Misterul catacombelor din Paris


catacombeParisul, oraşul luminilor, conţine şi un oraş al întunericului, adică o vastă reţea de tuneluri subterane, care a constituit odată refugiul pentru bandiţi şi sfinţi, şi adăposteşte în prezent scheletele a peste 6 milioane de morţi. Catacombele Parisului conţin circa 300 de kilometri de tuneluri; o parte din aceste catacombe sunt deschise publicului, dar restul sunt închise şi e riscant să te aventurezi în ele. Accesul în aceste catacombe, chiar şi în zonele deschise publicului, este destul de riscant. Datorită subţierii aerului, la unele persoane pot să apară stări de greaţă sau leşinuri. De asemenea, s-au mai înregistrat cazuri de oameni care au căzut în puţuri de adâncime de 10 metri. Interesant este faptul că în ultimii 250 de ani, nu s-a confirmat decât un singur caz de dispariţie de oameni în aceste catacombe, aşa că toate poveştile despre oameni care nu mai ies vii din aceste tuneluri sunt simple fabulaţii.

Aceste catacombe au inspirat scriitori, de la Victor Hugo până la Gaston Leroux, a cărei „Fantomă de la operă” s-a ascuns într-un „labirint infernal subpământean.” Catacombele pariziene sunt pe locul unor cariere de piatră de pe vremea romană, care au fost folosite pentru adăpostul scheletelor de morţi la sfârşitul secolului al XVIII-lea, datorită supraaglomerării cimitirelor din acele vremuri.


Lasă un comentariu