Pe 5 septembrie 1988, revista americană „Time” publică un articol dedicat României, arătând neajunsurile cu care se confruntau românii care trăiau pe timpul dictaturii comuniste. Iată câteva fragmente din acest articol, pe care l-am tradus şi adaptat în această postare:
* Directivele dezastruoase de planificare centralizată accentuează mizeria ţării. Raţia de electricitate pentru apartamentele de o cameră abia e suficientă pentru a putea fierbe două oale cu apă pe zi. O mare parte din electricitate este consumată de uzinele industriale, cu excepţia perioadei când liniile de producţie sunt închise, din cauza lipsei de materii de prime şi a pieselor de schimb din Occident.
* În 1986, regimul a instituit săptămâna de lucru de 7 zile în fabrici şi a tăiat 30% din salariile muncitorilor care nu-şi îndeplineau norma.
* Greutăţile sunt accentuate de o bizară schemă de redezvoltare. Astfel, în ultimii 5 ani, buldozerele au ras centrul Bucureştiului, disclocând mai mult de 40.000 de oameni şi demolând monumente istorice şi biserici. În locul lor, se construieşte un palat guvernamental şi un centru civic modern stil Mussolini, cu blocuri de apartamente pentru cadrele partidului. Proiecte similare au distrus centrul civic al oraşelor din provincie.
* Anul trecut (în 1987), Ceauşescu a reînviat un plan vechi de 18 ani, pentru a remodela satul românesc, în care trăiesc aproape 50% din cei 23 de milioane de locuitori. Planul, ce aduce aminte de încercarea dezastruoasă a lui Mao Zedong de a-i duce pe ţăranii chinezi în largi comunităţi de ferme, presupune distrugerea a 8.000 din 13.000 de sate româneşti, şi înlocuirea lor cu 500 de centre „agro-industriale” de blocuri, lucru ce va fi dus la îndeplinire până în anul 2000.
* Dacă se va întâmpla acest lucru, cultura populară va fi eradicată. Ceauşescu pretinde că planul va creşte eficienţa agricolă şi va fi disponibil mai mult pământ pentru agricultură. Analiştii occidentali, însă, consideră că obiectivul real este eliminarea diferenţelor culturale sociale dintre populaţia urbană şi cea rurală.
P.S. Dacă revoluţia din 89 mai întârzia 10 ani, până în anul 2000, şi planul de sistematizare a satului românesc era îndeplinit, acum pe la sate am fi avut în loc de case tradiţionale, blocuri ceauşiste, iar tot ce ţinea de agricultura domestică şi tradiţii era distrus…