Unii cercetători au descoperit dovezi ale electricităţii în sculpturile murale egiptene sau în textele vechi. Cu toate că nu sunt dovezi concrete care să susţină aceste teorii, există un anumit artefact despre care unii oameni de ştiinţă cred că este un exemplu de sursă de energie electrică. În ciuda aspectului banal, acest vas mic, nedecorat, ar putea schimba punctul de vedere oficial al oamenilor de ştiinţă asupra istoriei descoperirilor ştiinţifice.
O descoperire surprinzătoare
Obiectul, despre care se crede că este o baterie veche de 2.000 de ani, a fost descoperit în 1936 de nişte muncitori care lucrau la terasamentul unei căi ferate din zona Khujut Rabu, la sud-est de Bagdad. Bateria pare să fi fost dezgropată dintr-un mormânt din perioada partă (247 î.Hr. – 228 d.Hr.). Atunci când a fost descoperită, bateria era compusă dintr-un recipient oval din lut galben, înalt de 13 cm, în interiorul căruia se aflau o foiţă de cupru rulată, o vergea de fier şi câteva fragmente dintr-un material asemănător asfaltului de astăzi. Asfaltul fusese folosit pentru a sigila capetele de sus şi de jos ale cilindrului de cupru, precum şi pentru a fixa vergeaua de fier în mijlocul cilindrului. Folosirea unui sigiliu din asfalt indica faptul că obiectul a conţinut cândva un lichid, după cum sugerează şi urmele de coroziune de pe tubul din cupru, cauzate probabil de un agent acid, probabil oţet sau vin.
Artefacte similare au fost descoperite în oraşele învecinate Seleucia (unde vasul conţinea suluri de papirus) şi Ctesiphon (unde conţinea foiţe rulate din bronz).
O baterie cu mii de ani înaintea descoperirii lui Volta (1800)
În 1938, arheologul german Wilhelm Konig, pe atunci director al Laboratorului Muzeului din Bagdad, a dat peste acest obiect ciudat sau peste o serie de obiecte (relatările diferă) într-o cutie din subsolul muzeului. După o examinare atentă, şi-a dat seama că artefactul semăna foarte bine cu o pilă galvanică sau o baterie electrică modernă. Ulterior, Konig a publicat o lucrare, sugerând că obiectul era o baterie antică, folosită probabil pentru galvanoplastia (transferul unei pelicule de aur sau argint de pe o suprafaţă pe alta) aurului pe suprafeţe din argint. A emis, de asemenea, teoria conform căreia mai multe baterii puteau fi ataşate una de alta pentru a le spori efectul.
Cea mai conservatoare datare a bateriei se consideră acum a fi perioada cuprinsă între anii 250 î.Hr. şi 640 d.Hr., dar prima baterie electrică cunoscută, pila voltaică, a fost inventată de fizicianul italian Alessandro Volta abia în 1800. Aşadar, dacă aceasta era o baterie primitivă, de unde au avut părţii din Antichitate cunoştinţele necesare pentru a o realiza şi cum funcţiona aceasta?
Bateria antică crea un curent cuprins între 0,87 şi 2 volţi
După ce a citit lucrarea lui Konig, Willard F.M. Gray, inginer la General Electric High Voltage Laboratory din Pittsfield, Massachusetts, s-a hotărât să construiască şi să testeze o replică a bateriei antice. Când a umplut vasul de lut cu suc de struguri, oţet sau o soluţie din sulfat de cupru, a descoperit că acesta genera un curent electric de aproximativ 1,5-2 volţi.
În 1978, egiptologul Arne Eggebrecht, la vremea respectivă director al Muzeului Roemer şi Pelizaeus din Hildesheim, Germania, a realizat o replică a bateriei din Bagdad şi a umplut-o cu suc de struguri. Această replică a generat 0,87 volţi, pe care i-a folosit pentru a electroplaca o statuetă de argint cu un strat de aur având grosimea de 1/10 000 mm. În urma experimentului, Eggebrecht a speculat că multe exponate antice din muzee despre care se crede că ar fi din aur ar putea fi, de fapt, din argint placat cu aur.
Mai multe replici ale artefactului din Bagdad au fost realizate în 1999 de studenţii coordonaţi de dr. Marjorie Senechal, profesoară de matematică şi istoria ştiinţelor la Smith College din Massachusetts. Studenţii au umplut un astfel de vas cu oţet, iar acesta a produs 1,1 volţi. Judecând după aceste experimente, bateria din Bagdad era în mod cert capabilă să producă o cantitate mică de curent electric, dar se pune întrebarea la ce anume putea folosi acesta.
La ce folosea o asemenea baterie antică?
Cea mai răspândită teorie este aceea emisă de Konig, anume că, atunci când aceste pile erau legate în serie, curentul generat era suficient pentru a galvanoplastia metalele. Konig a descoperit vase din cupru sumeriene placate cu argint, datând din 2500 î.Hr. şi a emis ipoteza că acestea ar fi fost electroplacate cu ajutorul unor baterii similare celei descoperite la Khujut Rabu, deşi nu s-a descoperit nicio dovadă a existenţei vreunor baterii sumeriene. Konig a subliniat faptul că meşteşugarii din Iraqul de astăzi încă folosesc o tehnică primitivă de galvanoplastie pentru a acoperi bijuterii din cupru cu un strat subţire de argint. A considerat că este posibil ca metoda să se fi folosit în perioada partă şi că ea s-a transmis de-a lungul anilor, într-o formă întrucâtva diferită, tehnica este cunoscută astăzi ca procesul numit poleire, prin care un strat de aur sau de argint este aplicat pe o bijuterie.
Baterie folosită în scopuri medicale
O altă teorie priveşte utilizarea electricităţii bateriei în scopuri medicale. Vechile scrieri ale grecilor şi romanilor indică faptul că lumea antică avea cunoştinţe destul de complexe despreelectricitate. Grecii menţionează cum durerea putea fi tratată prin aplicarea peştilor electrici pe picioare. Suferinzii stăteau pe un tipar electric până când piciorul inflamat amorţea. Peştii-torpilă au două organe emiţătoare de electricitate plasate în spatele ochilor şi descarcă între 50 şi 200 volţi la 50 de amperi; folosesc acest curent pe post de armă, pentru a-şi paraliza prada – peştii mici care înoată pe deasupra lor. Scriitorul roman Claudianus relatează cum un peşte-torpilă a fost prins cu un cârlig din bronz şi a emis un flux electric care s-a propagat prin apă şi de-a lungul firului, electrocutându-l pe pescar.
Conform scrierilor antice, medicii romani lipeau doi astfel de peşti de tâmplele pacienţilor pentru a trata o întreagă serie de boli, de la gută până la durerile de cap. Se ştie, de asemenea, că medicii babilonieni foloseau peşti electrici drept anestezic local. Grecii antici au descoperit unul dintre primele exemple de electricitate statică; atunci când au frecat ambră (în greacă, electron) de o bucată de blană, au descoperit că ambra atrăgea apoi pene, particule de praf şi paie. Totuşi, deşi grecii au observat acest straniu efect, nu şi-au dat seama ce anume îl cauza şi probabil l-au privit ca pe o curozitate. Dar nu toată lumea este convinsă de utilitatea practică a acestei baterii în tratarea durerii.
Principala problemă privind utilizarea în scopuri medicale este voltajul foarte redus pe care îl produce bateria, asupra căreia unii au îndoieli că ar fi avut vreun efect remarcabil, exceptând o durere de foarte mică intensitate. Cu toate acestea, dacă o serie de astfel de baterii erau legate împreună, se putea genera suficientă electricitate.
Putea fi folosită bateria pentru electro-acopunctură?
Susţinând varianta utilizării în scopuri medicale a bateriei de la Bagdad, Paul T. Keyser de la Universitatea din Alberta, Canada, a postulat o altă utilizare a bateriei, bazată pe descoperirea unor ace din bronz şi fier împreună cu alte dispozitive asemănătoare bateriei, dezgropate la Seleucia, nu departe de Babilon. Într-un articol publicat în 1993, el sugerează că acele puteau fi folosite pentru un tip de electro-acupunctură, tratament deja frecvent în China la vremea respectivă.
Bateriile erau ascunse în statui pentru a produce mici şocuri electrice?
Unii cercetători sunt în favoarea variantei folosirii ritualice a bateriei de la Bagdad. Dr. Paul Craddock, expert în metalurgia istorică, angajat al Departamentului de Cercetare Ştiinţifică al British Museum, a emis ipoteza că mai multe astfel de baterii antice, legate împreună, puteau fi ascunse în interiorul unei statui de metal. Adoratorii care intrau în contact cu idolul primeau un mic şoc electric, similar celui provocat de electricitatea statică, atunci când dădeau un răspuns greşit la o întrebare adresată de preot, de exemplu. Poate că aceste misterioase pişcături erau considerate de adoratori drept dovezi ale magiei, iar puterea mistică a respectivului preot şi a templului sporea astfel în mare măsură. Din nefericire, dacă astfel de statui nu sunt descoperite, utilizarea ritualică a bateriilor rămâne doar o altă teorie fascinantă.
Alte încercări de explicaţii pentru folosirea bateriei
În ciuda testelor repetate cu replici ale bateriilor de la Bagdad, scepticii argumentează că nu există nicio dovadă că aceste obiecte au funcţionat vreodată ca baterii electrice. Ei notează faptul că anticii despre care se crede că au dezvoltat această tehnologie, parţii, erau cunoscuţi pentru vitejia lor în luptă, dar nu şi pentru realizările ştiinţifice. De asemenea, scepticii atrag atenţia şi asupra faptului că, în ciuda documentelor istorice vaste din acea zonă şi perioadă, nu există nicăieri vreo menţionare cu privire la electricitate. De asemenea, nu există niciun artefact din perioada partă care să fi fost electroplacat, după cum nu există nici dovada existenţei vreunor fire, conductori sau exemplare complete ale bateriilor antice.
Unii cercetători au contestat, de asemenea, experimentele cu replici ale bateriilor, susţinând că nu au reuşit să recreeze rezultatele. În special experimentele dr. Arne Eggebrecht au fost ţinta atacurilor. Potrivit dr. Bettina Schmitz, cercetătoare la Muzeul Roemer şi Pelizaeus (aceeaşi instituţie în care Eggebrecht şi-a efectuat experimentele în 1978 cu reproduceri ale bateriei), nu există fotografii sau documentaţii despre experimentele făcute de Eggebrecht.
O altă explicaţie: se foloseau bateriile pentru depozitarea sulurilor sacre?
O explicaţie alternativă favorizată de sceptici cu privire la teoria bateriei electrice este aceea că recipientele foloseau drept vase de depozitare pentru sulurile sacre, care conţineau probabil ritualuri scrise pe materiale organice, precum pergament sau papirus. Dacă aceste materiale organice au putrezit – susţin scepticii -, în urma lor ar fi rămas reziduuri organice acide, care ar explica coroziunea cilindrului de cupru. Ei consideră că un sigiliu din asfalt precum cel al bateriei de la Bagdad, nu foarte practic pentru o baterie galvanică, ar fi un sigiliu perfect pentru stocarea pe o perioadă foarte îndelungată.
Nu există niciun dubiu: bateriile de la Bagdad – chiar şi înseriate – sunt ineficiente comparativ cu dispozitivele moderne. Dar rămâne cert faptul că dispozitivul nu funcţionează ca baterie electrică. Probabil că, la fel ca în cazul grecilor antici care foloseau ambra, creatorii acestui obiect nu înţelegeau bine principiul de funcţionare. Dar acest lucru nu este neobişnuit. Multe inovaţii, precum praful de puşcă şi medicamentele pe bază de plante, au fost dezvoltate înainte ca principiile lor fundamentale să fi fost pe deplin cunoscute. Cu toate acestea, chiar dacă se va dovedi într-o bună zi că artefactul de la Bagdad este o baterie electrică, acest lucru nu va dovedi înţelegerea autentică a fenomenului electric în urmă cu 2 000 de ani.
Rămâne de stabilit dacă bateria de la Bagdad a fost o descoperire izolată. Să fi fost creatorii săi singurii oameni din Antichitate care să fi descoperit -probabil din întâmplare – electricitatea ? În mod clar, este nevoie de mai multe dovezi, fie ele literare sau arheologice, pentru că, dacă ne bazăm pe cunoştinţele actuale, se pare că această baterie este singura descoperită.
În mod tragic, în 2003, în timpul războiului din Iraq, bateria de la Bagdad a fost furată din Muzeul Naţional, împreună cu alte mii de artefacte antice nepreţuite. Nu se ştie unde se află în prezent.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Unii cercetători au descoperit dovezi ale electricităţii în sculpturile murale egiptene sau în textele vechi. Cu toate că nu sunt dovezi concrete care să susţină aceste teorii, există un anumit artefact despre care unii oameni de ştiinţă cred că este un exemplu de sursă de energie electrică. În ciuda aspectului banal, acest vas mic, nedecorat, ar putea schimba punctul de vedere oficial al oamenilor de ştiinţă asupra istoriei descoperirilor ştiinţifice.
La ce folosea o asemenea baterie antică?
