O idee deloc imposibilă: OZN-urile sunt pilotate de oameni din viitor?


Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

Încă de la crearea termenului de „OZN”, oameni din întreaga lume au privit spre stele, întrebându-se dacă planeta noastră este vizitată de entități extraterestre inteligente. Dar, în noua sa carte intitulată „Obiecte de zbor identificate: o abordare științifică multidisciplinară a fenomenului OZN”, Michael Masters, profesor de antropologie biologică la Universitatea Tehnologică Montana, susține că OZN-urile ar putea fi pilotate de oameni veniţi din viitor.

Există ideea de mai mult timp că, dacă călătoria în timp ar fi posibilă, noi ar trebui să-i fi întâlnit deja pe vizitatorii din viitor. În acest sens, Masters propune ca entitățile la care mulți oameni susțin că au fost martori în timpul experiențelor de răpiri ozenistice, n-ar fi deloc extratereștri, ci călători din viitor.

„Știm că suntem aici. Știm că oamenii există. Știm că am avut o istorie evolutivă lungă pe această planetă. Știm că tehnologia noastră va fi mai avansată în viitor. Cred că cea mai simplă explicație este aceea că „extratereştrii” din OZN-uri suntem, de fapt, noi din viitor”, a spus Masters.

Masters mai susține că oamenii viitorului ar putea pur și simplu să ne viziteze pentru a afla mai multe despre propriul trecut, pentru a studia oamenii de astăzi în același mod în care noi am studia animalii dispăruţi. Ar putea exista chiar și o industrie de „turism temporal”, care să le permită oamenilor din viitor să plece în vacanță în trecut.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025