Hitler, un vegetarian fanatic


hitler4Richard Wagner (1813-1883), celebru compozitor şi om de cultură german, considera că oamenii, la început vegetarieni, trăiau fericiţi şi inocenţi pe vârful culmilor asiatice până când s-a produs păcatul originar, constând în vânarea primului animal. De atunci, setea de sânge a pus stăpânire pe specia umană şi au urmat numai războaie şi asasinate. Iisus Christos ar fi încercat să-i salveze pe oameni, arătându-le calea spre vegetarianismul originar, simbolizat de prefacerea pâinii în carne şi a vinului în sânge în timpul Cinei celei de Taină. Totuşi, iudaizarea Bisericii a pervertit mesajul sacru al lui Christos, iar umanitatea, molipsită atât de carnea de animal, cât şi de sângele evreiesc, a mers mai departe pe calea pierzaniei.

Deşi antisemitismul wagnerian a avut un succes mult superior în comparaţie cu apelul său la vegetarianism, această ideologie dietetică nu a părăsit niciodată universul naţionalismului etnic german. La începutul secolului XX, o dată cu avântul formelor de viaţă alternative în Germania, care obişnuiau să împărtăşească o aversiune romantică faţă de industrializare şi de viaţa urbană (asfalt), s-au impus şi dietele vegetariene. Multe dintre aceste noi curente reformiste erau strâns legate de mişcările ideologice antisemite. Pe de altă parte, mulţi pionieri ai reformelor în modul de viaţă simţeau înclinaţie pentru politica pangermanistă, precum Gustav Simons, inventator al unui celebru şi sănătos sortiment de pâine integrală, sau pictorul Karl Wilhelm Diefenbach, pionier al vegetarianismului şi al nudismului, amândoi în legătură cu Ordo Novi Templi al lui Lanz von Liebenfels.

Aversiunea pentru carne era o calitate împărtăşită de diferite secte şi religii istorice necreştine, care, fiindcă, coincideau în unele aspecte cu cosmoviziunea nazistă, erau tare admirate în anumite cercuri ale celui de-al Treilea Reich. Aşa, de exemplu, catarii (sectă religioasă) considerau diabolic tot ceea ce ar avea legătură cu carnea.

Mulţi nazişti de seamă erau vegetarieni convinşi. După cum povesteşte Albert Speer, Rudolf Hess a ajuns, de exemplu, la exagerarea de a-i spune lui Hitler, în timpul unei mese, că produsele din alimentaţia lui trebuiau să aibă provenineţă biologico-dinamică specială, la care Hitler i-a răspuns că în cazul acela el se duce să mănânce acasă. Însuşi Hitler practica vegetarianismul cel puţin din 1924. După cum povestea în monologurile lui de la desert, aceasta se datorează faptului că transpira îngrozitor după ce consuma carne şi se vedea obligat să bea mult, pe cînd din momentul în care a devenit vegetarian îi era de ajuns o sorbitură de apă din când în când.

În ziua nunţii lui Baldur von Schirach, Hitler i-a dat miresei un bileţel cu instrucţiunile culinare de care trebuia să ţină seama în momentul în care le va face o vizită: „Eu mănânc tot ceea ce oferă natura în mod natural: fructe, zarzavaturi şi grăsimi vegetale. Dar rog să se evite a mi se da tot ceea ce animalele dau în pofida voinţei lor: carne, lapte şi brânză. Aşadar, de la animal, numai ouăle!”. Hitler era convins că vegetarianismul răspundea înclinaţiei naturale a fiinţei omeneşti şi că reprezenta o degenerare antinaturală consumul de carne, teză care obişnuia a fi probată cu argumentul că, atunci când i se dă unui copil să aleagă între o bucată de carne şi un măr, instinctiv el va alege întotdeauna mărul.

Hitler a rămas impresionat când a aflat că, potrivit unui document de pe vremea lui Iulius Cezar, armata romană avea o dietă bazată aproape exclusiv pe fructe şi cereale şi recurgea la carne doar în vremuri de lipsă. În opinia lui, nici vikingii n-ar fi putut duce la bun sfârşit expediţiile lor legendare dacă ar fi depins de o dietă carnivoră, deoarece nu cunoşteau nicio metodă de conservare a cărnii. Hitler era convins că, în trecut omul trăia mai mult şi că punctul de inflexiune îl reprezenta trecerea de la consumul de alimente crude la alimentele preparate. El bănuia că distrugând bacteriile din alimente prin intermediul căldurii se reducea rezistenţa imunitară a individului şi a ajuns să se hazardeze lansând teza că boala de cancer s-ar putea datora consumului de alimente gătite.

După părerea lui, extinderea dietelor vegetariene în Germania avea să constituie o autentică revoluţie, iar lumea viitorului va fi vegetariană. La ocazii, după cum îşi aminteşte secretara lui, Traudl Junge, lui Hitler îi plăcea să le strice comesenilor nevegetarieni pofta de carne povestindu-le cu lux de amănunte vizita făcută de el la un abator din Ucraina, unde „frumoase domnişoare cu cizme înalte din cauciuc stăteau în bălţi de sânge care le ajungeau până la pulpe”.

E adevărat că, în altă ordine a lucrurilor, vegetarianismul s-a dovedit foarte convenabil în anii de sărăcie pe care i-a adus cu sine războiul, când cărţile de bucate recomandau înlocuirea cărnii, „care, oricum, nu este defel sănătoasă”, cu zarzavaturi sau, în lipsa lor, cu anumite varietăţi de peşte. În scopul satisfacerii exigenţelor nutritive ale lui Hitler, Mareşalul Antonescu i-a făcut rost de o dieteticiană expertă în bucătărie vegetariană ca bucătăreasă personală, deşi aceasta a trebuit să părăsească repede postul când s-a descoperit că avea o ascendenţă evreiască.

Hitler lua întotdeauna cu el o bucătăreasă vegetariană, inclusiv în timpul ultimelor săptămâni când s-a închis în buncărul de la Cancelaria din Berlin, sub asediul trupelor sovietice. Fără îndoială, predilecţia nazistă pentru vegetarianism era strâns legată de una dintre caracteristicile care au suscitat cea mai mare surprindere, în special începând din 1945, când ororile din lagărele de exterminare au devenit cunoscute în toată amploarea lor: dragostea naziştilor pentru animale. Este bine cunoscută şi dragostea nemăsurată pe care o simţea Hitler pentru câinele său, Blondi, precum şi amărăciunea pe care nu înceta să i-o producă entuziasmul notoriu pentru vânătoare al lui Herman Göring, cu toate că şi acesta a afirmat că iubea animalele, fiind convins că ele se bucurau când erau vânate.

Devoţiunea nazistă pentru animale nu a fost străină de exploatarea ei propagandistică: în filmele celui de-al Treilea Reich, un soldat neamţ nu lăsa niciodată în voia sorţii un câine părăsit. Şi Heinrich Himmler se mira că masorul său, Felix Kernsten, găsea plăcere în a împuşca în pădure vieţuitoare lipsite de apărare şi îi amintea că toate popoarele indo-germanice au respect pentru animale şi îşi exprima admiraţia pentru unii călugări budişti, care sună un clopoţel când merg, pentru a alunga toate animalele cărora prezenţa lor le-ar putea dăuna.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO