EXCLUSIV! Cea de-a cincea dimensiune a spaţiului – “tărâmul zeilor” de care ne vorbesc atâtea mituri şi legende

În numeroase basme şi legende, există un loc unde timpul încetineşte sau se opreşte. Şi asta pentru că există ideea că noi trăim o reflecţie sau o dublură a unei alte lumi care există pe un nivel mai înalt.

Când luăm în considerare un domeniu fizic care se proiectează în realitatea noastră, trebuie să considerăm şi factorul timpului. În geometria noastră definim un punct ca o secțiune infinitezimală a unei linii. O linie este o secțiune transversală infinitezimală a unui plan și un plan este o secțiune infinitezimală a unui solid. Astfel, realitatea noastră tridimensională trebuie definită ca o serie de secțiuni infinitezimale ale unui corp cvadimensional. Conceptual, aceasta înseamnă că întreaga noastră realitate este o secțiune a unui corp tridimensional – un domeniu de dimensiuni potențiale dincolo de contemplația tridimensională.

Considerăm că trecutul nu mai există. Și viitorul nu există și, astfel, “prezentul” se referă la tranziția de la inexistenţă la inexistenţă. Dar, dacă este adevărat că numai “Acum”-ul există, atunci concluzia logică este că noi suntem, într-un fel, responsabili pentru percepția noastră privind timpul. Considerăm timpul ca fiind liniar, lung sau scurt, o linie fără sfârșit, o progresie din trecut în viitor. Dar aceasta creează o problemă insurmontabilă. Pe o linie, “Acum”-ul este un punct matematic incredibil de mic – nu are nicio dimensiune!

Ocultismul şi cea de-a patra dimensiune

Ideea “celei de-a patra dimensiuni” a fost adoptată în secolul al XIX-lea de spiritualiști și ocultiști ca fiind “tărâmul eterului” sau “viața de apoi”, “locul morților”. Astronomul Zollner din secolul al XIX-lea a propus să demonstreze științific că ființele eterice care sunt atrase de ședințe spiritiste provin din a patra dimensiune. Chiar dacă demonstrațiile sale nu au avut niciodată succes, din acel moment moment cea de-a patra dimensiune a devenit un mijloc de concepere a fenomenelor misterioase nematerialiste. În faza finală a gândirii din secolul al XIX-lea, a patra dimensiune a devenit subiect de meditație și a fost preluată de Societatea Teosofică și mai târziu de Rudolf Steiner, care a oferit prelegeri strălucitoare despre acest subiect.

Intervine şi a cincea dimensiune

Luând în considerare teoria generală a relativității, știința consideră continuumul spațio-temporal ca fiind a patra dimensiune. În relativitatea generală clasică, o a cincea dimensiune în care este încorporat spațiul nostru în mod obișnuit, poate fi folosită pentru a explica curbura și proprietățile spațiului fizic. În continuumul spațiu-timp, se poate spune că toate părțile lumii ale celor 4 dimensiuni există simultan, în sensul unui formalism matematic; cu toate acestea, mulți oameni de știință care lucrează cu aceste idei nu cred că acest continuum este “real” într-un sens fizic.

Este foarte interesant de reţinut faptul că însuşi Einstein a admis totuşi că lumea hiperdimensională (adică a cincea dimensiune) ar putea fi “reală”. În 1938, împreună cu P. Bergmann, el a scris o lucrare intitulată “Despre o generalizare a teoriei lui Kaluza privind electricitatea”, în care spune următoarele: “Până în prezent au fost făcute două încercări destul de simple și naturale de a conecta gravitația și electricitatea printr-o teorie unitară a câmpului, una a lui Weyl, iar celălaltă a lui Kaluza. Mai mult, au existat câteva încercări de a reprezenta teoria lui Kaluza în mod formal, pentru a evita introducerea dimensiunii a cincea a continuumului fizic. Teoria prezentată aici diferă de Kaluza într-un punct esențial: atribuim o realitate fizică dimensiunii a cincea, în timp ce în teoria lui Kaluza această a cincea dimensiune a fost introdusă doar pentru a obține noi componente ale tensorului metric reprezentând câmpul electromagnetic”.

Mai târziu, Einstein revine asupra acestei idei, spunând foarte clar că “(…) prin urmare, trebuie să luăm în serios cea de-a cincea dimensiune, deși nu suntem încurajați să facem acest lucru printr-o experiență simplă. Dacă, prin urmare, structura spațială pare să forțeze acceptarea teoriei spațiale în cinci dimensiuni, trebuie să ne întrebăm dacă este oportun să presupunem o reductibilitate riguroasă în spațiul cvadimensional”.

Iar cea de-a cincea dimensiune n-ar fi altceva decât “tărâmul zeilor”, spaţiul hiperdimensional de care ne vorbesc atâtea legende, basme şi mituri.


 

 

Articole inrudite


 
loading...