Pământul nostru se află în interiorul unei găuri negre masive?


Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

S-ar putea să sune ca un concept SF, dar n-ar fi exclus ca universul nostru să se afle în interiorul unei găuri negre care se află într-un alt univers! Ce se întâmplă cu tot ceea ce este consumat de o gaură neagră rămâne o enigmă: apare altceva în altă parte? Este interiorul unei găuri negre ca un univers în sine? Poate cel mai intrigant lucru dintre toate: suntem de fapt în interiorul unei găuri negre?

Fizicienii au încercat să înțeleagă natura universului nostru de secole, dar o teorie care a fost prea puţin discutată susține că Pământul (și, prin extensie, întregul nostru Univers) este de fapt situat în interiorul unei găuri negre (care este ea însăși este situată în interiorul altui univers).

La fel ca și păpușile rusești, poate că universurile pot exista unul în celălalt, iar găurile negre sunt cheia. Unii oameni de știință cred că Big Bang-ul a fost pur și simplu singularitatea unei găuri negre dintr-un univers-părinte și că propriul nostru Univers s-a extins și s-a dezvoltat în interiorul lui. Poate că fiecare gaură neagră reprezintă un alt univers care există în interior – făcând din fiecare univers un „multivers” în sine.

Acest lucru ar putea ajuta la explicarea în ce se extinde universul nostru (adică universul gazdă) pe măsură ce gaura neagră se extinde, deși o întrebare apare: cum a început un astfel de sistem? La fel ca majoritatea teoriilor, teoria evită să explice adevăratul început al Cosmosului: dacă universul nostru nu a fost primul și universul-părinte al găurii noastre negre nu a fost primul, atunci care a fost primul univers și cum a ajuns el să devină astfel?

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): livescience.com


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Un comentariu la „Pământul nostru se află în interiorul unei găuri negre masive?”

Lasă un comentariu