Einstein este văzut şi perceput, fără îndoială, ca fiind personalitatea nr.1 a secolului XX. El nu este doar o figură dominantă în lumea ştiinţei, dar are şi o profundă influenţă asupra culturii umanităţii. Celebră sa teorie a relativităţii a creat mesajul conform căruia toate lucrurile sunt relative în acest Cosmos, acest lucru implicând faptul că şi lumea moralităţii, adevărului şi a culturii ar fi relative. Dar eu dezavuez aşa ceva. Nu sunt de acord că totul e relativ. Şi nu sunt nici de acord că lumea fizică e aşa cum spune Einstein.
Filozofia teoriilor lui Einstein
Când spun că nu sunt de acord cu Einstein nu o spun din postura unui mare fizician. Cunoştinţele mele de fizică nu sunt deloc avansate încât să-mi permit să-l critic pe gigantul Einstein, însă aş putea să-mi expun şi eu punctele mele de vedere din perspectivă filozofică şi religioasă:
(1) Teoriile lui Einstein se bazează pe presupunerile false ale filozofiei iluminismului secolului al XVIII-lea despre natura Cosmosului;
(2) Einstein a declarat odată că nu are încredere într-o teorie ştiinţifică ce nu poate fi redusă la o imagine simplă pe care şi un copil o poate înţelege. Dar însuşi Einstein a început cu asemenea „imagini-copil” pe care le-a dezvoltat prin matematică pe o tablă neagră. Toată munca sa a constat în exerciţii imaginative ale minţii realizate în biroul său;
(3) Dovezile empirice ale teoriilor lui Einstein nu constituie o descoperire a „legilor naturii” aşa cum mulţi oameni presupun. Chiar şi unii oameni de ştiinţă cad în această capcană. Dovezile empirice doar stabilesc faptul că matematica lui Einstein este, practic, folositoare pentru un număr limitat de aplicaţii, dar sunt inutile pentru multe din problemele de deasupra acestor aplicaţii.
(4) Abilitatea lui Einstein de a prezice natura fizică într-o formă neregulată demonstrează existenţa legilor ordonate ale naturii pe care ne putem baza, dar asta nu demonstrează că Einstein cunoaşte care sunt aceste legi. El a găsit doar o tehnică pentru a întruchipa aceste legi cu scopul de a calcula efecte previzibile. Abilitatea lui Einstein de a stimula fenomenele cuantificabile ale naturii (natura exterioară) nu ne dă niciun motiv să credem că el înţelege realităţile care stau în spatele fenomenelor (natura interioară).
Dumnezeul lui Spinoza şi Dumnezeul lui Einstein
În anul 1929, Einstein a spus că „Eu cred în Dumnezeul lui Spinoza care se dezvăluie într-o armonie ordonată ce există, nu într-un Dumnezeu care se preocupă de soarta şi acţiunile fiinţelor umane”. Dacă am explora filozofia lui Spinoza, am descoperi paralele remarcabile cu întreaga cosmologie a lui Einstein. Chiar şi vieţile celor doi oameni au paralele interesante.
Benedict de Spinoza (1632-1677) este un evreu care a emigrat din Portugalia în Olanda, ca urmare a intoleranţei religioase şi intelectuale a statului portughez. Albert Einstein este şi el evreu care a emigrat din Germania în Elveţia pentru a scăpa de regimul autoritar nazist. Tânărul Spinoza a fost excomunicat din sinagogă ca urmare a filozofiei sale teologice care implica un Dumnezeu impersonal. Spinoza a fost influenţat de filozoful francez Descartes, devenind un raţionalist. Deşi Spinoza a acceptat viziunea mecanicistă a naturii a lui Descartes, i-a respins dualismul, precum şi ideea sa de existenţă a unui Dumnezeu transcendent.
Spinoza a dezvoltat o teorie conform căreia Cosmosul este închis într-un sistem deterministic de cauză şi efect. Fiecare idee şi fiecare obiect în această lume imaginară este legat şi interconectat. Totul este unul. Iar acest „unul” este „Dumnezeul” impersonal. Fiecare lucru particular este o formă ce emană din Dumnezeu. Divinitatea lui Spinoza este o versiune intelectuală complexă şi excentrică a panteismului.
Einstein nu credea în liberul arbitru
Einstein a adoptat Dumnezeul şi cosmosul lui Spinoza. La fel cum Spinoza a creat o lume urzită din logică, la fel şi Einstein a creat o lume urzită din matematică. Amândoi (Spinoza şi Einstein) erau determinişti şi astfel amândoi negau existenţa liberului arbitru. Ambii erau raţionalişti şi acceptau raţiunea, chiar dacă raţiunea nu poate exista într-un sistem deterministic.
