea armatei şi desfăşurând o campanie populistă, Duvalier a câştigat alegerile din 1957. A reînviat vechile tradiţii voodoo şi le-a utilizat pentru a-şi consolida puterea. S-a străduit din răsputeri să-şi întărească poziţia, întrucât au existat tentative de a fi răsturnat. În 1958, a avut loc o încercare de lovitură de stat, după care Duvalier a epurat armata şi a redactat o nouă Constituţie, iar în anul 1961 a câştigat alegerile incredibil de uşor. La numărătoarea oficială s-au înregistrat 1.320.000 de voturi în favoarea sa şi niciunul împotrivă. Este extrem de rar ca nişte alegeri să fie unanime… De-atunci începe dictatura personală.

Ajuns dictator, Duvalier s-a autoproclamat preşedinte pe viaţă în anul 1964, iar regimul lui a devenit şi mai represiv şi mai crud. Nu a avut deplină încredere în armată, aşa încât a creat poliţia secretă VSN (Volontaires de la Securite Naţionale), responsabilă de menţinerea puterii sale în exteriorul capitalei. Membrii VSN nu aveau salarii şi erau obligaţi să-şi asigure existenţa din extorcări. Duvalier a înfiinţat şi o a doua miliţie, Garde Presidentielle, pentru paza personală.

După ce a ajuns preşedinte (în 1961), preşedintele american Kennedy a exercitat presiuni asupra lui Duvalier pentru a face ordine în Haiti, care era o ţară total coruptă; toţi banii primiţi ca ajutoare fuseseră deturnaţi. În 1962, Statele Unite au suspendat ajutoarele pentru Haiti, dar după asasinarea lui Kennedy, politica dură a Washingtonului s-a relaxat. La urma urmelor, Duvalier reprezenta o prezenţă anticomunistă solidă în Caraibe, care contrabalansa Cuba malefică a lui Castro.

La mijlocul anilor 1960, era limpede că Duvalier nu intenţiona să se retragă. Şi-a creat un cult al personalităţii, susţinând că reprezenta însăşi întruparea statului Haiti. Au existat zvonuri că Duvalier, la fel ca unii dintre predecesorii săi, visa să se încoroneze împărat şi să instaureze un sistem monarhic.

Pentru a-şi menţine controlul ferm asupra insulei, Duvalier s-a folosit de metode tiranice, care au inclus asasinatele politice şi expulzările pentru eliminarea duşmanilor. Este posibil să fi omorât până la 30.000 de oameni. Multe dintre acele crime au reprezentat contraatacuri împotriva unor persoane care ar fi dorit să-1 vadă mort. Tentativele de lovituri de stat ale armatei au fost tratate ca acte de o mare gravitate. În 1967, când în apropierea palatului prezidenţial au fost detonate bombe, el a ordonat executarea a douăzeci de membri din Garde Presidentielle.

Papa Doc Duvalier şi-a menţinut regimul de teroare până la sfârşitul vieţii. A murit în 1971, desemnându-l ca succesor pe fiul său, Jean-Claude Duvalier, în vârstă de nouăsprezece ani.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock