Misterele megaliţilor din Malta

1
2.175 vizualizari

templu maltaOamenii de ştiinţă şi-au pus în mod firesc întrebarea dacă şi în cazul monumentelor megalitice se poate stabili un asemenea lanţ de influenţe, prin urmare dacă există un loc de origine, o regiune anume de la care a pornit utilizarea imenselor monolite şi trilite – sub diverse forme, în scopuri magice şi de cult – şi care apoi s-a răspândit pe o arie de-a dreptul uriaşă.

Câţiva cercetători de prestigiu au opinat pentru insula Malta, aducând în sprijinul acestei păreri trei argumente: mai întâi, monumentele megalitice malteze sunt printre cele mai vechi; apoi, apropierea de ţărmul mării a majorităţii monumentelor pare să indice, la origine, o populaţie de navigatori;  în sfârşit, deoarece există pricini întemeiate să presupunem (împreună cu cercetătorul englez G. E. Daniel, între alţii) că oamenii culturii megalitice nu aparţineau grupului de limbi indo-europene, ci unuia sau mai multor grupuri mediteraneene.

Prezenţa omului pe insulele malteze (pluralul este mai corect deoarece, în afară de Malta, grupul cuprinde şi insulele Gozo, Comino şi Filfla) este atestată cu mai mult de 100.000 ani în urmă: în „Peştera Întunericului”, situată în apropiere de capitala La Valletta, s-au descoperit urme de oameni (poate neandertalieni) împreună cu fosile ale aşa-zisului rinocer pitic astăzi dispărut. Probabil că aceşti oameni au trăit uriaşa catastrofă telurică a prăbuşirii istmului care lega uscatul european de cel african – arhipelagul maltez fiind o rămăşiţă a acestui istm.

Cercetările arheologice în Malta sunt destul de recente – ele încep, de fapt, odată cu secolul al XX-lea, când un grup de arheologi cercetează ruinele de la Tarxien şi descoperă, în apropiere, aşa-zisul hypogeum: imense catacombe cu săli funerare săpate în stîncă. Mai târziu, în 1915, sir Themistocles Zarnmit începe cercetări asupra construcţiilor megalitice din insulă, ajungând la concluzii care în linii generale sunt acceptate până astăzi. Construcţiile megalitice din Malta – de la simple monolite înfipte în sol şi până la ample ansambluri, cum sunt cele de la Hal-Saflieni sau Tarxien – sunt într-adevăr foarte vechi : ele încep cu circa 4 000 ani î.Hr. şi vădesc o continuitate de circa două milenii. Ciudat este – cum remarcă I. Lissner – faptul că absolut toate megalitele sunt prelucrate numai cu unelte de piatră. Cuprul a fost folosit în Orientul antic probabil încă din jurul anului 4 000 î.Hr. şi cunoscut în Sicilia şi nordul Africii scurtă vreme după 3 000 î.Hr. – aşadar populaţia Maltei, oricare ar fi fost originea ei, putea să fi preluat uneltele de metal, cu atât mai mult cu cât avem motive temeinice să presupunem că, pe lângă creşterea caprelor şi ovinelor, navigaţia ocupa un loc însemnat în economia arhipelagului. Şi totuşi, nici măcar construcţiile megalitice relativ târzii nu prezintă vreo urmă a folosirii cuprului sau bronzului – ceea ce i-a dus pe unii cercetători la concluzia că la origine trebuie să se fi aflat un soi de tabu: piatra destinată lăcaşelor de cult nu trebuia atinsă de metal.

T. Zammit presupune că hypogeumul de la Hal-Saflieni şi templele de la Tarxien ar fi servit, între altele, ca oracole; în acest caz ne aflăm, probabil, în faţa celor mai vechi dintre oracolele cunoscute. Abia mai târziu hypogeumul a devenit un uriaş loc de sepultură – s-au descoperit aici circa 7 000 schelete de oameni, de asemenea numeroase fragmente de ceramică provenite de la statuete şi vase. Sculptorii maltezi de acum patru sau cinci milenii întreceau prin măiestrie şi concepţie pe contemporanii lor din apusul Mediteranei, mai ales în domeniul plasticii figurative.

De altfel, constructorii ansamblurilor megalitice din insulele malteze par şi ei să se fi aflat pe o treaptă superioară în comparaţie cu cei de pe ambele maluri ale Mării Mânecii – ceea ce ar constitui încă un argument în favoarea plasării aici a locului de origine al monumentelor, care apoi s-ar fi răspândit treptat mai ales către vest şi nord-vest. În insula Gozo, de pildă, se află ruinele a două mari temple ale căror pietre – unele înalte de 5-8 metri – au fost transportate cale de mulţi kilometri. Aceste construcţii, ca şi cele de la Hagiar Kim şi din alte locuri, ne duc la presupunerea că în insulele malteze existau, în urmă cu cinci sau chiar şase milenii, comunităţi temeinic organizate, care depuneau în comun o muncă ingenioasă şi îndelungată; la ridicat foloseau trunchiuri de copaci în chip de pârghii, iar la transportat tăvălugi de lemn şi bile de piatră. Asemenea sfere de piatră s-au găsit în numeroase ruine megalitice malteze – până astăzi se văd, imprimate adînc în solul calcaros urmele „roţilor de care” cum le spun localnicii, şi care nu sunt altceva decât urmele acelor pietre sferice menite să uşureze transportul imenselor megalite. Nu este exclus ca bilele de piatră să se afle la originea roţii în forma ei primitivă, deşi cercetătorii mai noi înclină să creadă că roata a apărut pentru prima oară fie în atelierele olarilor, fie ca un dispozitiv anexă al plugului.

Aversiunea faţă de metale pe care par s-o fi nutrit creatorii uriaşelor construcţii de piatră din Malta – şi pe care n-o întâlnim nici la Stonehenge şi nici la Carnac – este încă una dintre enigmele acestei culturi megalitice. Aşa cum arătam, vechii maltezi erau abili navigatori – s-au găsit în insulă obiecte confecţionate din jadeit, nefrit, obsidian, materiale care nu se găsesc aici şi au fost aduse de departe, de asemenea din fildeş, şi el importat, devreme ce în perioadele marilor construcţii megalitice elefantul dispăruse de mult din regiune. Abia mai tÂrziu, cînd fenicienii pun stăpÂnire pe insulă (circa 1600 î.Hr.) vor apărea uneltele de metal, care se vor înmulţi mai ales după trecerea ei (în 736 î.Hr.) în stăpînirea grecilor.

Toate acestea nu ne îngăduie să tragem vreo concluzie în privinţa originii vechilor locuitori ai insulelor malteze; nu ne-au rămas documente scrise, nu ne-au rămas portrete sau sculpturi, iar analizarea celor câtorva mii de oase şi cranii n-a dus la rezultate concludente. Cercetătorii mai noi (între care L. B. Brea şi J. D. Evans) sunt de părere că maltezii au venit din Sicilia – cum pare să indice o oarecare asemănare în modul de prelucrare a ceramicii, dar şi această ipoteză este discutabilă. După cum, în stadiul actual al cercetărilor, ipoteza conform căreia Malta ar fi leagănul tuturor culturilor megalitice europene este şi ea discutabilă. Căci, pentru a reveni la I. Lissner, „Numai pietrele cunosc taina”…