O idee interesantă a unui pasionat de ezoterism: „După moarte, noi nu ne putem reîncarna aici, pe Terra, ci pe o altă planetă din Univers”


Conform mai multor tradiţii spirituale şi ezoterice, noi nu murim niciodată. Adică, e adevărat, ne vom pierde trupul fizic, dar nu şi sufletul (spiritul), adică trupul spiritual. Din păcate, ştiinţa nu a reuşit să treacă de această barieră (cea a morţii), toate studiile oprindu-se aici, dar o mulţime de tradiţii spirituale au făcut-o cu mii de ani în urmă şi poate că în viitor ştiinţa va ajunge la aceeaşi concluzie la care au ajuns înţelepţii ezoterici în trecut.

Însă, ce se întâmplă după moarte? Conform tradiţiilor ezoterice, sufletul desprins de trup se va reîncarna într-un nou trup, care se va naşte într-o viaţă viitoare. Cam aceasta este teoria reîncarnării, atât de populară, în special în ultimii 100 de ani. Însă, şi această teorie are nenumărate variaţiuni. Unii spun că persoanele foarte rele în viaţa curentă se vor reîncarna într-un regn animal inferior în viaţa viitoare (de exemplu, râme sau şobolani), însă marea majoritate nu este de acord cu această idee. Concluzia care s-ar desprinde este următoarea: indiferent de ce-am făcut în această viaţă pe Pământ, ne vom reîncarna în viaţa viitoare tot ca oameni, însă vom avea de învăţat anumite lecţii.

Un pasionat din domeniul ezoterismului are o opinie interesantă. El spune următoarele despre reîncarnare: „Noi nu murim niciodată. Nu există așa ceva ca „moartea”. Ne referim la „sufletul” și „la spiritul” nostru, ca la un nor informațional, ceea ce este aşa literalmente. Iar acest nor informaţional este suprapus peste un corp. Aducem cu noi toate „amintirile” de la alte reîncarnări, dar ideea este că nu ne încarnăm pe aceeași planetă secvențial, ci ne încarnăm pe diferite planete în ordine. Este imposibil să ne reîntoarcem pe aceeași planetă; revenirea ar însemna o mişcare „înapoi”, pe când viața se mișcă „înainte””.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025