Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

În zilele noastre trăiesc „oameni din Neanderthal”, ascunşi în peşteri? Autopsia şocantă a unei „creaturi Alma”

  •  
  •  
  •  
  •  

În 1982, arheologul dr. Myra Shackley de la Universitatea din Leicester (Marea Britanie) afirma că, după toate probabilitățile, în Mongolia trăiesc mici grupuri de „oameni ai cavernelor”, numiți de localnici Alma. „Este imposibil de negat existența acestor ființe”, declara cercetătoarea britanică, prezentând o serie de dovezi șocante, adunate la fața locului în cursul expediției arheologice la care participase cu 1 an înainte. Descoperind unelte de piatră de tip neanderthalian – topoare, vârfuri de suliță, răzători, dălți și cuțite – , dr. Shackley a fost atât de intrigată încât și-a consacrat toate eforturile încercării de a clarifica această enigmă.

După ce colindase regiunea întrebând păstorii mongoli și triburile nomade despre proveniența uneltelor găsite, a avut surpriza să constate că toți localnicii erau profund nedumeriți de ignoranța ei. „Topoarele de piatră? Sunt folosite de oamenii Alma care trăiesc ascunși în grotele din munți!” – erau răspunsurile lor. Într-o zi, ghidată de localnici, cercetătoarea a dat peste urmele unei tabere a „oamenilor sălbatici”: cenușa unui foc mare, oase de animale prezentând zgârieturi provocate de lamele rudimentare de piatră ce curățaseră carnea, o legătură de topor făcută din tendoane de cal sălbatic, coada ruptă a unei bâte de lemn, etc… Mai târziu, reputata specialistă a avut ocazia să studieze sute de rapoarte provenind din fosta URSS, Mongolia și China. Cetățeni respectabili (doctori, ingineri, vânători, geodezi, agronomi), oameni de știință (arheologi, zoologi, paleontologi), triburi nomade și păstori afirmau că hominizi de tip neanderthalian trăiesc în masivele muntoase din Asia Centrală și sud-estul URSS-ului.

Mărturii despre Alma datează încă din secolul al XIII-lea. Astfel, în 1246, călugărul italian Giovanni del Carpinni, ajunsese la Kara-Korum, capitala uriașului imperiu condus pe atunci de Marele Han Guiuk, nepotul lui Ghenghis Han. Carpinni i-a auzit pe mongoli vorbind despre o populație de oameni sălbatici care nu domesticiseră calul, și care luptau cu pietre prinse la capetele unor bețe groase.

În 1254, un alt călugăr, Wilhelm van Ruysbroock, îşi descrie peripețiile călătoriei sale în Mongolia, unde a văzut o tânără femeie Alma, recent capturată: „Creatura avea trupul acoperit cu păr de culoare închisă ce crescuse în plete lungi pe cap, dar lipsea de pe față, pîntece și piept. Mongolii îi dădeau carne crudă pe care o rupea lacomă cu dinții. Soldații din escortă mi-au spus că poporul ei trăiește în peșterile munților din vestul marelui deșert de nisip și nu coboară decât rareori în câmpie, pentru a prinde câte o oaie rătăcită de turmă”.

La începutul secolului al XV-lea, Hans Schiltberger, nobil bavarez prizonier al lui Timur Lenk (1370—1405) amintea în memoriile sale despre ciudații „oameni sălbatici din deșert”, bărbați și femei foarte păroși, pe care i-a văzut expuși în cuști la curtea hanului. Într-0 lucrare tibetană din secolul al XVIII-lea, se află o descriere a faunei din Mongolia, printre reprezentanții căreia se remarcă o ființă humanoidă păroasă, cu urechi mari și arcade proeminente, pe care textul o numește „omul animal”.

Ceva mai aproape de zilele noastre, în anul 1925 un regiment de cavalerie al Armatei Roșii, condus de generalul M. S. Topilski, a pătruns în zona podișului Pamir din Tadjikistan în urmărirea „bandelor contrarevoluționare”. Într-una din zile, detașamentul de avangardă a observat amprente de picioare goale în zăpada adâncă. Luându-se după șirul de urme, soldații au ajuns în fața intrării unei peșteri ce se adâncea ca o prăpastie întunecată în peretele stâncos.

Temându-se de o cursă, cavaleriștii au tras două salve înăuntru, apoi au intrat pregătiți pentru lupta la baionetă. După câțiva metri s-au oprit uimiți: în fața lor, părând și mai straniu în lumina tremurătoare a torțelor, zăcea cadavrul unui om gol, acoperit cu păr des, de culoare închisă. Venit la fața locului, generalul Topilski a cerut medicului militar al regimentului să noteze descrierea amănunțită a ciudatei făpturi.

Iată ce consemna doctorul: „La prima vedere am crezut că era o maimuță mare, dar corpul semăna foarte mult cu cel al unui om. Am încercat să smulgem părul de pe el ca să vedem dacă nu cumva fusese o simplă deghizare, însă am constatat că era chiar blana naturală a animalului. Am răsturnat cadavrul de mai multe ori pe fiecare parte și l-am măsurat. Creatura, un bărbat înalt de 1,65-1,70 metri, destul de înaintat în vârstă, judecând după nuanța gri-argintie a blănii în câteva locuri, avea pieptul acoperit cu păr lung și rar, cafeniu închis, iar pântecele cu o blană deasă, dar scurtă, de culoare gri. Părul era foarte des pe tot corpul în afară de fese, ceea ce ne-a permis să deducem că această ființă obișnuise să stea așezată la fel ca oamenii (…) Genunchii se transformaseră în plăci rotunde ca niște bătături. Labele picioarelor erau de asemeni lipsite de păr, cu tălpile întărite de mersul pe jos. Palmele arătau și ele bătătorite, iar pielea de pe mâini și picioare avea o culoare cafeniu închis. Fața era negricioasă, lipsită de barbă sau mustăți, cu fruntea teșită și arcadele foarte proeminente (…). Nasul era turtit, gros la bază, urechile mult mai depărtate decât la om, maxilarul inferior masiv și dinții sănătoși. Creatura avea un piept foarte puternic și mușchi bine dezvoltați. Nu am găsit nicio diferență anatomică importantă față de om. Brațele aveau lungimea normală, palmele erau mai largi, iar labele picioarelor mai scurte, dar mai late decât ale omului”.


  •  
  •  
  •  
  •  
Orgoni Crystal

 

Lasă un comentariu