Primul caz şocant de reîncarnare, cu dovezi clare, care arată că acest fenomen există cu adevărat!

383 vizualizari

În 1993 a fost adus la cunoştinţa publicului un caz care pare să fie dovada supremă de retrăire a unei vieţi trecute. Sursa este Jenny Cockell, o femeie din Northamptonshire, născută în 1953, cu educaţie înaltă, cu o carieră ireproşabilă.

Încă din primii ani ai vieţii, ea a avut vise repetate despre un sat, despre care ştia că se află în Irlanda, cam la începutul secolului. Ea a fost în măsură să schiţeze aşezarea principalelor drumuri şi clădiri, să-şi descrie propria casă şi amintirile fugitive despre un podeţ de lemn, un câine şi copiii ei.

Ea s-a gândit că totul ar putea fi amintiri reale ale unei existenţe anterioare. Ea ştia că localitatea se numea Malahide şi se afla la nord de Dublin, în actuala Republică Irlanda. Nu i-a fost uşor să găsească hărţi detaliate ale satului, dar când a găsit-o şi-a dat seama că schiţele ei se potrivesc cu amplasamentul clădirilor importante (cum ar fi gara) şi cu străzile.

Jenny a făcut apel şi la hipnoza regresivă. Nu a ajutat-o prea mult, doar adăugând câteva imagini la ceea ce cunoştea deja. Ştia demult că femeia din trecut se numea Mary, dar nu ştia care era celălalt nume. În cele din urmă, a vizitat Malahide şi a început o adevărată investigaţie. Pur şi simplu, i-a căutat pe cei opt copii pe care i-a avut într-o viaţă anterioară!

După eforturi susţinute, a descoperit căsuţa în care locuise şi faptul că acolo trăise o femeie cu numele de Mary Sutton, a cărei existenţă se potrivea cu detaliile pe care şi le amintise Jenny. Dar mai mult nu prea se ştia despre ea, puţine au rămas scrise şi destul de puţine amintiri printre localnici.

Mary a murit în 1930, iar cei opt copii au fost împrăştiaţi pe la diverse orfelinate. Un cercetător crede că această legătură emoţională şi sentimentul ei de vină că le-a cauzat atâta durere prin moartea ei şi prin despărţire au dus la edificarea acestei punţi între cele două existenţe şi i-au permis să păstreze amintirile.

În cele din urmă, Jenny a dat de urma tuturor copiilor ei (cu excepţia unuia, despre care se credea că ar fi plecat în Australia). Unii dintre ei erau morţi. S-a organizat o remarcabilă reuniune familială, prin aducerea unora dintre cei rămaşi în viaţă la locul căsuţei lor ruinate din Irlanda. Acolo au făcut stupefiante schimburi de amintiri cu Jenny, de parcă nu ar fi trecut atâta timp.

Unul dintre cele mai convingătoare aspecte ale poveştii provine din micile amănunte verificate cu această ocazie. Jenny (în calitatea ei de Mary) îşi amintea cum fiul ei Sonny, de 11 ani, prinsese într-o capcană un iepure viu. A putut chiar să-l ducă la locul unde se petrecuse captura şi să descrie toată întâmplarea. Asemenea lucruri nu se înregistrează în nicio carte. Mulţi au impresia că aceste întâmplări au avut cu adevărat loc în 1930, cu 23 de ani înainte de naşterea lui Jenny Cockell, şi că nu ar fi putut fi descrise atât de detaliat decât de cineva care a fost acolo.

Evident, şi această poveste a suscitat destule dubii. Puţine povestiri de ficţiune cu călătorii în timp pot să se compare cu momentul în care copilul cel mai mare al lui Mary Sutton – de 74 de ani – s-a întâlnit pentru prima oară cu mama lui – care era acum cu 35 de ani mai tânără decât el!