„Epopeea lui Ghilgameş”, legenda babiloniană ne vorbeşte şi ea despre potopul lui Noe! Se pare că arca lui Noe avea formă cubică, la fel ca submarinul zeului Enki
„Epopeea lui Ghilgameş” este o legendă babiloniană importantă, având mai mult de 5.000 de ani vechime, deşi a fost scrisă prima dată în scriere cuneiformă pe 12 tăbliţe de argilă, în jurul anului 2000 î.C. Potrivit povestirii, Ghilgameş este un rege semidivin, dar tiranic din Uruk care-şi caută un strămoş, Utnapiştim, care ştie secretul nemuririi, pentru că el este ultimul dintre oamenii de dinaintea potopului. Povestea potopului oferită de Utnapiştim este foarte asemănătoare relatărilor biblice despre potopul lui Noe.
Utnapiştim, numit Cel Prea-înţelept, se spune că a devenit nemuritor şi zeu, trecând prin apele potopului. Utnapiştim (sau Ziusudra cum mai este cunoscut) este echivalentul biblic al lui Noe. El a fost regele şi preotul oraşului sumerian Şuruppak, unul din cele 7 oraşe clădite de cei Şapte înţelepţi despre care sumerienii credeau că sunt jumătate oameni, jumătate peşti. Prietenul lui Ghilgameş, Enkidu, cu care trece prin multe peripeţii, este numit „fiul peştelui” de un monstru pe nume Huwawa. După ce au clădit civilizaţia sumeriană, oamenii-peşte, sau Oannes, cum li se mai spunea, se zice că s-au dus în ascunzătoarea secretă a zeului Enki, ce trăia într-un cub perfect, sub mare.
Zeul suprem al celor Şapte înţelepţi era Enki, cel care l-a avertizat pe Ziusudra să construiască o arcă în care să salveze sămânţa omenirii. Arca este construită ca o copie a locuinţei secrete a lui Enki de sub mare, astfel că era tot în formă de cub. Iată instrucţiunile lui Enki pentru Ziusudra: „Distrugeţi colibele de stuf, iar din ele faceţi arca. Lăsaţi lucrurile, căutaţi viaţa, renunţaţi la averi, păstraţi-vă sufletul şi luaţi cu voi pe arcă sămânţa tuturor vietăţilor. Arca pe care o veţi construi va avea dimensiuni bine măsurate. Lungimea şi lăţimea vor fi egale, iar acoperişul trebuie să fie cum este cel al prăpastiei mele de sub ape.”
După marele potop, Ziusudra trimite mai multe păsări să vadă dacă apele s-au retras cu adevărat. Mai întâi a trimis un porumbel, care s-a întors, apoi o rândunică, care s-a întors, de asemenea, şi în cele din urmă un corb, care nu se mai întoarce. Atunci, Ziusudra aduce ofrande zeilor. Apare cea mai puternică dintre zeiţe, Iştar, purtând un giuvaier din lapislazuli, nervoasă pentru că Enki a avertizat un om, salvându-i viaţa. Enki vorbeşte apoi în numele lui Ziusudra, mustrându-l pe Enlil (zeul ce a provocat potopul) pentru că a declanşat un diluviu fară să se consulte cu ceilalţi zei, astfel omorându-i şi pe cei nevinovaţi, împreună cu cei vinovaţi.
Cu circa 12.000 de ani în urmă, când conducerea Anunnaki şi-a dat seama că pe Terra vor surveni schimbări climatice severe odată cu iminenta reapropiere de Pământ a planetei Nibiru, Enlil şi-a pus în aplicare planul. În cadrul Marii Adunări, Enlil i-a convins pe majoritatea participanţilor prezenţi acolo să-i permită naturii să-şi urmeze cursul, adică să-i şteargă pe oameni de pe faţa Pământului, iar Anunnaki să aştepte liniştiţi desfăşurarea evenimentelor, în deplină siguranţă, la bordul unor nave de evacuare amplasate pe orbită circumterestră.
Cu toate că planul lui Enlil a fost acceptat de cei prezenţi, fratele său Enki avea la rându-i un plan. Indiferent dacă a făcut-o pentru că nutrea o oarecare afecţiune faţă de oameni sau, pur şi simplu, numai pentru a-i încurca planul lui Enlil, el i-a transmis „secretul ucigaş al zeilor” unuia dintre asistenţii săi umani, pe care-l aprecia cel mai mult şi care în limba sumeriană poarta numele de Ziusudra sau Utnapiştim.
„Versiunea akkadiană a legendei privitoare la Potop îl denumeşte pe Noe Utnapiştim, fiul lui Ubar-Tutu, şi-i localizează pe amândoi în Şuruppak (cel de-al şaptelea oraş construit pe Pământ de către Anunnaki). Şuruppak a fost identificat în mod ferm ca fiind centrul medical al zeilor. De asemenea, la el se mai făcea referire şi ca la oraşul lui Sud, care a fost identificată ca fiind una şi aceeaşi persoană cu Ninharşag — aceeaşi zeiţă care l-a ajutat pe Enki în crearea pe cale genetică a lui LU.LU.”, scria Alford. Aceeaşi poveste referitoare la Potop a fost repetată şi într-o legendă babiloniană care-l înfăţişează pe Atra-Hasis drept Noe.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
„Epopeea lui Ghilgameş” este o legendă babiloniană importantă, având mai mult de 5.000 de ani vechime, deşi a fost scrisă prima dată în scriere cuneiformă pe 12 tăbliţe de argilă, în jurul anului 2000 î.C. Potrivit povestirii, Ghilgameş este un rege semidivin, dar tiranic din Uruk care-şi caută un strămoş, Utnapiştim, care ştie secretul nemuririi, pentru că el este ultimul dintre oamenii de dinaintea potopului. Povestea potopului oferită de Utnapiştim este foarte asemănătoare relatărilor biblice despre potopul lui Noe.
