Patru mari savanţi care au schimbat destinul omenirii: au fost ei oameni sau extratereştri? Câteva momente „secrete” din vieţile lor


Iată câteva aspecte amuzante din viaţa de zi cu zi a marilor savanţi ai lumii:

* Leo Szilard (1898-1964) unul dintre întemeietorii bionicii, își ținea cea dintâi prelegere în limba engleză (limba maghiară fiind limba sa maternă). Terminând, a fost întrebat cu umor de fizicianul Jackson: „- Spuneți-mi, de fapt, în ce limbă v-ați ținut prelegerea?” Szilard, fără să-și piardă cumpătul, i-a răspuns cu același umor: „- Bineînțeles, ungurește. N-ați observat?” „- Ba da, zise Jackson, dar nu înțeleg de ce ați folosit totuși atâtea cuvinte englezești”.

* Descoperitorul celui de-al treilea principiu al termodinamicii, Walther Nernst (1864-1941), în orele libere se îndeletnicea cu o crescătorie de crapi. Cineva remarcase în prezența savantului: „- Ciudată ocupație! Chiar creșterea păsărilor mi s-ar fi părut mai interesantă”. Dar Nernst a răspuns imperturbabil: „- Mă ocup cu creșterea unor animale care sunt în echilibru termodinamic față de mediul înconjurător. A crește însă animale cu sânge cald, înseamnă a încălzi cu bani proprii spațiul cosmic.”

* Odinioară, pregătindu-și examenul de doctorat, Max Born (1882-1970), părintele mecanicii cuantice, și-a ales ca materie secundară pentru examenul oral astronomia. Vestitul profesor din vremea aceea, astronomul Schwartzschield, l-a întrebat pe candidat: „- Ce faceți când vedeți o stea căzătoare?” Born știa că la această întrebare trebuia să răspundă că se va uita la ceas, notând timpul căderii meteoritului, va stabili constelația în zona căreia s-a observat, de asemenea direcția mișcării, lungimea traiectoriei luminoase, iar apoi va calcula traiectoria aproximativă. Dar viitorul laureat al Premiului Nobel a răspuns calm: „- Mă gândesc la o dorință.”

* Într-o seară, intrând în laboratorul universitar pe care-l conducea, Ernest Rutherford (1871-1937), părintele fizicii atomice, văzu pe unul din studenții săi, care, în ciuda orei înaintate, ședea absorbit în fața unor aparate. Rutherford îl întrebă ce făcea la asemenea ceas târziu. „- Lucrez!” zise studentul. „- Dar ziua ce faci?” reluă savantul. „- Bineînțeles, lucrez”. „- Nu cumva lucrezi și în zori?” „- Ba da”, zise studentul, lucrez și în zori. Întunecându-se la față, Rutherford îl întrebă iritat: „- Atunci, când mai gândești?”


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025