Blanche Monnier (1849 – 1913), cunoscută adesea în Franța ca “Sechestrata din Poitiers”, a fost o franţuzoaică care a fost ținută închisă în secret, într-o cameră mică, de mama ei aristocrată, timp de 25 de ani. În cele din urmă, a fost găsită de poliție; Monnier nu a văzut nicio lumină Soarelui în întreaga ei captivitate.
Monnier provenea dintr-o familie de burghezi bine respectată din Poitiers, având origini nobile vechi. Era renumită pentru frumusețea ei fizică, atrăgând mulți pretendenţi pentru căsătorie. La vârsta de 27 de ani, ea a vrut să se mărite cu un avocat mai în vârstă, care nu era pe placul mamei ei, Louise. Aceasta, supărată de sfidarea fiicei sale, a hotărât s-o închidă într-o cameră mică, întunecată, în podul casei, unde a ținut-o în captivitate, timp de 25 de ani. Louise Monnier și fratele ei, Marcel, şi-au continuat viața lor de zi cu zi, prefacându-se că jelesc moartea lui Blanche. Niciunul dintre prietenii ei nu știa unde se află, iar avocatul cu care dorea să se căsătorească a murit în mod neașteptat în 1885.
Pe 23 mai 1901, procurorul general al Parisului, a primit o scrisoare anonimă, în care cineva a dezvăluit crunta încarcerare: “Domnule procuror general, am onoarea să vă informez despre o întâmplare excepțional de gravă. E vorba de o femeie care este închisă în casa doamnei Monnier, pe jumătate înfometată și care locuiește într-o încăpere insalubră timp de 25 de ani – într-un cuvânt, în propria mizerie”.
Blanche Monnier a fost salvată de poliție din condiții îngrozitoare, locuind în propriile fecale, cu gândaci în jurul patului și a podelei, şi cântărind doar 25 de kilograme. Un polițist a descris astfel starea lui Monnier: “Nefericita femeie zăcea complet goală pe un aşternut putred de paie. În jurul ei era formată un fel de crustă, făcută din excremente, fragmente de carne, legume, pește și pâine putredă… Am văzut gândaci care era în jurul patului domnişoarei Monnier. Aerul era atât de nerespirabil, iar mirosul din cameră atât de groaznic, încât ne-a fost imposibil să stăm acolo pentru a ne continua investigația”.
Mama ei a fost arestată, s-a îmbolnăvit la scurt timp după aceea și a murit 15 zile mai târziu după ce a văzut o mulțime furioasă adunându-se în fața casei sale. Fratele ei, Marcel Monnier, a apărut în instanță și a fost condamnat inițial, dar ulterior a fost achitat în apel. Marcel Monnier a fost considerat ca fiind bolnav psihic.
După ce a fost eliberată din cameră, Monnier a continuat să sufere de probleme de sănătate mintală. A fost diagnosticată cu diverse tulburări, inclusiv anorexie nervoasă, schizofrenie, exhibiționism și coprofilie. Acest lucru a dus curând la internarea ei într-un spital de psihiatrie din Blois, Franța, unde în cele din urmă a murit, în 1913, în aparentă obscuritate.
