Giulgiul de la Ierusalim demonstrează că Giulgiul de la Torino e un fals


giulgiu7O nouă descoperire vine în sprijinul celor care susţin ca Giulgiul din Torino este un fals: arheologii au găsit, în premieră, în Ierusalim, bucăţi dintr-o pânză de îngropare, datând din perioada crucificării lui Iisus Hristos, într-o grotă ce a servit drept mormânt.

De-a lungul vremii, s-au mai descoperit giulgiuri în Ţara Sfântă, dar niciodată până acum în Ierusalim. Potrivit oamenilor de ştiinţă, textura şi modelul pânzei – aflată într-o peşteră de îngropăciune din apropierea Vechiului Oraş al Ierusalimului – sunt total diferite de cele ale Giulgiului din Torino. Ţesătura este mult mai simplă. Testele cu radiocarbon şi restul de artefacte din grota demonstrează că giulgiul în cauză provine indubitabil din perioada în care a murit Hristos. A fost realizat printr-o procedură extrem de simplă, nu că aceea – cu mult mai complexă – prin care a fost făcut Giulgiul lui Hristos – despre care experţii în textile spun că a fost introdusă la mai bine de 1000 de ani după anul 33 (anul morţii lui Iisus). Şi, în loc să aibă un singur strat că faimosu-i corespondent din Torino, pânza din Ierusalim e format din mai multe bucăţi – cu una separată pentru acoperirea capului.

Giulgiul a fost găsit înfăşurat în jurul unor rămăşiţe omeneşti, într-o zonă sigilată a unei pesteri-mormânt localizată în Valea Hinmon, de către arheologii de la Universitatea Evreiască şi de la Institutul de Cercetare Allbright din Ierusalim. Aceştia cred că scheletul a aparţinut unui bărbat, probabil un preot evreu de rang înalt sau membru al aristocraţiei locale, care a murit din cauza leprei, acesta fiind cel mai vechi caz de lepră din istorie. În virtutea acestei descoperiri, cercetătorii au ajuns la concluzia că Giulgiul din Torino nu provine din primul secol d.Hr.

Sursa: www.ziua.ro


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu