Pare de necrezut, dar un cunoscut pictor italian s-a întâlnit cu 4 extratereştri pe insula Capri


În noaptea de 17 spre 18 octombrie 1954, în timp ce se plimba pe străzile din Capri, pictorul Rafaello Castello a zărit pe terasa unei case cufundate în beznă o lumină intermitentă. Stelele şi luna nu-şi făcuseră încă apariţia. Orientându-se, şi-a dat seama că era vorba de casa scriitorului Curzio Malaparte. În locuinţă nu se afla nimeni, căci proprietarul era plecat de pe insulă.

În acel moment, ceaţa s-a ridicat, si pe cer a apărut diafană şi sfioasă luna. Toate contururile s-au limpezit şi pictorul a putut vedea un soi de maşinărie circulară ca o farfurie, aşezată pe terasa vilei. În jurul ei se distingeau 4 siluete umanoide care „pareau să caute ceva”.

Farfuria trimitea în toate direcţiile o serie de fascicule slabe de lumină, de culoare albăstrie. Tulburat, Castello s-a ascuns după un tufiş pentru a vedea mai bine şi n-a avut curaj să se apropie de casă. Aparatul, de formă discoidală şi cu aspect metalic uşor strălucitor, avea circa 4 metri înălţime şi amintea de forma clasică a farfuriei zburătoare.

Deodată, liniştea până deplină a fost întreruptă de un şuierat slab şi cei 4 necunoscuţi au dispărut în spatele aparatului care a emis o rază de lumina mai puternică, apoi, fără niciun zgomot, şi-a luat zborul şi a dispărut. După ce şi-a mai venit puţin în fire, pictorul s-a îndreptat precipitat spre un prieten al său, ziarist la cotidianul „Roma”. I-a povestit toată aventura, care a fost relatată apoi pe larg în primele pagini ale presei italiene.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.