Manipularea Giordano Bruno: el n-a fost ars pe rug pentru heliocentrism

9.557 vizualizari

Câţi dintre noi nu cunosc legenda arderii pe rug a lui Giordano Bruno? Cel care a susţinut cu ardoare teoria heliocentrică, în ciuda împotrivirii Bisericii care credea că Soarele se învârte în jurul unui Pământ, intitulat centrul Universului. Şi pentru asta, el a fost ars pe rug de malefica Inchiziţie exact în anul 1600. Iată cum Biserica Catolică şi instrumentul său de tortură, Inchiziţia, se opunea progresului ştiinţei, vrând să menţină în întunecime omul Renaşterii. Stop! Aceasta-i povestea binecunoscută, cu care sunt învăţaţi toţi şcolarii (şi numai ei). Dar, cum era de aşteptat, şcoala şi istoria iar ne prezintă o mulţime de minciuni şi legende total false. Pentru că ce ştiţi până acum de Giordano Bruno e mult prea departe de adevăr…

Ciudata viziune spirituală a Universului a lui Giordano Bruno

Dar care e adevărul istoric? Giordano Bruno, pe numele său adevărat, Fillipo s-a născut în anul 1548 în localitatea italiană Nola, în apropiere de Napoli. El şi-a luat numele de Giordano, după ce a devenit membru al Ordinului Dominican. Filozofia de viaţă pe care Bruno o susţinea în principalele sale lucrări („Della causa, principio ed uno”; „Dell’ infinito universo e dei mondi”; „De Compendiosa Architectura”; „De Triplici Minimo”; „De Monade, Numero et Figura”) era un amestec ciudat alcătuit din elemente de neoplatonism, monism materialistic, misticism raţionalism şi naturalism.

Giordano Bruno susţinea următoarele idei:
– că Dumnezeu şi lumea reprezintă unul şi acelaşi lucru (panteism materialism);
– că materia şi spiritul, trupul şi sufletul reprezintă două faze ale aceleiaşi substanţe;
– că Universul este infinit, iar în spatele lumii vizibile se află o infinitate de alte lumi;
– că Pământul are un suflet, şi că fiecare parte din el (regnul mineral, vegetal sau animal) este însufleţit;
– că toate sufletele sunt înrudite, şi astfel, transmigrarea lor este imposibilă.

Calviniştii, adversarii de moarte al catolicilor, îl excomunică pe Giordano Bruno pentru lipsă de respect

Desigur că aceste idei destul de ciudate, precum şi altele de natură religioase (privindu-l pe Dumnezeu) a atras atenţia şi ura Bisericii Catolice împotriva sa. Dacă însă credeţi că Giordano Bruno era urât doar de Biserica Catolică, vă înşelaţi amarnic. În anul 1579 el a ajuns la Geneva, unde se pare că a devenit calvinist, îmbrăţişând astfel credinţa creştină reformistă, un adversar aprig al papalităţii. Dar, el nu s-a împăcat bine cu noua religie, căci a fost excomunicat de Conciliul Calvinist, ca urmare a unei atitudini lipsite de respect faţă de conducătorii acestei Biserici.

Giordano Bruno îi jigneşte pe renumiţii profesori de la Oxford, despre care crede că sunt beţivi

După ce a fost nevoit să plece din Geneva şi după ce a zăbovit câţiva ani şi prin Franţa, unde şi-a mai publicat câteva lucrări, Giordano Bruno ajunge şi la Londra, în 1584, la celebra Universitate Oxford. Întrucât i se părea a fi o mare personalitate mondială, Bruno cere să ţină câteva cursuri în această prestigioasă unitate de învăţământ, dar este refuzat. Drept răzbunare, el publică un mic pamflet intitulat „Cena delle ceneri”, în care îi atacă pe renumiţii profesori de la Oxford, spunând despre aceştia că ei cunosc mai mult despre bere decât despre greci!

După ce a devenit…luteran, Giordano Bruno a fost iarăşi excomunicat datorită…orgoliului său obraznic!

După o încercare eşuată de a se reconcilia cu Biserica Catolică, în 1587 Bruno ajunge în Germania unde devine… luteran! Dar, şi faţă de luterani el manifestă acelaşi „orgoliu plin de obrăznicie”, fiind excomunicat în curând şi de către aceştia în Hemstadt.

Arestarea şi judecarea lui Giordano Bruno

În anul 1591, Bruno ajunge la Veneţia, la invitaţia lui Mocenigo, pe care-l interesa sistemul său de antrenare a memoriei. Nereuşind să obţină de la Bruno secretul „magiei sale naturale”, Mocenigo l-a denunţat Inchiziţiei veneţiene. În faţa acestora, Bruno s-a dezis de toate erorile şi îndoielile în ceea ce priveşte doctrina catolică.

De ce a stat Giordano Bruno închis timp de 6 ani, fără să fie judecat?

Între timp, filozoful italian a intrat şi sub lupa Inchiziţiei de la Roma, care i-a cerut celei veneţiene extrădarea. După o anumită ezitare, Bruno a fost extrădat autorităţilor de la Roma, în februarie 1593, unde a stat închis timp de 6 ani fără să fie deloc judecat. Istoricii s-au străduit mult, dar n-au găsit absolut niciun document care să explice întârzierea procesului lui Giordano Bruno, în condiţiile în care un proces al Inchiziţiei se desfăşura destul de repede.

Bruno n-a fost condamnat pentru teoria heliocentrică!

În primăvara lui 1599, a începutul procesul său, şi, deşi Inchiziţia Romană i-a acordat câteva şanse de a-şi retracta afirmaţiile şi doctrinele răspândite, Giordano Bruno a refuzat. El a fost condamnat în ianuarie 1600, iar pe 17 februarie 1600 a fost ars pe rug. Însă, Giordano Bruno n-a fost executat pentru că a susţinut faptul că Soarele e fix şi că Pământul se învârte în jurul său (aşa cum mulţi dintre noi credem), ci pentru susţinerea unor doctrine teologice incompatibile cu doctrinele Bisericii Catolice, ca de exemplu, faptul că Iisus Hristos nu ar fi fost Dumnezeu, ci doar un magician, că Sfântul Duh este sufletul lumii, că diavolul va fi mântuit etc.

Bruno n-a putut fi condamnat pentru heliocentrism, din moment ce în perioada aceea el nu era interzis

Că Bruno n-a fost condamnat pentru heliocentrism (ci poate a jucat, cel mult, un rol minor în condamnarea sa) reiese şi din faptul că Biserica Catolică n-a exprimat o poziţie oficială privind această teză până în anul 1616, deci la 16 ani după arderea pe rug a lui Giordano Bruno. Deci, în anul 1600, heliocentrismul nu era interzis de Biserica, aşa că Bruno n-ar fi putut fi condamnat pe un lucru care nu era încă interzis! Biserica n-a avut vreo poziţie oficială faţă de heliocentrism până în anul 1616, atunci când Paolo Antonio Foscarini (1565-1616) a publicat o carte prin care heliocentrismul intra în contradicţie cu Sfânta Scriptură. La publicarea acestei opere, Biserica Catolică a fost nevoită să ia o poziţie oficială faţă de ideea heliocentrismului. Totuşi, nici măcar în 1616 heliocentrismul nu a fost condamnat definitiv de către Biserica Catolică, acest lucru venind abia în anul 1664, atunci când papa Alexandru al VII-lea a scos o bulă prin care se interziceau toate cărţile care susţineau mişcarea Pământului.

Tot un fapt interesant de precizat e faptul că unul din inchizitorii lui Giordano Bruno a fost teologul iezuit Roberto Bellarmine (1542-1621). Acesta este cardinalul Bellarmine de mai târziu (din 1616), care, ca şef al lui Collegium Romanum, a fost însărcinat de papa Paul al V-lea cu examinarea ideilor despre heliocentrism din cartea lui Foscarini. În niciuna dintre scrierile lui Bellarmine despre heliocentrism nu se menţionează vreo referire la cazul Giordano Bruno, ce a avut loc cu 16 ani mai devreme.

Giordano Bruno n-a fost astronom, ci filozof! Atunci, de ce se bate atâta tam-tam că el susţinea că Pământul se învârte în jurul Soarelui?

Ceea ce surprinde cel mai mult la povestea arderii pe rug a lui Giordano Bruno e faptul că acesta a fost portretizat ca un „martir al gândirii libere”, ca un partizan al viziunii moderne asupra Universului, ca un simbol al intoleranţei faţă de noile idei ştiinţifice (ca cele ale heliocentrismului). Însă mulţi nu-şi dau seama că Giordano Bruno are, în opera sa, puţin de-a face cu astronomia. Bruno n-a fost nicidecum un astronom, ci doar un filozof. Într-una din operele sale principale „Dell’ infinito universo e dei mondi”, adică „Despre Universul infinit şi alte lumi”, subiectul principal nu este cel al sistemului heliocentric, ci al panteismului (doctrină teologică pe care-l preocupa foarte mult). Heliocentrismul nu era altceva decât suportul material în a-şi susţine teza despre panteism.

Bruno a pariat pe calul câştigător!

Bruno a fost într-adevăr un filozof strălucitor, dar, în acelaşi timp, era şi arţăgos şi auto-distrugător. În scrierile sale nu găsim nimic nou care să fi contribuit la progresul astronomiei. În plus, cei care susţin că Bruno a fost partizanul vieţii extraterestre (în opera „Despre Universul infinit şi alte lumi”) vor fi foarte dezamăgiţi că filozoful italian n-a adus prea multe idei în această privinţă, printre paginile operei sale. Dar Giordano Bruno a pariat pe calul câştigător, s-a transformat datorită încăpăţânării şi gâlcevii sale în „martir fără voie” şi a devenit, astfel un fel de erou al ştiinţei, în loc să fie o simplă notă de subsol într-o carte de filozofie renascentistă.

Istoria e tare amuzantă în felul acesta!