Istoria oficială literară ne învaţă că Mihai Eminescu s-a născut pe data de 15 ianuarie 1850. De ce? Pentru că aşa apare în actul de naştere din mitrica aflată la Biserica Uspeni cu hramul Adormiri Maicii Domnului din oraşul Botoşani, părinţi fiind Gheorghe Eminovici şi soţia lui, Ralu Iuraşcu. Şi este singura dată cu acoperire documentară. Însă e posibil ca aceasta să fie o dată de naştere falsă.
Conform lucrării lui N. Petraşcu – „Mihai Eminescu” – apărută în anul 1934 (lucrarea poate fi consultată online pe site-ul Bibliotecii Centrale Universitare Cluj-Napoca AICI), adevărata dată de naştere a lui Mihai Eminescu ar fi 20 decembrie 1849, aşa cum se poate citi dintr-o însemnare scrisă de mâna poetului pe un registru al Convorbirilor Literare. („Într-un registru în care membrii societății literare „Junimea” și-au însemnat data și locul nașterii lor, stă scris pe pagina a doua de propria mână a lui Eminescu în dreptul numelui său: „20 decembrie 1849, Botoșani”, și deasupra este chiar intercalat sfântul „Ignat”, pe care biserica ortodoxă îl serbează în adevăr la 20 decembrie” – ne spune Titu Maiorescu în „Eminescu şi poeziile lui”).
Această dată e confirmată de o altă însemnare a tatălui său pe psaltirea pe care trecea naşterile copiilor săi. Acolo stă scris: „Astăzi 20 Decembrie 1849, 4 ceasuri 15 minute evropeneşti, s-a născut fiul nostru Mihai”. Însă, această psaltire n-a fost descoperită, ci a fost susţinută de fratele poetului, Matei. Iar fără acoperire documentară, data nu a fost acceptată de istoria literară.
N. Petraşcu spune în aceeaşi lucrare faptul că „credinţa noastră este că Eminescu s-a născut la 20 decembrie 1849; deosebirea de 25 zile dintre această dată şi cea de 15 ianuarie 1850 din actul de naştere, ar putea proveni din faptul că actul de naştere a fost transcris după botezul copilului, câtva timp după naştere, adică din memorie”.
Data de 20 decembrie 1849 ar putea fi cât mai aproape de realitate din următorul motiv: data botezului lui Eminescu, ce apare tot la Biserica Uspeni din Botoşani este 21 ianuarie. Ori, potrivit tradiției creștinești, după cum a fost dus Mântuitorul Iisus Hristos la templu la 40 de zile, copiii se botează cât mai aproape de 40 de zile de la data nașterii.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025