Noul telescop NASA James Webb a surprins deja o posibilă navă extraterestră lângă Jupiter!?


Pe 12 iulie 2022, Agenţia Spaţială Americană (NASA) a organizat o transmisie internațională în direct, în care a oferit publicului primele imagini oficiale ale nou lansatului telescop spațial James Webb, în care am putut vedea exoplanete îndepărtate, galaxii, nebuloase, precum şi Universul nostru timpuriu (vezi şi articolul pe această temă – Dacă nu e Photoshop, această imagine, oferită de noul telescopul spaţial NASA James Webb, e cu adevărat spectaculoasă!).

A doua zi, pe 13 iulie, NASA a publicat o imagine a planetei Jupiter, făcută de acelaşi telescop James Webb, în care se poate observa prezenţa unui câmp întunecat vizibil chiar deasupra atmosferei gigantului gazos. A fost o umbră a unui satelit, așa cum pare să susțină NASA, sau ceva cu totul diferit – de exemplu o imensă navă spațială extraterestră, ajunsă în secret în jurul lui Jupiter?

Dacă a fost o umbră a uneia dintre sateliţii lui Jupiter, ca Europa, atunci ar fi trebuie să arunce o umbră neagră pe norii lui Jupiter, dar acest câmp întunecat nu arată ca o umbră, arată ca un obiect solid în spațiul liber…


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu