Fondatorul rozicrucienilor a fost înmormântat într-un loc tainic, luminat de un soare interior?

Ordinul Rozicrucienilor este o organizaţie filozofică şi iniţiatică, al cărei scop este transmiterea – în cerc închis – a elementelor Cunoaşterii. Cu alte cuvinte, obiectivul Ordinului este familiarizarea omului cu legile cosmice. Fără a avea nimic comun cu sectele sau cu religia, Ordinul reuneşte bărbaţi şi femei din toate categoriile sociale, de toate credinţele. Se spune că misterioasa doctrină a ordinului este „bazată pe adevăruri ezoterice ale trecutului antic”, care „ascunse omului obișnuit, asigură o pătrundere a naturii, universului fizic și tărâmului spiritual”. Manifestele nu dau detalii excesive asupra subiectului, dar combină în mod clar referințe la Cabală, ermetism și misticism creștin.

Existența rozicrucianismului a devenit cunoscută atunci când două lucrări anonime, Fama Fratemitatis sau „Descoperirea Fraternității Preanobilului Ordin al Roza-Crucii“ și Confessio Fratemitatis sau „Confesiunea Lăudabilei Fraternități a Preaonorabilului Ordin al Roza-Crucii“ au început să circule în Germania, în 1614 și 1615. Aceste publicații anunțau existența unei confrerii secrete, rozicrucienii, numiți astfel după miticul lor fondator, Christian Rosenkreutz (Christian Rozacruce).

Acest erou se presupune că a călătorit în Egipt și în Țara Sfîntă, acumulând cunoștințe secrete sau oculte pe care le-a transferat apoi unei noi generații de adepți. Dacă viața lui a fost una neobișnuită, modul în care a murit și a fost îngropat a avut un caracter chiar mai straniu. Se spune că Rosenkreutz avea 106 ani cînd s-a stins, în 1484, și că a fost înmormântat într-un loc tainic, ce era luminat de un „soare interior”. De asemenea, trupul său ar fi fost – zice-se – „incoruptibil”: și-a păstrat aparența vie și nu s-a descompus (un fenomen ce pare a afecta post-mortem un număr suprinzător de mare de oameni, mai cu seamă sfinți catolici).