“Fluviul timpului”, grupul de fantome creat în lumea de dincolo, şi care încearcă să ia legătura cu noi, cei aflaţi în viaţă


Maggy Harsch-Fischbach este e o cercetătoare amatoare din Luxemburg care împreună cu soţul ei s-a ocupat cu înregistrări de „voci ale morţilor” pe bandă magnetică, folosindu-se de un casetofon şi de un microfon. Să vedem mărturia sa:

„Soţul meu este funcţionar în Administraţia guvernamentală luxemburgheză, eu sunt învăţătoare. Situaţia noastră profesională şi socială ne permite să ducem o viaţă liniştită şi îndestulată. N-am avut niciodată ambiţia să devenim celebri cu preocuparea noastră pentru vocile din lumea de dincolo şi nici să ne îmbogăţim din nefericirea altora. Nişte tineri, pe care nu-i cunoscusem când erau în viaţă, ne-au rugat să-i contactăm pe părinţii lor şi să le spunem următoarele:

„Suntem în viaţă şi o ducem bine. Dacă părinţii noştri sunt în stare să creadă în supravieţuirea noastră, aceasta va contribui la crearea unui câmp energetic. Împreună cu alţi interesaţi din noua noastră lume, am alcătuit un grup şi vom încerca să perfecţionăm aceste contacte. Avem nevoie de ajutorul vostru, de colaborarea voastră, mai ales de bunăvoinţa voastră de a transmite mesajele noastre tuturor acelora care sunt pregătiţi să asculte şi să înţeleagă.”

Membrii acestui grup din lumea de dincolo, care se numeşte „Fluviul Timpului”, ne oferă mereu dovezi ale supravieţuirii lor: anecdote, aventuri intime din timpul vieţii lor terestre, cunoscute numai de ei şi de apropiaţii lor, în nici un caz de mine sau de soţul meu.”


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu