„Lumina misterioasă de basm” din Oceanul Pacific: unele obiecte se luminează în mijlocul nopţii, iar părul oamenilor se încarcă cu electricitate…

Deseori, trecând prin apropierea Insulelor Kurile, situate în vestul Oceanului Pacific (estul Asiei), marinarii și călătorii aflați pe puntea corăbiilor văd cum, în bezna nopții, apare dintr-o dată, la orizont, o pată luminoasă. Ea se mișcă repede și se măreşte literalmente „văzând cu ochii”. Ovalul gigantic ajunge uneori, ca lungime, la jumătate de kilometru. De la el pleacă până departe, în sus, o trombă de lumină. Pasagerii corăbiilor care trec prin aceste locuri au impresia că începe să mijească Soarele, putând fi distinse obiectele de pe punte.

„Lumina de basm” produce fel de fel de minunății. Acul busolei începe să danseze. Părul oamenilor, încărcat cu electricitate, trosneşte. Din mătase zboară scântei lungi. Unele obiecte se luminează. Fenomenul – cunoscut mai demult, de peste 150 de ani, locuitorilor Japoniei și celor din Orientul Îndepărtat – a purtat cele mai neașteptate denumiri: „cercul de foc”, „norul strălucitor”, „lumina publică”. Dar e oare singurul fenomen de acest gen? Nu existau și alte situații când – datorită unor procese oarecum similare – se constată subit aparența unor potențiale electrice uriașe, a unor „miracole” luminiscente? Întâmplător, învelișul unui avion care trece printr-un nor liniștit (și s-ar fi părut, ca fenomen, împotriva legilor științifice) se încarcă pe neașteptate cu electricitate, până la câteva milioane de volți. La o uzină, deșeurile sub formă de praf, depozitate într-o groapă, încep să lumineze în întuneric. La o moară, parcă din interiorul mormanelor de făină, izbucnesc fulgere.

În toate întâmplările amintite mai sus, „vinovatul” principal este electricitatea statică sau, mai riguros științific, este vorba de un fenomen cunoscut sub numele de efectul electrizării norului atmosferic. Esența lui constă în aceea că mărimea încărcării electrice, care apare la ciocnirea și desprinderea particulelor în atmosferă, depinde nu numai de deosebirile dintre proprietățile materialelor din care sunt compuse, ci și de măsura în care una dintre aceste particule este mai mare decât alta. Se înțelege, acum, de ce învelișul avionului se electrizează atât de puternic, masa lui fiind incomparabil mai mare decât masa particulelor de apă care se lovesc de el. Iluminatul și fulgerele în norii de praf se explică și ele, de asemenea, în același mod: între particulele acestor substanțe și picăturile de umiditate se creează un câmp magnetic care face să circule electricitatea și să ia naștere așa-zisele descărcări corona, adică o anumită luminiscență.

Prin ce explică fizicienii misterul „luminii kurilice”? După cum se știe, pe Insulele Kurile există zeci de vulcani activi care încarcă atmosfera înconjurătoare cu cenușă vulcanică. Din interacțiunea dintre cenușă și umiditatea atmosferică apar „norii” luminoși. Duși de vânt, acești nori se deplasează destul de repede deasupra mării. Electricitatea încă nu și-a dezvăluit toate tainele…