Pentru bătălia de la Posada, Basarab I s-a folosit de spioni
Basarab I, Domn al Ţării Româneşti (a domnit între 1310-1352) a rămas în istoria neamului, mai ales datorită strălucitei victorii repurtate împotriva oştirii maghiare condusă de către chiar regele Ungariei, Carol Robert d’Anjou, de la Posada, din anul 1330. Modul în care s-a pregătit pentru acest război, de care depindea însăşi soarta Ţării Româneşti, demonstrează că Basarab I cunoştea de mai multă vreme, datorită spionilor săi, intenţiile regelui Ungariei.
După pătrunderea oştirii ungare pe teritoriul Ţării Româneşti, pe la Cetatea Severinului, Basarab I a trimis mai multe „solii” cu propuneri de pace. Este lesne de înţeles că aceste „solii” care se dădeau drept negociatori erau în realitate spioni ai voievodului român. Ei au observat şi studiat oastea inamică, înapoindu-se cu informaţii strategice de valoare, care au stat la baza hotărârii lui Basarab I de a angaja bătălia decisivă cu armata invadatoare.
Din informaţiile primite, Basarab I şi-a dat ‘seama că are în faţă o armată puternică, bine înarmată şi instruită. O bătălie în câmp deschis cu armata condusă de regele Carol Robert d’Anjou s-ar fi putut încheia cu o înfrângere. Strategia aplicată de Basarab I a fost cea a „hărţuirii” inamicului, combinată cu tactica „pământului pârjolit”. Oastea lui Basarab s-a retras spre nord-est, ţinând armata ungară invadatoare sub o observare continuă şi lovind-o prin surprindere, cu grupuri mobile de cavaleri. Concomitent, în fâşia de înaintare a armatei ungare, recolta a fost ascunsă, furajele arse, iar fântânile astupate sau otrăvite. Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Chinurile foamei au început să fie resimţite de către însuşi regele Ungariei, ca să nu mai vorbim de oşteni şi de cai. Armata ungară a ajuns totuşi până la Cetatea Argeşului, pe care a încercat s-o cucerească, dar fără succes. „Valahii” au respins toate asalturile oştenilor unguri, vlăguiţi de foame şi de eforturi. Regele Carol Robert d’Anjou a hotărât să renunţe la campanie şi să se retragă în Transilvania.
În Cronica pictată de la Viena, scrisă de călugărul Marcu, în 1358, care a descris acest război se arată că drumul de retragere spre Sibiu trecea printr-un defileu strâmt, unde calea era împrejmuită de ambele părţi de râpe foarte adânci, iar malurile erau acoperite cu păduri întinse. Basarab I a hotărât să dea lovitura de graţie armatei ungare tocmai în acest defileu. El şi-a împărţit oastea în patru grupări: una, dispusă în şanţuri şi valuri de pământ, întărite cu copaci prăvăliţi, avea rolul să închidă ieşirea din defileu, alte două grupări, cele mai puternice, să atace oastea ungară pe cele două laturi ale strâmtorii, iar a patra grupare să închidă defileul în partea de sud, după intrarea forţelor inamice în interiorul acesteia.
Basarab I s-a dovedit a fi un maestru al artei militare. în bătălia de la Posada, cum este ea cunoscută în istorie, Basarab I a realizat un dispozitiv specific ambuscadei strategice, realizând o încercuire totală a adversarului, în condiţiile terenului muntos. În ziua de vineri 9 noiembrie 1330, armata lui Cafol Robert d’Anjou a intrat în defileu, fără să se fi gândit la vreo măsură de siguranţă, cum se procedează în războaie, pentru a preveni surprinderea. Aşa că la Posada surprinderea, acest factor amplificator de putere, a fost totală. Lovită şi de o parte şi de alta a drumului mărginit de povârnişuri abrupte cu săgeţi, bolovani şi stânci prăvălite, cu copaci răsturnaţi, apoi cu săbii şi suliţe care desăvârşeau măcelul, oastea ungară nu putea nici înainta şi nici să se retragă. Bătălia a durat patru zile, iar din oastea ungară au reuşit să supravieţuiască şi să fugă doar grupuri răzleţe, neînsemnate. Regele Ungariei, travestit în soldat, împreună cu un mic grup de luptători a reuşit să fugă pe o potecă ce ieşea din defileu. Istorica Posadă se pare că este depresiunea Loviştei, fiind drumul cel mai scurt de ia Curtea de Argeş spre Ungaria.
Victoria de la Posada a avut o importanţă deosebit de mare în istoria Ţării Româneşti. Aceasta a fost cea mai mare şi mai strălucită ambuscadă strategică din Europa de Est a Evului Mediu. Fără aportul cercetării strategice şi tactice, aceasta nu ar fi fost posibilă.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Basarab I, Domn al Ţării Româneşti (a domnit între 1310-1352) a rămas în istoria neamului, mai ales datorită strălucitei victorii repurtate împotriva oştirii maghiare condusă de către chiar regele Ungariei, Carol Robert d’Anjou, de la Posada, din anul 1330. Modul în care s-a pregătit pentru acest război, de care depindea însăşi soarta Ţării Româneşti, demonstrează că Basarab I cunoştea de mai multă vreme, datorită spionilor săi, intenţiile regelui Ungariei.
