Arthur Schopenhauer (1788-1860), marele filozof german, a fost destul de nebun în viaţa sa tumultoasă. Astfel, încă din tinereţe, el simţea că este posedat de un demon şi timp de săptămâni nu vorbea cu nimeni, mergea pe stradă vorbind singur, cu voce tare şi gesticula. Odată i-a fracturat o mână proprietarului său pentru că l-a auzit sporovăind în anticamera apartamentului său. Altă dată s-a înfuriat şi a refuzat să-şi mai plătească datoriile atunci când i-au fost cerute.
Îşi semna numele cu litera „p”, şi-a ars barba în loc să se radă; îşi ascundea banii în călimară, iar hârtiile de valoare, în plapumă. Notiţele le redacta în limbile greacă, latină sau sanscrită şi le ascundea prin cărţile din bibliotecă pentru ca să nu i le fure cineva. Se considera victima unei vaste conspiraţii puse la cale de către profesorii de filosofie.
Tare ciudat mai era!
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025











