Migraţia bizară a anghilelor – dovada existenţei Atlantidei în mijlocul Oceanului Atlantic. Acest continent s-a prăbuşit în ape pe data de 5 iunie 8498 î.Hr. – conform unui savant german

Despre anghila (Anguilla anguilla), un pește de formă aproape cilindrică, puțin atrăgător ca înfățișare, apar din când în când informații, atât în revistele științifice, cât și în ziare. Anghila i-a preocupat și pe antici, între care pe Aristotel, Appian, Pliniu cel Bătrân, care credeau că ea se reproduce frecându-se de stânci, de pe corpul ei rupându-se bucăți de piele, iar din acestea se formau alte anghile tinere.

O importantă contribuție în rezolvarea ciclului de viață al anghilei a fost adusă de danezul Johannes Schmidt, care, după mulți ani de cercetări în diferite zone (Insulele Feroe, Marea Mediterană, Insulele Azore ș.a.), a fost în măsură să arate că anghila se reproduce în Marea Sargaselor, între Insulele Bermude și Bahamas. Astăzi se știe că anghila este un pește care trăiește în râuri sau lacuri și se reproduce în ocean, trecând prin transformări ale formei corpului destul de ciudate, puietul fiind prea puțin asemănător cu anghila tânără.

Nu toate tainele anghilei au fost dezlegate. Astfel până la o anume perioadă a vieții anghilei, toate exemplarele au organe sexuale mascule și femele. Pe parcursul migrației încep să se schimbe: cele din râuri devin femele, iar exemplarele din zona țărmurilor – mascule. Dar nu în totalitate, pentru că sunt și excepții.

Migrația anghilei prezintă și ea unele semne de întrebare. În Marea Sargaselor se reproduc atât anghila „europeană”, cât și subspecia „americană”. Ambele specii se rotesc în această zonă a oceanului ca pe un disc circular, pe care trebuie să-l părăsească la timp pentru a prinde curentele (numite de unii „exprese de Europa” sau „exprese de America”). Orice greșeală anghilele o plătesc cu viața. Astfel dacă anghila americană nimerește pe drumul spre Europa, piere pe drum pentru că n-ar avea la timp apa dulce pe care o solicită organismul ei, drumul dintre Marea Sargaselor și apele continentului american fiind mult mai scurt, decât cel spre Europa. Anghila „europeană”, dacă ar nimeri în apele continentului american, ar muri și ea, sosind mai devreme decât îi permite ciclul ei de viață.

Drumul anghilei spre apele Europei este foarte lung, posibil ca inițial acesta să se fi limitat numai la zona apelor care spală țărmul continentului nord-american. De aici ipoteza unui alt curs al curentului Gulf Stream, care constituie pentru anghile un adevărat drum rulant care se poartă în desfășurarea lui. Această situație l-a determinat pe un fizician german, Otto Muck, să creadă că actualul drum de migrație al anghilelor se datorează modificării cursului curentului Gulf Stream, ce s-a produs în urma unei catastrofe, care a dus la dispariția Atlantidei, datorită căderii unui meteorit gigant. Acesta ar fi intrat în atmosfera Pământului o viteză de 15-20 kilometri pe secundă și a căzut în partea de sud-vest a Oceanului Atlantic. Masa meteoritului a fost – după părerea savantului german – de aproximativ 2 milioane de ori mai mare decât aceea a vestitului meteorit Tungus, producând un val uriaș de circa 10 kilometri înălțime, ce s-a năpustit asupra coastei vestice a continentului american, măturând și distrugând totul în calea sa. Explozii ulterioare ale resturilor meteoritului, pătrunse în adâncul oceanului, au provocat deplasări de straturi și prăbușiri ale fundului și, în final, au dus la scufundarea Atlantidei in apele oceanului.

După părerea autorului, singurele mărturii ale acestui eveniment îngrozitor sunt Insulele Azore. Fizicianul dă și o dată a prăbușirii Atlantidei: 5 iunie 8498 î.Hr. – la care a ajuns prin calcul, folosind calendarul populației antice a Americii – maya.

Dispariția Atlantidei a avut repercusiuni nu numai geografice, dar și ecologice. Astfel curentul Gulf Stream, care până atunci își desfășura cursul circular în zona actualei Mări a Sargaselor, precum și de-a lungul coastelor americane și-a schimbat direcția. După dispariția Atlantidei, barajul care oprea desfășurarea înspre est a curentului a dispărut. Dar n-a dispărut instinctul anghilelor. De aceea, anghilele americane își desfășoară migrația spre vest, iar cele europene spre est. Aceasta corespunde cu direcția de migrație pe atunci când exista Atlantida, ale cărei ape se vărsau în Marea Sargaselor. Astfel, conchide savantul german, anghilele sunt singura demonstrație a existenței Atlantidei, un continent totat de plin de mistere ca și anghilele.