Omul care „a înviat din morţi” ne povesteşte cu groază cum arată iadul şi moartea

Actorul german Gurt Jurgens a intrat în moarte clinică în timpul unei intervenţii chirurgicale complicate realizate în Houston, Texas, de doctorul Michael DeBakey. Pentru a-i înlocui aorta deteriorată cu un tub de plastic, chirurgul a trebuit să-i scoată inima din funcţiune. Pe parcursul acestei operaţii, Gurt Jurgens a fost mort timp de câteva minute. În continuare urmează relatarea experienţei lui neobişnuite din acest interval de moarte clinică, preluată din lucrarea Glimpses of the Beyond a lui Jean-Baptiste Delacour.

Fantomele palide se apropiau de cel muribund

Starea de bine pe care am avut-o după injecţia cu Pentothal nu a durat mult. În scurt timp, sentimentul că viaţa mi se scurge din trup a ieşit la suprafaţă din inconştient. Astăzi, îmi place să spun că senzaţia a apărut în momentul în care mi s-a oprit inima. Când am simţit că viaţa mă părăseşte, s-a trezit în mine un sentiment puternic de groază. Voiam să mă agăţ de viaţă mai mult ca orice, dar îmi era imposibil să fac asta. Priveam cupola mare de sticlă din sala de operaţii. Cupola a început să se schimbe. A căpătat brusc o lucire roşie. Am văzut chipuri contorsionate care mă priveau de sus. Copleşit de groază, am încercat să lupt şi să mă apăr de fantomele palide care se apropiau de mine.

Limbile de foc ameninţătoare

Apoi, cupola de sticlă s-a transformat într-un dom transparent care cobora încet peste mine. O ploaie de foc a început să cadă de sus dar, deşi picăturile erau enorme, niciuna nu mă atingea. Se împrăştiau în jurul meu şi din ele apăreau limbi de foc ameninţătoare, întinse către mine. N-am mai putut evita adevărul înspăimîntător: fără îndoială, chipurile din această lume de foc erau feţele celor condamnaţi. M-a cuprins disperarea, m-am simţit extrem de singur şi abandonat. Senzaţia de groază era atît de intensă, încît mă îneca şi am avut senzaţia că sînt pe cale să mă sufoc. Mi-a devenit evident că eram în iad, iar limbile scăpărătoare de foc puteau ajunge la mine în orice clipă.

Moartea e o femeie cu două orbite negre şi goale

În acest moment, silueta neagră a unei fiinţe umane s-a materializat şi a început să se apropie. La început am văzut-o neclar, printre flăcări şi nori de fum roşu, dar a devenit rapid tot mai clară. Era o femeie cu un văl negru, o femeie zveltă, cu gura fără buze şi cu o expresie în privire care mi-a dat fiori de gheaţă. Când s-a oprit exact în faţa mea, n-am văzut decât două orbite negre, goale. Din aceste găuri însă, creatura mă privea fix. A întins braţele către mine şi, atras de o forţă irezistibilă, am urmat-o. Respiraţia ei de gheaţă m-a învăluit şi am intrat într-o lume plină de sunete tânguitoare, deşi nu vedeam pe nimeni în jur.

În acel moment, i-am cerut creaturii să-mi spună cine este. O voce a răspuns: „Sunt moartea.” Mi-am adunat toate forţele şi am gândit: „Nu o mai urmez, fiindcă vreau să trăiesc.” Am trădat oare acest gând? În orice caz, ea s-a apropiat de mine şi a pus mâinile pe pieptul meu gol, ca să cad din nou sub influenţa forţei ei de atracţie. I-am simţit mâinile reci ca gheaţa pe piele, iar orbitele goale mă fixau nemişcate.

Salvat de duhul soţiei

Din nou, mi-am concentrat toate gândurile asupra celor vii, cu intenţia să scap de moartea materializată în această figură feminină. Înainte să intru în sala de operaţii, îmi îmbrăţişasem soţia. Acum, duhul soţiei mele a venit să mă salveze din iad şi m-a condus înapoi la existenţa pământească.

Când a apărut Simone, soţia mea, femeia cu vălul negru s-a îndepărtat în tăcere, cu un zâmbet sinistru pe faţa lipsită de buze. Moartea nu putea face nimic împotriva lui Simone, care radia tinereţe şi poftă de viaţă. Am simţit doar prospeţime şi tandreţe când ea m-a luat de mână şi m-a condus înapoi pe drumul pe care venisem atras de figura întunecată. Încet-încet, am părăsit tărâmul înspăimîntător al umbrelor din spatele nostru şi ne-am apropiat de marea lumină. Această scânteiere ne-a călăuzit şi în cele din urmă a devenit atât de intensă, încât m-a orbit şi m-a forţat să închid ochii.

Apoi, brusc, s-a instalat o durere intensă şi surdă, care ameninţa să-mi sfâşie pieptul. Am strâns-o de mână pe Simone, tot mai puternic, şi mi-am recăpătat brusc cunoştinţa. Am văzut-o pe Simone stând pe patul meu, îmbrăcată în uniformă albă de asistentă. N-am avut putere decât să schiţez un zâmbet palid. Cu mare greutate, am reuşit să articulez: „Mulţumesc.” Cu acest cuvânt, am încheiat o călătorie înspăimântătoare şi totuşi fascinantă în lumea de dincolo, călătorie pe care nu o voi uita niciodată.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.