Printre întâmplările „paranormale”, avem numeroase povești despre întâlniri cu cei dragi plecați în „tărâmul de dincolo”. Iată câteva din astfel de întâlniri enigmatice.
Povestea 1
O femeie povesteşte: primul meu născut, Vlad, a fost așteptat cu nerăbdare în familia noastră. Din păcate, timpul său pe acest pământ a fost limitat la doar 7 zile. Un an mai târziu, am născut o fetiță și, după 9 ani, ni s-a alăturat o altă fată frumoasă.
De-a lungul anilor, familia noastră și-a propus să viziteze mormântul lui Vlad în toate zilele semnificative dedicate memoriei sale. Apoi, într-o zi, am așezat o lumânare și am aprins-o, spunând tuturor: „Vom pleca când va arde toată”. Lumânarea a ars constant, neafectată de vânt, consumându-se încet.
Când lumânarea s-a apropiat de sfârșit, fără aproape niciun fitil rămas, s-a stins, eliberând un fir subțire de fum alb. Ne-am continuat contemplarea, fiecare cufundat în gândurile sale. Chiar când eram pe cale să plecăm, flacăra s-a aprins din nou în mod neașteptat și a persistat. Fiicele mele au sugerat că Vlad nu a vrut să plecăm. Flacăra s-a stins din nou.
Când am vrut iarăşi să plecăm, flacăra s-a aprins încă o dată, deși nu mai rămăsese aproape nimic din ea, fiind lipsită de fitil. Lumânarea a refuzat să se stingă. Fiicele mele, care nu erau înclinate să creadă în misticism, își amintesc încă viu acel moment.
După acel incident, nu s-a mai întâmplat nimic asemănător, dar vizitele noastre au devenit mai dese, chiar și în zile obișnuite, nesemnificative.
Povestea 2
Un bărbat povesteşte: a sosit ziua să-mi iau rămas bun de la soacra mea. Știam că tradiția ne spune că în cea de-a patruzecea zi este cea în care se ia rămas bun. Crezând că pot sta treaz până la miezul nopții (când se împlinea a patruzecea zi), nu am fost prea îngrijorat.
Pe măsură ce se apropia miezul nopţii (cea de-a patruzecea zi de la moartea soacrei), oboseala m-a învins. În ciuda hotărârii mele inițiale, am ațipit. Cu doar 5 minute până la ora 12, am închis ochii, cedând în fața somnului.
Deodată, am simţit ceva pe nasul meu care m-a trezit. M-am uitat în jur, dar nu am văzut pe nimeni. Cu toate acestea, nu puteam să uit senzația unei bătăi ușoare pe nas. În acel moment, aproape că am simțit că soacra mea era chiar acolo, râzând.
Povestea 3
Povestea unei femei: în anul 2003, lumea mea s-a schimbat când mama mea a murit. O prietenă m-a avertizat că în a patruzecea zi de la moartea ei, va pleca și va fi un semn.
În acea zi semnificativă, când rudele și prietenii s-au adunat pentru veghe, nici măcar nu ne-am așezat la masă când o bătaie distinctă s-a auzit în uşă. Am auzit-o cu toții și am schimbat priviri nedumerite. Intrigată, m-am apropiat de uşă, numai că nu am găsit pe nimeni de cealaltă parte. Mi-a dat seama: a fost plecarea sufletului mamei din casă.
Povestea 4
Povestea unui bărbat: trebuie să vă împărtășesc o întâmplare înfricoșătoare despre sora mea. Obișnuia să lucreze ca îngrijitoare într-un cămin. Din păcate, colegul ei a murit, iar sora mea a fost nevoită să-i acopere tura pentru că nu au găsit un înlocuitor la timp. Acest lucru s-a întâmplat la doar 2 zile după moartea colegului ei de muncă.
Într-o seară târziu, pe la ora 12, când toți cei din hostel se culcaseră deja, sora mea s-a întins pe canapea. Lumina coridorului era aprinsă la capătul îndepărtat, așa că încăperea ei era în mare parte în întuneric. La început, a auzit un sunet, ca și cum cineva închide o fereastră. Apoi, a simțit o prezență așezată pe marginea canapelei lângă picioarele ei și frica a cuprins-o. Când s-a întors cu fața spre masă, unde stătea un scaun, a văzut ceva atârnat deasupra scaunului, în formă de piramidă. Încet, forma a început să se dizolve. Îngrozită, ea a aprins luminile și a rămas toată noaptea în camera bine luminată.
A doua zi dimineață, sora mea a aşternut o scrisoare prin care își dădea demisia de la serviciu pentru că nu mai suporta să lucreze acolo. Toate acestea s-au întâmplat în a treia zi după moartea colegului ei.