Construit pe o faleză înaltă, dominând oceanul de la o înălţime de 60 de metri, în Insulele Aran, la vest de Irlanda, Dun Aengus este una dintre cele mai frumoase şi enigmatice fortăreţe din Europa Occidentală. Aici există trei ziduri de apărare, de formă semicirculară, cel mai mic din interior având o cale de acces circulară şi camere de locuit.
La exteriorul fortăreţei, solul este presărat cu multe pietre mari ridicate – cai de friză – pentru a împiedica invadatorii să pătrundă în interior. Arheologul Peter Harbison, care este un specialist renumit, presupune că Dun Aengus are o vechime de câteva secole înainte de Hristos, dar că a fost folosit ca bastion până în secolul al XVII-lea.
O tradiţie atribuie fribolgilor, popor preceltic din epopeea irlandeză, construirea acestui ciudat „Babilon” care, probabil, că acum 3.000 de ani nu era la fel cum îl vedem noi astăzi. Într-adevăr, este foarte posibil ca eroziunea produsă de ocean sau o prăbuşire a falezei să fi distrus jumătate din fortificaţii.
Alte ipoteze, mai îndrăzneţe, spun că Dun Aengus ar fi fost o escală feniciană pe drumul staniului – atunci, de ce o fortăreaţă? – sau un sistem de apărare a popoarelor vechi din Irlanda împotriva vecinilor lor puternici… atlanţii!
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025











