Omul-şopârlă e combinaţia genetică dintre om şi dinozaur?


omul soparla 3Omul-şopârlă este o creatură care se crede că a trăit în mlaştinile din Scape Ore (Carolina de Sud). Este înalt, având peste 2 metri, are două picioare (cu trei degete fiecare), muşchi puternici, trei degete la mâini, unghii negre şi ochi portocalii şi lucitori. El a fost văzut de multe ori în vara anului 1988. E cunoscut faptul că omul-şopârlă atacă maşini, şi ucide animale de companie şi bovine. S-au raportat chiar şi ameninţări asupra oamenilor.

În lucrarea lui Deena West Budd – „Ghid de criptozoologie”, în capitolul intitulat „Omul-şopârlă din Scape Ore, Carolina de Sud”, se afirmă următoarele:

„În anul 1982, o lucrare ştiinţifică a fost publicată de paleontologiştii Dr. Dale A. Russell şi Dr. R. Seguin, de la Muzeul Naţional de Ştiinţe Naturale din Ottawa. Oamenii de ştiinţă au propus o teorie conform căreia dinozaurii n-au dispărut complet, iar în locul lor s-au dezvoltat fiinţe umane „dinozariene” şi bipede, ce aveau trei degete pe fiecare mână”.

Astfel, modelul construit de cei doi oameni de ştiinţă seamănă uimitor de bine cu omul-şopărlă văzut în Scape Ore!


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu