Într-un articol publicat în revista „Mechanix Illustrated”, în iulie 1957, se spunea că cel puţin 14 universităţi şi centre de cercetare din SUA care lucrau cu asiduitate la propulsia antigravitaţională. Potrivit acestui articol, Lawrence D. Bell, fondatorul companiei Bell Aircraft, spunea următoarele: „Lucrăm deja cu combustibili şi echipamente nucleare pentru a elimina gravitaţia, în loc să ne opunem ei… Negreşit, motoarele antigravitaţionale şi navele G sunt pe cale de apariţie”.
Potrivit afirmaţiilor lui William F. Hamilton, din articolul său publicat pe Internet – „Reverse Engineering and Alien Astronautics” – s-a descoperit că existau 46 de proiecte de cercetare sponsorizate de guvern pe tema controlului gravitaţiei în anii 1950 şi între 1965 şi 1970 la companiile aerospaţiale.
Ben R. Rich, fost preşedinte al Programelor de Dezvoltare Avansată al companiei Lockheed Martin, a dezvăluit într-un discurs ţinut în calitate de fost absolvent al Universităţii California din Los Angeles (1993), următoarele: „Avem deja mijloacele de a călători printre stele, dar aceste tehnologii sunt încuiate în proiecte negre şi numai Dumnezeu însuşi ar putea să le scoată vreodată la lumină spre beneficiul omenirii… Ştim deja cum să facem orice v-aţi putea imagina”.
Din cele spuse mai sus, ne putem pune următoarele întrebări:
* De unde s-au luat aceste tehnologii futuriste anti-gravitaţionale? Cumva de la navele extraterestre prăbuşite şi recuperate în anii ’40-’50?
* De ce se ţin aceste tehnologii „la ascuns”? Cine are interesul să oprească dezvoltarea omenirii? De ce chinuim cu maşinile noastre, care înghit lacom benzină şi ne poluează atmosfera?
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025