O nouă ipoteză fascinantă: Şi dacă Soarele nostru se învârte în jurul lui Sirius, cea mai strălucitoare stea de pe cerul nopţii?

7.862 vizualizari

Discutam pe acest site, în octombrie 2010, despre posibilitatea ca Sirius să fie companionul Soarelui nostru (https://www.lovendal.ro/wp52/steaua-sirius-adevaratul-astru-nibiru-si-perechea-soarelui-nostru/). Aceasta ar însemna ca cele două stele (Soarele şi Sirius) să se învârtă împreună în jurul unui centru comun. Desigur, este o ipoteză, iar în acest articol voi lansa o altă ipoteză asemănătoare: faptul ca Soarele (aşadar, întregul nostru sistem solar) să se învârtă în jurul lui Sirius, ca şi cum ar fi satelitul acestuia.

Diametrul Pământului este de 1/1.000.000 din întreg diametrul sistemului solar, dar diametrul sistemului nostru solar este de 1/40.000.000 din întreg diametrul Căii Lactee. Când în interiorul propriului nostru sistem găsim asemenea relaţii, acestea nu sunt între Soare şi planete, ci între Soare şi sateliţii planetelor. Prin analogie de scară şi masă, ne-am aştepta ca sistemul nostru solar să se învârtă în jurul unei entităţi mai mare, iar aceasta să se învârtă în jurul centrului Căii Lactee; la fel, Luna se învârte în jurul Pământului, care la rândul său, se învârte în jurul Soarelui.

Aşadar, care este „soarele” Soarelui nostru? Câteva încercări au fost făcute de către Charlier în anul 1916, care a reuşit să identifice un sistem local situat în Calea Lactee, aflat la distanţă de câteva sute de ani-lumină şi având un diametru de 2.000 de ani-lumină. Dar, dacă vom studia împrejurimile imediat apropiate, vom descoperi o gradare interesantă a stelelor, două din acestea fiind sugestive din acest punct de vedere.

Dintre obiectele cereşti cele mai strălucitoare din cer (după cele din sistemul nostru solar) se află, desigur, steaua binară Sirius. Ea este formată dintr-o stea extrem de strălucitoare (de 26 de ori mai strălucitor decât Soarele nostru), care se roteşte într-o perioadă de 50 de ani cu al său companion (la fel de mare ca Jupiter). Aflat la aproape 9 ani-lumină distanţă şi având o masă de două ori şi jumătate mai mare decât cea a Soarelui, cu siguranţă că Sirius-ul are o influenţă extraordinară şi asupra sistemului nostru solar. Prin distanţa fizică, prin strălucirea şi prin masa sa, sistemul sirian pare să umple golul excesiv dintre sistemul nostru solar şi restul Căii Lactee. Într-adevăr, distanţa de la Soare la Sirius, de 1 milion de ori mai mare decât distanţa dintre Soare şi Pământ, pică natural în scara relaţiilor cosmice menţionate şi a oferit astronomiei secolului al XIX-lea o excelentă unitate de măsură celestială, siriometrul, care, din păcate, a fost abandonată.

Nu există date astronomice care contrazic posibilitatea ca sistemul nostru solar să se rotească în jurul lui Sirius, iar acesta din urmă să se învârtă, desigur, în jurul centrului Căii Lactee. O astfel de rotaţie ar schimba poziţia lui Sirius, precum şi a două-trei stele apropiate, într-o periodicitate de câteva sute sau mii de ani, acest lucru putând trece cu uşurinţă neobservat. De fapt, există anumite dovezi. Vechii egipteni au observat că aparenta mişcare a lui Sirius (raportată la Soare) este un pic mai mare faţă de mişcările aparente ale celorlalte stele, fenomen cunoscut sub numele de precesia echinocţiilor. Dacă de exemplu, o anumită stea generală, într-o anumită zi, răsare 20 de minute mai târziu, Sirius este singura stea care răsare 11 minute mai târziu.

De la o astfel de observaţie, avem motive întemeiate să credem că Soarele nostru se roteşte în jurul lui Sirius. Şi dacă este corectă viteza de deplasare a Soarelui în spaţiu (20 km/s), atunci Soarele ar avea nevoie de 800.000 de ani pentru a executa o rotaţie completă în jurul lui Sirius. Cu alte cuvinte, Soarele nostru ar face aproximativ 250 de rotaţii în jurul lui „soare” mai mare, pentru fiecare circuit complet al Căii Lactee.

Pe de altă parte, dacă luăm toate stelele din jurul a 40 de ani-lumină (Soare, Sirius, Procion, Altair, Fomalhaut, Pollux, Vega etc.) găsim că toate (cu excepţia a două stele) se află  la 15° la acelaşi plan. Există doar o singură explicaţie posibilă a acestui lucru: faptul că toate stelele din apropiere se rotesc în jurul unui centru comun. Presupunând că Siriusul este „soarele” acestor sori, atunci Soarele nostru, destul de curios, pare să ocupe un loc similar pe care Pământul îl ocupă în sistemul solar.