Oamenii-umbră există şi reprezintă „fiinţe anorganice” din dimensiuni paralele! Dacă aţi trăit întâmplări cu aceşti oameni-umbră, vă rog să le povestiţi!

Aţi simţit vreodată că vedeţi ceva în colţul ochiului şi atunci când v-aţi uitat mai bine, cu ambii ochi, de fapt nu aţi văzut nimic? Tot mai mulţi, care au fost martorii „oamenilor-umbră” (aşa numiţii „shadow people”), se întreabă cine …

Cititi mai multe

O tăbliţă veche sumeriană ne spune ce dezastru a avut loc pe Pământ în anul 3123 î.Hr. Acest eveniment are legătură cu venirea planetei X şi se va putea repeta după anul 4.000 când ar putea avea loc „sfârşitul lumii” (conform lui Da Vinci)

Acum 150 de ani, Henry Layard a găsit în rămăşiţele bibliotecii regale de la Niniveh o planisferă sumeriană, o tăbliţă veche aflată acum în posesia lui British Museum. Acesta a fost realizată de un scrib asirian în jurul anului 700 …

Cititi mai multe

Ajunge cu minciunile conform cărora povestea lui Iisus Hristos ar fi „copy-paste” după mitul zeului Mithra! Sunt doar nişte manipulări şi pot demonstra acest lucru!

Internetul face multe lucruri bune, dar face şi un lucru rău: îi lasă pe proşti, pe inculţi, pe idioţi, pe manipulatori să se manifeste şi să răspândească idei false. Una din aceste idei de care eu m-am tot săturat să …

Cititi mai multe

O poveste inventată? 13 militari români au pretins că au văzut noaptea, lângă cabana de la Bâlea Lac, o creatură gigantică umană de 2,5 metri! Avea gheare, coarne şi „suflu ca de tigru”!

Întâmplarea de mai jos chiar a avut loc, apărând în cartea lui Călin Turcu despre OZN-urile din România. Încerc să-i fac un rezumat cât mai scurt, fără a-mi plictisi cititorii cu prea multe detalii. Aşadar, evenimentul paranormal a avut loc …

Cititi mai multe

În 2015, oamenii de ştiinţă japonezi se aşteaptă la primirea unui mesaj extraterestru! În 1983, ei au trimis un mesaj către steaua Altair şi acum vor răspunsul de la extratereştrii de acolo…

Care este dovada cea mai convingătoare că există civilizații extraterestre? Când vor face extratereștrii primul contact cu noi, oamenii? Când ne vor transmite extratereştrii un mesaj? Poate chiar la anul, în 2015! De ce? În anul 1983, deci acum 31 …

Cititi mai multe

Păsările „aud” furtunile care se apropie şi fug din calea lor înainte ca acestea să vină! Din acest punct de vedere, ele sunt superioare oamenilor!

Iată o ştire care arată că, uneori, păsările şi animalele sunt peste oameni. Citez de pe BBC.com: Oamenii de ştiinţă americani spun că, urmărind datele a 5 păsări vorbitoare cu aripi aurite, acestea şi-au părăsit cuibul cu o zi înainte …

Cititi mai multe

Mass-media oficială ne dă avertismente periodice cu privire la pericolul mortal al stelei Eta Carinae care se va transforma în hipernovă şi va distruge viaţa pe Pământ! Nu se ştie când se poate întâmpla asta… chiar şi mâine!

Am impresia că mass-media oficială şi cercetătorii cred că noi, oamenii, avem minte scurtă. De ce spun asta? Priviţi ştirea care a apărut acum câteva zile pe toate fluxurile de ştiri. Citez de pe descopera.ro articolul intitulat „O supernovă ar …

Cititi mai multe

Istoricii s-au înşelat! Iniţialele unităţii paramilitare naziste „SS” îşi au originea de la organizaţia mistică şi ultrasecretă „Soarele negru”!

Într-un articol foarte interesant, pe care l-am publicat în decembrie 2011 (Soarele Negru, societatea ultrasecretă a naziştilor, urmărea să distrugă organizaţia malefică Illuminati!) vorbeam despre existenţa unei organizaţii ultrasecrete naziste, denumită „Soarele negru” (din interiorul altei organizaţii mistice naziste, Thule), care …

Cititi mai multe

Oraşul ascuns de pe fundul unui lac din China… se pare că acolo se găsesc şi două construcţii asemănătoare piramidelor mayaşe! Oraşul subacvactic a fost construit de o civilizaţie misterioasă şi dispărută!

Un mare mister se află răspândit şi neexplorat pe fundul lacului Fuxian, care se întinde în provincia Yunnan (China). Lacul enigmatic se află situat la 1.720 de metri deasupra nivelului mării și are o suprafaţă de 212 de kilometri pătrați. …

Cititi mai multe