Marii maeştri clasici ai picturii, precum Leonardo da Vinci, Sandro Botticelli sau Rembrandt, ar fi folosit proteine, în special gălbenușuri de ouă, în picturile lor realizate în ulei, spune un nou studiu. Urme de reziduuri de proteine au fost detectate de mult timp în picturile clasice în ulei, deși acestea au fost adesea atribuite contaminării. Însă, un nou studiu publicat în revista „Nature Communications” a constatat că includerea acestor proteine a fost una intenționată, iar acest lucru aruncă lumină asupra cunoștințelor tehnice ale acestor maeștri, cei mai pricepuți pictori europeni ai secolelor al XVI-lea, al XVII-lea sau al XVIII-lea.
Autoarea studiului, Ophelie Ranquet, de la Institutul de Tehnologie Karlsruhe din Germania, a spus că studiul arată că, chiar și cu o cantitate foarte mică de gălbenuș de ou, se poate obține o schimbare uimitoare a proprietăților vopselelor în ulei. Pur și simplu, adăugarea unor gălbenușuri de ou în picturi ar putea avea efecte de lungă durată, care depășesc doar aspectul estetic.
În comparație cu tehnica egiptenilor antici, numită tempera, care combină gălbenușul de ou cu pigmenți sub formă de pudră și apă, vopseaua în ulei creează culori mai intense, permite tranziții de culoare foarte netede și se usucă mai puţin rapid, astfel încât ea poate fi folosită câteva zile după pregătire. Cu toate acestea, vopseaua în ulei, care folosește ulei de in sau de șofran în loc de apă, are și dezavantaje, ea fiind mai susceptibilă la întunecarea culorii și la daune cauzate de expunerea la lumină.
Deoarece fabricarea vopselei a fost un proces artizanal și experimental, este posibil ca vechii maeștri să fi adăugat gălbenuș de ou, un ingredient familiar, noului tip de vopsea, care a apărut pentru prima dată în secolul al VII-lea în Asia Centrală, înainte de a se răspândi în Europa în Evul Mediu şi în perioada Renaşterii. În cadrul studiului, cercetătorii au recreat procesul de fabricare a vopselei folosind patru ingrediente – gălbenuș de ou, apă distilată, ulei de in și pigment – pentru a amesteca două culori populare și semnificative istoric, alb de plumb și albastru ultramarin.
Se pare că adăugarea de gălbenuș de ou este benefică, deoarece poate regla proprietățile acestor vopsele într-un mod drastic. De exemplu, este nevoie de mai mult timp pentru ca vopseaua să se oxideze, din cauza antioxidanților conținuţi în gălbenuș.
Reacțiile chimice dintre ulei, pigment și proteinele din gălbenuș afectează direct comportamentul și vâscozitatea vopselei. De exemplu, pigmentul alb de plumb este destul de sensibil la umiditate, dar dacă îl acoperim cu un strat de proteine, îl face mult mai rezistent la umiditate, vopseaua fiind destul de ușor de aplicat.
Acest studiu este foarte interesant, deoarece oferă o nouă modalitate pentru înțelegerea tehnicilor vechi de pictură, despre care nu se cunoaşte mai nimic până în prezent. Aceste noi cunoștințe contribuie nu numai la o mai bună conservare a operelor de artă, ci și la o mai bună înțelegere a istoriei artei.
Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): studiul ştiinţific „A holistic view on the role of egg yolk in Old Masters’ oil paints” / nature.com
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025