În noiembrie 1979, un charter cu reacţie ce transporta o sută nouă turişti germani şi austrieci către insulele Canare a fost asaltat de două obiecte neidentificate în timp ce străbătea spaţiul aerian spaniol. Ajutoarele au sosit sub forma a două avioane de luptă Mirage de construcţie franceză şi discurile s-au îndepărtat în zbor după prima rafală a tunurilor. După ce a făcut o aterizare neprogramată la Valencia, pilotul – căpitanul Javier Lerdo-Tejeda, foarte zguduit, le-a descris întâlnirea unor funcţionari uluiţi.
Sarchez Tehran, ministrul Spaniei pentru Comunicaţii şi Transport, a intrat în istorie ca recunoscând adevărul din spatele ciudatului incident. Pasagerii şi echipajul charter-ului spaniol scăpaseră uşor.
Cu câtva timp înainte, în acelaşi an, cinci oameni de afaceri arabi care călătoreau la bordul unui avion cu reacţie particular, tip Lear, îndreptându-se de la Atena spre Jeddah au avut o soartă mai nefericită. Imediat după ce pilotul raportase prezenţa unei nave de formă stranie care zbura alături de el, avionul cu reacţie a dispărut de pe ecranele radarului deasupra deşertului Sahara.
Când a fost găsit, fuselajul avionului încă mai era intact şi nu exista nicio urmă de foc; totuşi, trupurile oamenilor fuseseră transformate în grămezi de pulbere fină. Examinând mostre ale acelor rămăşiţe la spitalul „St.Thomas” din Londra, profesorul osteolog Michael Day a fost convins că nici o împrejurare naturală — nici animalele sălbatice, nici temperaturile extreme ale deşertului — n-ar fi putut produce remarcabila modificare a structurii osoase pe care a constatat-o. În opinia lui Day, răspunzătoare era o forţă din afara legilor ştiinţei.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025