Cosmologia lui Einstein e una falsă?
Dacă raţiunea şi liberul arbitru există, atunci cosmologia lui Einstein este una falsă. Dacă un ţinut spiritual există în afara unui sistem închis de tip cauză-efect, atunci cosmosul lui Einstein e, de asemenea, unul fals. Dacă Dumnezeu este personal şi transcendental, atunci Einstein iarăşi se înşeală în cosmologia sa. Dacă Dumnezeu este Creatorul şi diferă în calitate de Creaţia Sa, cosmologia lui Einstein e iarăşi falsă. Dacă există o separare discretă dintre diversele elemente ale Creaţiei (rai-pământ, lumină-întuneric, pământ-apă etc.), atunci, încă o dată, Universul lui Einstein este unul fals. Einstein pretinde că s-a inspirat din frumuseţea şi armonia Universului. Hmmm…ordine poate, dar frumuseţe, nu!
Dumnezeu nu joacă zaruri cu Universul
Einstein şi-a construit toate teoriile sale pe presupusul panteism al lui Spinoza? Da. Atunci când Einstein a spus „Dumnezeu nu joacă zaruri cu Universul”, el s-a referit la dezordinea aparentă a mecanicii cuantice. Dacă există locuri în Univers în care unele lucruri nu se potrivesc cu alte părţi ale Cosmosului, atunci Universul nu poate fi un sistem închis total interconectat. Dar Einstein respinge această idee, datorită credinţei sale în Cosmosul panteistic al lui Spinoza.
Cum Einstein a dat greş în teoria unificată a Universului
Einstein, în ultima parte a vieţii sale, a încercat să realizeze o „Teorie unificată a câmpului” care ar reconcilia fizica cuantică cu teoria relativităţii. Motivul încercării sale a fost acela de a apăra viziunea sa asupra Cosmosului. Einstein nu a reuşit să ducă la îndeplinire această teorie, ori pentru că viziunea sa era greşită, ori pentru că şi-a dat seama că se îndepărta de direcţia în care ar fi vrut să se îndrepte.
Einstein şi-a imaginat un Univers în care toate lucrurile sunt unite între ele
Teoria relativităţii, precum şi alte teorii ale lui Einstein întotdeauna au unit toate lucrurile între ele. Materia şi energia sunt unul şi acelaşi lucru (amintiţi-vă de noţiunea lui Spinoza conform căreia „totul este unul”). Timpul şi spaţiul sunt, de asemenea, relative; o masă de materie poate deforma continuum-ul spaţiu-timp, cel care cauzează gravitatea. Timpul este relativ faţă de viteză; el încetineşte într-o rachetă care se apropie de viteza luminii. Toate aceste idei au fost concepute de Einstein, pentru a fi compatibile cu panteismul lui Spinoza – o fantezie al unui evreu excomunicat care a visat un sistem panteistic de închisoare, căruia i-a spus Dumnezeu. E o monstruozitate căruia noi îi spunem ştiinţă, mulţumită experimentelor minţii ale tânărului Einstein.
Teoria relativităţii e bună doar pentru spaţiu, nu şi pentru timp?
Einstein spune că mişcarea este relativă. Dacă cineva se află într-un tren ce pleacă dintr-o gară, trenul s-ar mişca relativ faţă de gară şi gara s-ar mişca relativ faţă de tren. Totuşi, atunci când Einstein a încercat să dovedească că mişcarea şi timpul sunt relative, el şi-a ignorat propria părere despre relativitatea mişcării a două obiecte.
Einstein a statuat că dacă ar exista doi fraţi gemeni, iar unul s-ar urca într-o navă spaţială ce ar zbura aproape cu viteza luminii şi s-ar întoarce 50 de ani mai târziu pe Pământ, fratele ce ar sta pe Pământ ar fi bătrân, iar cel din nava spaţială ar fi încă tânăr. Dar aceasta e un non-sens. Fratele de pe Pământ se îndepărta de fratele de pe navă la (aproape) viteza luminii. Cum totul este relativ, de ce n-ar îmbătrâni fratele din navă şi ar rămâne tânăr fratele de pe Pământ? Oamenii de ştiinţă denumesc acest paradox ca fiind paradoxul gemenilor.
