Inundaţiile dezastruoase din Pakistan, cutremurele puternice şi vremea sahariană din Rusia: semnele apropierii planetei Hercolubus de Pământ


HercolubusProbabil că mulţi dintre voi aţi auzit, de o perioadă bună de timp, de căldura excesivă şi de incendiile din Rusia, de parcă pământul ar fi luat loc. La toate acestea, se mai adaugă şi ultimile trei cutremure puternice ce au avut loc în lume, timp de 3 zile, între 10 şi 13 august 2010: unul în Vanuatu (7,3 grade), altul în Ecuador (7,1 grade), iar ultimul în Insula Marianelor (7,2 grade).

Desigur, să nu uităm de inundaţiile catastrofale care au afectat Pakistanul la începutul şi mijlocul lunii august 2010:

Într-o conferinţă de presă, premierul pakistanez a declarat că 20 de milioane de persoane au rămas fără adăpost, deşi nu este clar dacă toţi aceşti oameni şi-au pierdut locuinţele definitiv sau au fost forţate să le părăsească temporar, relatează BBC News. Cifra anunţată de Giliani este mult mai mare decât estimarea Organizaţiei Naţiunilor Unite, de 14 milioane de persoane. În plus, ţara va trebui să facă faţă unui val de epidemii, potrivit specialiştilor ONU. Deja o persoană a murit de holeră, iar 36.000 de persoane suferă de simptome asociate holerei. Pakistan, tara în care trăiesc 180 de milioane de oameni, se află în stare de urgenţă, în urma celor mai severe inundaţii din ultimii 80 de ani, care a ucis deja 1.600 de persoane.

(Sursa: www.ziare.com)

Cutremure produse intre 10 si 13 august 2010
Cutremure produse intre 10 si 13 august 2010

Şi, de asemenea, nu putem uita nici de cutremurul înfiorător din Haiti de la începutul anului 2010 sau de erupţiile vulcanilor din Islanda din primăvara acestui an. Ce să înţelegem din toate aceste catastrofe care au avut loc pe Pământ în ultimul timp? Totul e  doar o coincidenţă că atât de multe dezastre se petrec într-un atât de scurt timp? Desigur că nu!

Una din teorii ar fi aceea că de Pământ se apropie planeta Hercobulus (aşa-zisa planetă X/”planeta roşie”), o planetă care ar fi pus sfârşit civilizaţiei Atlantidei sau a produs aşa-zisul potop al lui Noe. Se spune că apropierea lui Hercobulus va produce nenumărate cutremure, erupţii vulcanice şi fenomene atmosferice extreme.

Să citim puţin din cartea lui V.M. Rabolu, cel care ne vorbeşte despre „Hercobulus sau planeta roşie”:

„Atunci când Hercobulus se apropie de Pământ şi se aliniează cu Soarele, epidemii mortale vor avea loc pe toată planeta. Nici medicii şi nici oamenii de ştiinţă nu vor şti despre ce boli va fi vorba şi se vor dovedi a fi neputincioşi.

Va veni momentul tragediei pentru pământeni: cutremure, vibraţii, valuri tsunami. Oamenii vor deveni neechilibraţi din punct de vedere mintal, întrucât nu vor mai fi capabili să mănânce sau să doarmă. În faţa pericolului, ei vor înnebuni.

Această profeţie se va împlini în scurt timp, pentru că sunt absolut sigur de sfârşitul planetei”.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO