În 1991, o informaţie a apărut în unele publicaţii internaţionale: „Un obiect zburător imens, de origine necunoscută, gravitează în jurul Pământului. Se pare că ne spionează”


Imagine: generata de AI (Microsoft Designer)

În 1991, în câteva publicaţii internaţionale au apărut o serie de articole legate de prezenţa unui misterios obiect zburător care ar fi aparţinut unei civilizaţii necunoscute (probabil extraterestre). Informaţiile furnizate de sateliţi şi staţiile de observare de la sol au arătat că ar fi vorba de un obiect de dimensiuni neobişnuit de mari şi deosebit de avansat din punct de vedere tehnologic. Informaţiile din presă spuneau că cei care s-au ocupat de studierea acestui satelit ar fi constatat că acesta avea posibilitatea de a înregistra vizual orice aspect al planetei noastre, inclusiv tot ce e legat de formele de viaţă.

Un specialist care s-ar fi oferit să participe la programul de cercetări iniţiat de SUA şi Rusia pentru lămurirea prezenţei satelitului ar fi spus următoarele: „Misteriosul obiect zburător care gravitează în jurul Pământului nu seamănă cu niciun fel de tehnologie spaţială pe care o cunoaştem. Cred că avem de-a face cu un satelit spion provenit din altă lume. Dacă ipoteza mea se va dovedi a fi corectă, cred că fiecare om de pe faţa Pământului va trebui să facă faţă unui pericol extrem de mare”.

Acest obiect ciudat se pare că ar fi fost interceptat de staţiile radar de pe Pământ în decembrie 1991.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025