Cum a dispărut civilizaţia avansată de pe Terra în jurul anului 10.000 î.Hr.? O poveste negată de istoria oficială, dar validată de legendele lumii

În jurul anului 10.000 î.Hr., pe Terra exista o civilizație extrem de avansată. Însă aceasta, conform legendelor lumii, a fost distrusă de un potop universal. Însă, tot aceleaşi legende vorbesc şi de o ploaie de foc care a precedat invazia. Aceasta poate avea cel puţin patru cauze:
– trecerea unei comete, coliziune uşoară, ploaie de meteoriţi sau explozie de asteroizi;
– erupţii vulcanice;
– explozii nucleare sau război atomic provocat de locuitorii Pământului.
– semnal extraterestru. Manifestare (prea) brutală a civilizaţiilor Cosmosului, în scopul trezirii atenţiei pământenilor.

Apoi, un gheţar imens, la nord de Oceanul Atlantic, se sparge de continentul european, lovind munţii Scandinaviei şi agitând oceanul. O parte din uscatul Terrei este înghiţit de ape, iar restul planetei suferă modificări însemnate – apar continente din abisuri, altele dispar înghiţite de pământ sau acoperite de munţii care se prăbuşesc. Ca o vedere generală, globul este o magmă fumegândă greu de definit, un vârtej în care, în vuiete, trosnete şi haos, se modelează geografia viitorului.

Înălţimea valurilor din timpul potopului a fost estimată, în funcţie de altitudine, între două mii şi patru mii de metri. Această afirmaţie se bazează pe mai multe elemente:
– având în vedere că omenirea a fost aproape în totalitate distrusă, dar că, totuşi, au existat câţiva supravieţuitori, trebuie să presupunem că apele au ocolit cele mai înalte platouri unde locuiau câţiva defavorizaţi ai sorţii: vânători, ciobani, tăietori de lemne. Altfel spus, „pleava” civilizaţiei de dinaintea potopului.
– conform tradiţiei, singurii supravieţuitori au fost cei care au escaladat munţii înalţi. Or, este greu de crezut că locuitorii văilor au avut timp să efectueze o ascensiune care cerea, în general, mai multe ore, dacă nu mai multe zile de mers greoi, deoarece ştim că valurile înalte au apărut brusc.
– Biblia vorbeşte despre muntele Ararat pentru salvarea lui Noe; Xisuthrus, în Caldeea, îşi pune arca pe muntele Korkura; Manu al hinduşilor se duce pe platoul din Himalaya; Bochica, pentru America de Sud, se refugiază în Anzi, iar Cocox, Noe al mexicanilor, se retrage în Sierra Madre. Indienii din America de Nord vorbesc despre Munţii Stâncoşi, iar triburile din Africa menţionează despre platoul etiopian ca fiind punctul de adunare al supravieţuitorilor respectivi. Vârfurile tuturor acestor munţi depăşesc patru mii de metri altitudine.
– elefanţi surprinşi de o înălţare bruscă a pământului au fost găsiţi îngheţaţi în Asia Centrală, la o altitudine de patru mii de metri. Aşadar, trebuie să admitem că acest cataclism diluvian a provocat deformări foarte mari ale scoarţei terestre. Elefanţii au murit din acest motiv, iar apoi au fost prinşi în gheţurile de după potop.

Dacă ne imaginăm un glob terestru inundat şi bătut de valurile care escaladează şi distrug munţii până la o altitudine de patru mii de metri, ce vom vedea apărând după terminarea cataclismului? Vom vedea apărând cinci platouri înalte: Platoul Mexican, altiplanul din Peru, platoul din Abisinia, platoul din Iran şi platoul din Himalaya. În mod sigur au mai existat şi alte insuliţe sau vârfuri unde s-au putut refugia oamenii; dar, practic, numai cele cinci platouri ale globului au fost ferite de potop.

Dar de unde consideră geologii şi arheologii că au pornit rasele umane?
– din Peru şi Mexic pentru rasa roşie;
– din Abisinia pentru rasa neagră;
– din Iran pentru rasa albă;
– din Himalaya pentru rasa galbenă.

Din aceste zone, şi nu din altă parte. Şi niciodată din văi; nu este tulburător? Dacă oamenii nu şi-au stabilit leagănul în câmpiile bogate din Eyzies, Touraine, Ucraina sau Florida, înseamnă că au avut un motiv întemeiat: ei nu au putut începe decât de la muntele înalt deloc fertil. Potopul universal aduce o explicaţie plauzibilă fenomenului, iar această constatare reprezintă dovada evidentă a unui cataclism în urma căruia au supravieţuit doar câţiva indivizi.

Potopul universal a provocat dispariţia aproape a întregii omeniri, deoarece tradiţiile menţionează:
– 8 supravieţuitori, conform Bibliei;
– 2 supravieţuitori în timpul potopului lui Deucalion, în mitologia greacă;
– 2.901 supravieţuitori, în mitologia persană;
– între 2 şi 6, în potopul asiro-babilonian (atribuit lui Venus);
– între 10 şi 1.000 de supravieţuitori, în potopul caldeean al lui Xisuthrus;
– 1 supravieţuitor, în potopul lui Manu (cel mai vechi), al lui Catapatha-Brahmana;
– 4-5 supravieţuitori, într-o versiune greacă unde potopul lui Ogige este mai vechi decât cel al lui Deucalion;
– 8 supravieţuitori, în potopul lui Satyavrata etc.

Concluzia generală care se poate desprinde este aceea că numărul supravieţuitorilor a fost extrem de mic…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.