Misterul cercurilor de gheaţă dintr-un lac din Siberia a fost rezolvat


cercuri-baikalIarăşi au mai apărut cercuri ciudate în suprafaţa îngheţată al Lacului Baikal din Siberia, aceleaşi care au fost semnalate şi în luna aprilie al anului 2009 de către astronauţii Spaţiei Spaţiale Internaţionale. Cercurile de gheaţă au fost descrise ca fiind un fenomen enigmatic.

Dar experţii spun că ei pot explica misterul, şi nu e un aspect extraterestru, ci e gazul de metan care se ridică de la suprafaţa lacului. Emisiile de metan creează o masă de apă caldă, care încep să se învârtă în formă de cerc, datorită „forţei Coriolis”, sau fenomenului cauzat de rotaţia Pământului, cu ajutorul căruia se formează cicloanele.

„Odată ce masa de apă caldă atinge suprafaţa de dedesubt a gheţii de pe lac, apa caldă topeşte gheaţa sub formă de cerc”, explică Marianne Moore, un cercetător marin de la Universitatea Wellesley din Massachusetts, ce şi-a petrecut mult timp studiind lacul Baikal alături de cercetătorii ruşi. Lacul Baikal este cel mai mare (ca volum) si mai adânc lac din lume.

Ultimul cerc de gheaţă avea un diametru de 4,4 km, iar deschizătura circulară era deja topită. Astronauţii au mai observat asemenea cercuri de gheaţă şi în anii 1985 şi 1994. De altfel, acest fenomen nu este unul de natură nouă pentru guvernul rus. „Interesant e faptul că guvernul rus a mai avertizat oamenii despre creşterea anormală a emisilor de metan din aceste zone, în perioadele de vară şi toamnă, ele constituind riscuri pentru nave”, a mai declarat Moore.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu