O dezvăluire incredibilă: Putin este ultimul „fiu secret” al Bisericii Ortodoxe Ruse, antrenat să lupte împotriva Occidentului! Primul „fiu secret” a fost Stalin, al cărui legătură cu Biserica Rusă este una sacră!


putin-satanLa sfârşitul lunii trecute (aprilie 2014), site-ul infowars.com ne anunţa că preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a dus să viziteze mănăstirea Valaam (de pe lacul Ladoga, în apropiere de graniţa cu Finlanda, cel mai mare lac din Europa). Această mănăstire este subordonată direct Patriarhiei de la Moscova şi se spune că ar fi casa spirituală a lui Putin. Familia lui Putin este ea însăşi un mister. Bunicul lui Putin Spiridon Ivanovich (1879–1965), a fost bucătar şi a gătit pentru Lenin, pentru nevasta lui Lenin şi pentru Stalin. Unii bănuie că Putin ar fi avut ascendenţă evreiască.

Cât despre dictatorul Stalin, aici avem câteva chestiuni foarte interesante… Precum se ştie, Stalin a fost student la Seminarul ortodox, iar în perioada tinereţii şi a copilăriei el a avut o educaţie creştină solidă. Putea fi aceasta uitată de tot? Odată cu venirea bolşevicilor la putere (1917), în Uniunea Sovietică a început o campanie de prigoană împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse, campanie iniţiată furibund de către Lenin. După moartea lui Lenin (1924) şi venirea lui Stalin la putere, această campanie nu a putut fi oprită imediat de Stalin, dar, odată ce şi-a consolidat puterea (la mijlocul anilor 30), dictatorul a fost în stare să minimizeze distrugerile asupra Bisericii. Dacă ar fi dorit cu adevărat, Stalin ar fi distrus creştinismul din Rusia (avea toată puterea), dar n-a făcut-o. De ce? Unii spun că din oportunism, dar alţii cred că Stalin avea o legătură secretă cu Biserica Ortodoxă, fiind „primul ei copil special”.

Mulţi au rămas şocaţi atunci când la începutul lui 2014 a apărut un calendar publicat de Biserica Ortodoxă Rusă cu chipurile lui Stalin (vezi articolul de pe site-ul Radio Europa Liberă, dar şi imaginea de mai jos). Nimic nu e întâmplător. Aşa cum bine remarca istoricul rus Babkin „Legătura dintre Patriarhia Moscovei şi Stalin rămâne necunoscută, fiind de natură sacră”. 

calendar Stalin

Biserica Ortodoxă Rusă i-a fost recunoscătoare lui Stalin, pentru că nu i-a lăsat pe Lenin şi pe comunişti s-o distrugă în totalitate. Precum am spus mai sus, Stalin a fost primul copil special al Bisericii. Ultimul este Putin…

Precum se ştie, în 1917 au avut celebrele apariţii de la Fatima ale Fecioarei Maria. În al doilea mesaj, se vorbeşte şi despre Rusia:

„Voi cere consacrarea Rusiei la Inima Mea Neprihănită și împărtășania de reparație în fiecare sâmbătă a lunii. Dacă aceste cerințe sunt îndeplinite, Rusia va fi convertită și va fi pace, dacă nu, își va răspândi erorile sale în întreaga lume, provocând războaie și persecuții împotriva Bisericii. Cei buni vor fi martirizați, Sfântul Părinte va avea mult de suferit; diferite națiuni vor fi anihilate. În cele din urmă, Inima Mea Neprihănită va triumfa. Sfântul Părinte va consacra Rusia pentru mine și ea va fi convertită, iar o anume perioadă de pace va fi acordată omenirii.”

Biserica Ortodoxă Rusă, auzind acest avertisment al Fecioarei Maria, a pus în practică programul „celor 7 copii speciali”, pentru a supravieţui în următorul secol şi pentru a preveni Rusia în a deveni o ţară fără Dumnezeu, aservită Satanei. Din acest punct de vedere, Putin se vede ca un fel de „servitor secret” al Bisericii Ortodoxe şi al Rusiei, pentru a o „apăra împotriva Satanei”, reprezentată (spune el) de Occident.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu