În 1921, deci acum aproape 100 de ani, cercetătorul şi istoricul N. A. Bogdan a făcut o comunicare publică asupra săpăturilor făcute la Biserica Bărboi din Iași, unde s-a dezgropat mormântul domnitorului moldovean Ioniţă Sturdza Vodă, care a condus destinele Moldovei timp de 6 ani, între 1822 şi 1828.
Iată cum s-au consemnat în procesul verbal săpăturile făcute în interiorul bisericii:
„Dezgroparea s-a făcut în modul următor: s-a dat de o parte piatra mormântală, fiind mobilă, s-au ridicat patru lespezi de piatră și s-a săpat mormântul până la o adâncime de un metru, unde s-a găsit o boltă de cărămidă, acoperită cu o mică lespede de piatră, de o formă neregulată.
Ridicându-se lespedea și luându-se cu mâna câteva cărămizi alăturate, s-a văzut în boltă un sicriu de lemn în descompunere, în care se vedeau urmele unui cadavru învelit într-o rochie de mătase roză (…) S-a găsit la capul mortului o țeastă acoperită cu păr scurt roșcat, deasupra căruia era un testemel de mătasă, decolorat, peste care se vedea o perucă femeiască, țesută cu cărare la mijloc și 2 cozi de păr împletite, lungi ca de o palmă. În haina de mătase se vedeau resturile cadavrului, absolut descompuse, afară de oasele femurului. La mână s-a căutat dacă nu se găsesc inele și nu s-au găsit. La picioare s-au găsit doi papuci de piele, formă turcească.
De la raclă s-au găsit câteva ornamente de tinichea albă, flori reprezentând pasmentării de plumb și 6 mânere mari de raclă de fier nichelat. Unde fusese picioarele s-au găsit resturile unui alt sicriu, ceea ce arată că acolo a mai fost îngropat un cadavru, a cărui resturi s-au depus în sicriul de care vorbim.
În urmă așezându-se într-un coș de pânză toate resturile osemintelor, s-a închis bolta și s-a pus pământul scos și dalele la loc și deasupra piatra mormântului cu inscripția, care sună astfel:
„Între muritorii lumei când eram şi eu odată, / Dam povaţă, sfat, poruncă la oricare judecată. / În a mea origine nobilu, în sfârşit şi domnitoru, / Stătuiu patriei şi sprijinu peste drepturi şi poporu: / Văzuiu slavă, cinste ’mpreajmă-mi, avuiu schiptru, stăpânire, / Dar în sfârşit suferit-am şi a soartei prigonire. / Acum iată supt această piatră stau eu muritoru. / Căci viaţă amărâtă un deşert e plin de nori … S-a săvârşit din viaţă la 2 februarie 1842, domnind în Moldova de la 1822, iulie 1, până la 1828, aprilie 23”.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025