Gravitaţia lui Einstein e diferită de gravitaţia lui Newton
Einstein pretinde că gravitaţia nu este atracţia a două corpuri ce au masă, aşa cum a spus Newton. El spune că gravitaţia este cauzată de deformarea continuum-ului timp-spaţiu. De exemplu, dacă o rază de lumină traversează Pământul în apropierea zonei de deformare, raza de lumină se va îndoi. În timpul eclipsei totale de Soare din 1919, Einstein a prezis că atunci când Soarele se va ivi din spatele Lunii, primele raze de lumină ar putea fi observate dintr-un punct de pe glob ce ar fi în spatele orizontului, dacă razele soarelui sunt drepte. Einstein a spus că razele se vor curba atunci când ele vor trece în apropierea Pământului, astfel încât să poată fi observate la orizont. Nu numai că razele de lumină s-au curbat, dar curba lor se apropia de gradul în care marele fizician le-a prezis că ar putea fi. Aceasta a fost dovada care l-a făcut celebru pe Einstein.
Dar, ia staţi puţin! Chiar Einstein a spus că lumina uneori se comportă ca o undă, iar alteori ca o particulă. Dacă lumina se comportă ca o particulă, de ce nu ar putea ca razele Soarelui să se curbeze atunci când ele trec prin atmosfera Pământului, asemenea luminii care se refractează când trece prin apă sau printr-o lentilă?
Gravitaţia lui Einstein se verifică la nivelul sistemelor solare, nu şi la nivelul Pământului
Atât Einstein cât şi Newton au elaborat un model pentru predicţia perioadelor de revoluţie ale sateliţilor în jurul unui planete şi a planetelor în jurul Soarelui. Dar calculele lui Eistein sunt mult mai precise în calcularea orbitelor staţiilor spaţiale sau a mişcării navelor spaţiale în interiorul sistemului solar. De aceea, NASA se foloseşte de calculele lui Einstein. Totuşi, Newton este mult mai practic şi calculele sale au mai mult sens atunci când sunt aplicate la scară umană, pentru corpurile care cad. Teoria lui Einstein a gravitaţiei nu poate explica de ce corpurile care cad în apropierea Pământului se prăbuşesc în linie dreaptă.
Gravitaţia lui Einstein are un efect oblic asupra corpurilor care cad. O navă spaţială ce zboară în apropierea unei planete va intra în „deformarea continuum-ului spaţiu-timp” ce înconjoară planeta. Pilotul va crede că el menţine un curs fix, dar mişcarea sa relativă la planetă se va curba. Dacă o navă nu-şi schimbă cursul şi va intra într-o rotaţie elicoidală înspre planetă, atunci mişcarea sa va semăna cu cea a unui vârtej.
Obsesia lui Einstein pentru vârtejuri
În viziunea lui Einstein, gravitaţia seamănă cu un efect de vârtej, nu cu un corp care cade. Universul lui Einstein este unul în care totul este conectat şi totul se mişcă în vârtejuri şi vortexuri. Minţi luminate ca da Vinci, Descartes, Spinoza şi Einstein au fost obsedaţi de ideea de vârtejuri. De exemplu, Descartes credea că întreg Cosmosul se mişcă în vortexuri în sensul acelor de ceasornic. La fel şi marele fizician Einstein credea, la fel, că rotaţia planetară e în formă de vortexuri.
Dar care e problema totuşi? Gravitaţia n-are nimic de-a face cu vârtejurile sau cu deformările în continuum-ul spaţiu-timp. O minge de baseball va cădea întotdeauna drept. Dacă ar exista o gaură adâncă în Pământ, ea ar cădea până în centrul Pământului. Dacă ar trece de centrul Pământului, şi-ar pierde viteza, întrucât ar fi atrasă înapoi către centrul Pământului. Aceasta e doar o simplă linie de atracţie între două obiecte. N-are nimic de-a face cu deformările din spaţiu-timp care ar face ca obiectele să se mişte înclinat în spaţiu.
Gravitaţia lui Einstein n-are niciun efect la nivel atomic. O minge de baseball este atrasă direct către Pământ de gravitaţia lui Newton şi nu se mişcă în spirale ca gravitaţia lui Einstein. Aşadar, sunt principii diferite la nivel atomic, la nivelul Pământului (omului) şi la nivelul Cosmosului. Creaţia nu e un sistem integrat aşa cum Einstein poate şi-a imaginat-o. Panteismul său cosmologic e unul fals.
Constanta cosmologică…un termen inventat de Einstein despre care recunoaşte că a fost greşeala vieţii sale!
„Constanta cosmologică” este un termen inventat de Einstein pentru a se integra în teoria sa a relativităţii generale. Din calculele iniţiale ale lui Einstein reieşea că forţa gravitaţiei ar duce ca întreg Universul să se prăbuşească în el însuşi. Dar, din moment ce acest lucru nu s-a întâmplat, trebuie să existe o forţă care să echilibreze situaţia. Astfel Einstein a introdus în ecuaţiile sale „constanta cosmologică”, cea care menţine Universul în balans. Trebuie să recunoaştem că Einstein a fost un mare şmecher. Ca să-i iasă ecuaţiile şi viziunea sa asupra Cosmosului, a inventat o constantă care e posibil nici măcar să nu existe în acest Univers fizic.
Ceva mai târziu, atunci când Edwin Hubble a descoperit că Universul nu se află în echilibrul lui Einstein, ci se îndepărtează de noi, Einstein a recunoscut că această constantă a fost cea mai mare greşeală a carierei sale. Mda, greşeală…Atunci de ce să nu credem că şi teoria relativităţii generale în totalitatea sa e o mare greşeală, de exemplu?
„Materia întunecată” ocupă 99% din Cosmos dar nu poate fi dovedită că ar exista!
Dar cosmologii moderni marşează încă pe teoria lui Einstein. Ei nu pot înţelege de ce Universul nu se descompune. Ecuaţiile matematice se înşeală atunci când vine vorba de teoria Big Bang-ului, o teorie a cărei fundaţii au fost puse de către Einstein. Dar, desigur, ecuaţiile matematice ale lui Einstein nu pot greşi. Aşa că trebuie să fie ceva acolo. Ştiinţa a numit-o „materie întunecată”, deşi ea nu poate fi nici detectată şi nici demonstrată de ştiinţă. Calculele arată că întreg Cosmosul ar trebui să fie alcătuit din cel puţin 90% materie întunecată (dacă nu cumva 99%). Ciudat e să-ţi bazezi întreaga teorie pe ceva ce nu poate fi detectat! Mie îmi sună a fantezie şi a înşelătorie.
Iar se aduce în discuţie falsa constantă cosmologică…
Unii oameni de ştiinţă au mers mai departe, susţinând că pot deduce prezenţa materiei întunecate prin observarea forţelor gravitaţionale (vortexurile lui Einstein) în spaţiu. Nu ştiu dacă ei au dreptate sau nu. Totuşi pot să constant următorul lucru: se pare că toate calculele lor – în legătură cu prezenţa aşa-zisei materii întunecare – merg destul de prost, din moment ce ei aduc iar în discuţie „constanta cosmologică”, despre care însuşi Einstein a recunoscut că e cea mai mare greşeală a carierei sale! Şi asta pentru că prezenţa materiei întunecate nu e suficientă…mai trebuie să fie ceva în acest Cosmos! Şi astfel, ajungem să jonglăm numai cu lucruri teoretice…
Dar de ce nu ies lucrurile? Poate că teoria lui Einstein e greşită, dacă o extindem la nivelul galaxiilor. Ea nu funcţionează la nivelul atomic sau la nivelul omului (al pământului). Ea merge la nivelul planetelor, dar poate că la un nivel mai înalt, al galaxiilor, iarăşi nu merge. E doar o teorie de nişă, nu o teorie care se poate verifica la nivelul întregului Univers.
Einstein şi androidul
Einstein mi-aduce aminte de o povestire SF în care un om de ştiinţă a construit un android care imita comportamentul uman. Omul de ştiinţă pretindea că a descoperit secretele biologiei umane, prin observarea androidului său. Un medic legist intră într-o încăpere pentru a analiza androidul. Îi deschise cavitatea pieptului, iar în interior văzu doar fire, chipuri de calculator, motoraşe şi alte lucruri asemănătoare. Doctorul spuse: „Nu văd vase de sânge, sistem digestiv, muşchi, oase, nervi sau plămâni. Tu nu ştii nimic despre biologia umană. Androidul tău nu este nimic de o copie, un papagal programat”.
La fel, modelele matematice ale lui Einstein au fost dezvoltate exclusiv pe o tablă şi sunt asemenea androidului. Ele pot prezice anumite evenimente naturale asemenea unui imitator. Dar ele nu ne pot dezvălui adevăratele legi ale naturii, la fel cum un android nu-i pot spune unui om de ştiinţă nimic despre sistemul circulator.
E timpul ca ştiinţa să se lepede de Einstein. El a servit pe temen scurt unor anumite scopuri, dar acuma devenit istorie. În momentul în care un număr mare de fizicieni vor avea curajul să-l sfideze pe Einstein, ştiinţa va face un mare pas înainte.