Concepţia lui Dunne asupra timpului – pe care el a numit-o „timp în serie” – era complicată şi controversată, deşi în ochii multora nu pe de-a-ntregul neplauzibilă.
În esenţă, scriitorul considera că o minte omenească este conştientă numai de ceea ce face şi gândeşte într-un anume moment dat; trecutul şi viitorul devin irelevante. Totodată, potrivit ipotezelor lui Dunne, mintea unei persoane poate fi conştientă de ceea ce face persoana – fiind deci conştientă de ea însăşi – în orice moment dat. Dar trebuie să fie şi conştientă de faptul că este conştientă, şi tot aşa, la infinit. Astfel, pentru Dunne, mintea omenească devenea o sală a oglinzilor mentală. Dacă accepţi această ipoteză, nu era greu – susţinea scriitorul – să faci un pas mai departe şi să admiţi şi că percepţiile omenirii despre timp erau înşelătoare, ceea ce la rândul său deschidea posibilitatea ca simţul timpului pe care îl avem în timpul stării de veghe să fie cu totul diferit de cel experimentat în timpul somnului.
Deşi elementele propriilor sale visuri se adevereau deseori, ele erau în mare măsură lipsite de importanţă până când, spre sfârşitul anului 1916, în timp ce lucra în cadrul armatei britanice, Dunne s-a trezit cu o viziune de o claritate fără precedent, în care vedea o explozie într-o fabrică de armament. Două luni mai târziu, în inuarie 1917, o explozie uriaşă a avut loc într-o fabrică de bombe din Londra, ucigând şaptezeci de muncitori şi rănind mai mulţi de o mie.
Curând după aceea, Dunne a avut un alt vis, în care a văzut cu claritate un titlu de ziar încă nepublicat care anunţa numărul de patru mii de victime ucise de o erupţie a unui vulcan din Extremul Orient. O săptămână mai târziu citea acelaşi titlu la masa la care îşi lua micul dejun. Un singur detaliu era diferit: numărul de morţi estimat era patruzeci de mii, de zece ori mai mare decât cifra prevăzută de el.
Deşi J.W. Dunne a fost fără îndoială prima persoană care a visat viitorul, cartea sa – „Un experiment cu timpul” – a fost, în 1927, singura relatare publicată tratând acel subiect, scrisă de o persoană cu reputaţie de om de ştiinţă. Lucrarea a marcat începutul mai multor studii despre precunoaşterea care i-a condus pe parapsihologi către reevaluarea universului în care locuim şi a concepţiei timpului linear în care mulţi dintre noi încă mai credem. Aceste studii tind să sugereze că premoniţii ale unui dezastru au loc mai frecvent decât se presupune în general şi că s-ar putea chiar ca previziunea subconştientă a unei primejdii iminente să fie un mecanism de apărare eficient, comun nouă, tuturor.
Despre John Dunne, savant şi scriitor englez şi discipol al lui Einstein, am mai scris pe acest site (vă rog să revedeţi articolul meu din 2011: Teoria timpului serial … timpul care coexistă în trecut, prezent şi viitor). În articolul acesta însă, vom vorbi mai detaliat despre acest savant.
