Maria Magdalena, ucenica misterioasă a lui Iisus

4
6.764 vizualizari

maria-magdalenaCei patru evanghelişti, Marcu, Luca, Matei şi Ioan, au lăsat mărturie faptul că Maria din Magdala făcea parte din grupul discipolilor galileeni, împreună cu alte femei şi că a fost printre puţinii ucenici care au fost alături de Iisus în timpul agoniei şi în clipa morţii sale. Ea este evocată, de asemenea, ca martor privilegiat al Învierii, primul personaj căruia Iisus i s-a aratăt.

„Diaconiţa“ din care ieşiseră şapte demoni

„Cei doisprezece erau cu El, şi câteva femei, care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de slăbiciuni, printre care şi Maria, cea numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni“, scrie Luca. Ea şi celelalte „îi slujeau cu averile lor“, deci erau femei din familii bune, avute.

O altă discipolă, Ioana, era soţia unui înalt funcţionar de la curtea regelui Irod. Textul grecesc o numeşte pe Maria Magdalena „diaconiţă“. În episodul din Betania, în care Iisus a fost uns cu mir de către o femeie, Matei şi Marcu vorbesc despre o femeie oarecare. Luca scria că este vorba despre o păcătoasă notorie în oraş, nenumită însă, care a intrat în casa unui fariseu pe nume Simon şi i-a turnat lui Iisus parfum pe picioare, apoi l-a şters cu părul. În capitolul următor, Luca pomeneşte despre Maria din Magdala, „din care ieşiseră şapte demoni“.

Conexiunea dintre cele două personaje, prostituata din casa lui Simon şi Maria din Magdala, pare sugerată, dar nu neapărat. În Evanghelia după Ioan, femeia care săvârşeşte ritualul din Betania este Maria, sora lui Lazăr, cel înviat din morţi. Contopirea explicită a celor trei personaje, Maria Magdalena, Maria din Betania şi femeia păcătoasă, a fost făcută abia în secolul al VI-lea, de Papa Grigore cel Mare.

Păcătoasa bântuită de patimi

Apoi, în Vieţile Sfinţilor, legenda Mariei Magdalena se dezvoltă la modul negativ: „Fiind bântuită de patimi şi de duhuri necurate, ea ducea o viaţă de desfrâu şi ticăloşie. Auzind însă de Hristos, în sufletul ei s-a născut nădejdea că va fi izbăvită. Maria Magdalena a fost păcătoasa care a uns cu mir picioarele Domnului, în casa lui Simon Leprosul; era una şi aceeaşi persoană cu Maria, sora lui Lazăr“. Tot despre ea s-a perpetuat „tradiţia“ că ar fi fost femeia adulteră salvată de Iisus de la moartea prin lapidare.

Celebra frescă „Cina cea de Taină“, pictată acum 500 de ani de artistul florentin Leonardo da Vinci, a stârnit o aprigă dispută, prin intermediul romanului „Codul lui Da Vinci“, semnat de Dan Brown. Scriitorul susţine că personajul misterios pictat în dreapta lui Iisus nu ar fi feciorelnicul apostol Ioan, ci Maria Magdalena, soţia şi primul discipol al lui Iisus!

Ideea nu e nouă. În 1896, la Nag Hammadi, lângă Cairo, au fost descoperite trei papirusuri în limba coptă – copţii constituind o comunitate creştină din Egipt – printre care şi Evanghelia după Maria Magdalena, neinclusă în Noul Testament şi care conţinea relatări ce lasă loc multor interpretări. Se vorbeşte despre o neînţelegere dintre ea şi Petru privind modul de rugăciune, în care intervine Apostolul Levi (Tadeu) cu următoarele cuvinte: „Dacă pe ea a iubit-o Mântuitorul mai mult decât pe noi şi i-a dezvăluit ceea ce nouă nu ne-a dezvăluit, cine suntem noi să negăm aceasta?“.

Evangheliile de la Nag Hammadi au fost considerate apocrife, scrise în secolele al II-lea şi al III-lea, în atelierele gnosticilor, cei acuzaţi că falsificau cultul. În anul 325, Sinodul de la Niceea, la care au participat 318 episcopi, a stabilit care evanghelii sunt autentice, pe baza Regulei lui Tertulian: „Sunt adevărate cele mai vechi, de la început, acelea care vin de la Apostoli“. Sinodul din Laodiceea, din 352, a stabilit şi că femeile nu au voie să devină preotese, existând până atunci femei care, inspirate de viaţa Mariei Magdalena, voiau să devină „diaconiţe“.

Legenda lui Merovius

Prin secolul al V-lea, întemeietorul primei dinastii a regilor franci, Merovius, susţinea că se trage din Iisus. Maria Magdalena, fiind însărcinată, s-ar fi refugiat pe teritoriul francilor, unde a născut, astfel că Merovius ar fi fost un descendent al copilului lui Iisus. Însă tot Merovius susţinea că se trage când dintr-un zeu al apelor, jumătate om – jumătate peşte, când dintr-un zeu păgân, pe nume Atlant. Merovius voia, de fapt, să revendice origini divine pentru ca dinastia Merovingienilor să nu fie contestată. Dacă ar fi crezut cu adevărat că se trage din Iisus, ar fi fost măcar creştin, dar abia nepotul său, Clovis, s-a creştinat în urma unei viziuni.