Discul cerului de la Nebra şi misterul său

4.106 vizualizari

discul de la NebraDiscul Cerului din Nebra este una dintre cele mai fascinante şi -ar spune unii – mai controversate descoperiri arheologice din ultimii ani. Datând din 1600 î.Hr., acest disc de bronz are un diametru de 32 cm (aproximativ mărimea unui disc de vinil) şi cântăreşte m jur de 2 kg. Este pictat în verde-albastru şi stanţat cu simboluri din foiţa de aur care par să reprezinte o semilună, soarele (sau poate luna plină) stele, o bandă curbată din aur (interpretată ca fund o barca solară) şi o altă bandă din aur pe marginea discului (care probabil reprezintă unul dintre orizonturi). O altă bandă din aur, de pe partea opusă lipseşte.

A fost descoperit în 1999 de căutătorii de comori care foloseau un detector de metale într-o locaţie preistorică ce înconjoară dealul Mittelberg, lângă oraşul Nebra din Pădurea Ziegelroda, la aproximativ 180 km sud-vest de Berlin, Germania. Din nefericire, căutătorii de comori au produs pagube consideraţie discului ta timpul extragerii brutale din pământ, care a făcut ca marginea sa fie despicată, o stea pierzându-se, iar o mare bucată din discul de aur sa fie ciobită. Ulterior, jefuitorii au încercat să vândă discul, împreuna cu două săbii, două topoare, o daltă şi fragmente de braţare unor arheologi. Dar au descoperit că, prin lege, obiectele aparţineau landului Saxonia-Anhalt, de unde au fost dezgropate, astfel încât nu puteau fi vândute în mod legal.

În februarie 2003, au încercat sa vândă discul unui colecţionar de antichităţi din Elveţia, pentru 400 000 de dolari. Colecţionarul lucra însă pentru poliţia elveţiană, ca parte a unei operaţiuni sub acoperire de demascare a grupului de jefuitori, care a avut loc în barul de la demisolul hotelului Hilton din Baden. Grupul a fost arestat, iar discul recuperat. Astăzi se află în proprietatea landului Saxonia-Anhalt.

Discul înfăţişează semiluna, soarele sau luna plină, trei arcuri şi 23 de stele poziţionate, aparent, la întâmplare. Mai există un grup de şapte stele identificate drept Constelaţia Pleiadelor. Radiografiile au scos la iveală alte două stele sub stratul de aur al arcului din dreapta, sugerând că cele două arcuri au fost adăugate ulterior celorlalte elemente. Fundalul verde-albastru al cerului nocturn a fost cândva colorat într-un violet-albastru, aparent prin aplicarea conţinutului unor ouă alterate ce a produs o reacţie chimica la suprafaţa bronzului. De-a lungul marginii discului se află un inel de găuri făcute în metal, probabil pentru a agăţa discul de ceva, poate de un veşmânt greu.

Aşadar, ce este mai exact Discul Cerului din Nebra şi pentru ce a fost folosit? Mulţi cercetători cred că este cea mai veche reprezentare realistă a cosmosului care s-a găsit vreodată, poate un fel de instrument de calcul astronomic pentru determinarea perioadelor de semănat şi cules. Vreme de mii de ani, în întreaga parte nordică a Europei au fost ridicate monumente pentru a marca solstiţiile de vară şi de iarnă:  Stonehenge, din Anglia, şi Newgrange, din Irlanda, sunt exemple grăitoare. Cum oamenii Epocii Bronzului erau o societate agricolă, o metodă pentru determinarea perioadelor anului (şi, prin urmare, a momentelor potrivite pentru însămânţare şi culesul recoltelor) era vitală. O cale de a realiza acest lucru era identificarea, poziţiei soarelui la răsărit şi la apus.

Discul de la Nebra – dispozitiv astronomic de pe vremea Epocii Bronzului

Intrigat de posibilitatea că Discul Cerului din Nebra ar fi un dispozitiv astronomic, profesorul Wolfhard Schlosser de la Universitatea din Bochum a măsurat unghiul dintre perechea de arcuri de fiecare parte a discului şi a descoperit că este de 82 de grade. Este fascinant faptul că, pe dealul Mittelberg, între apusul soarelui la solstiţiul de vară şi apusul soarelui la solstiţiul de iarnă, soarele pare să călătorească aproximativ 82 de grade de-a lungul orizontului. Acest unghi variază din loc în loc. De exemplu, spre nord are 90 de grade, iar spre sud, 70. Dar într-o centură strictă a Europei centrale, traiectoria soarelui pe cer măsoară precis 82 de grade. Schlosser a ajuns la concluzia că, într-adevăr, cele două arcuri plasate de-a lungul circumferinţei Discului din Nebra înfăţişează cu acurateţe solstiţiile. Acest lucru sugerează că, în Epoca Bronzului, societăţile agricole din centrul Europei efectuau măsurători celeste complicate mult mai devreme decât se credea.

Unii consideră că prezenţa mănunchiului de stele Pleiade este o dovadă în plus a cunoştinţelor astronomice din Epoca Bronzului. Deşi, în zilele noastre, doar şase stele din acest grup sunt vizibile cu ochiul liber, este posibil ca în Epoca Bronzului una dintre stele să fi fost mult mai strălucitoare, ceea ce explică nu doar prezenţa a şapte stele pe disc, ci şi numele antic grecesc al acestora: Cele Şapte Surori. Pleiadele au fost o constelaţie importantă pentru multe civilizaţii străvechi, inclusiv pentru Mesopotamia şi Grecia. Constelaţia apărea pe cer toamna, arătând că era timpul să se înceapă strânsul recoltei, şi dispărea primăvara, indicând că a venit timpul însămânţării. Această dovadă a importanţei discului, asociată cu agricultura preistorică, poate însemna că arcul (cel de-al treilea) din aur aşezat sub semilună şi discul de aur reprezintă o seceră.

Alţii au sugerat că discul reprezintă, de fapt, cerul pe timpul zilei şi că arcul inexplicabil ar fi un curcubeu. Majoritatea cercetătorilor însă cred că acest al treilea arc este o corabie solară. Există reprezentări ale unui disc într-o corabie din Epoca Bronzului, în Scandinavia, şi un artefact danez datând din secolele al XV-lea sau al XlV-lea î.Hr., Carul Solar din Trundholm, care întruchipează un cal care trage soarele într-un car. Dar sursa principală a simbolului şi a străvechii credinţe că un vas purta soarele pe cerul nopţii de la orizontul de vest la cel de est o reprezintă Egiptul. Credinţa egiptenilor era că Ra, Zeul Soarelui şi cea mai puternică zeitate a lor, călătorea pe cerul nopţii într-o corabie, pentru ca dimineaţa, la răsărit, să poată renaşte. Dacă arcul de aur de la baza Discului din Nebra reprezintă o corabie solară care traversează cerul nocturn, atunci ar fi prima dovadă a acestei credinţe în Europa centrală.

Stonehenge-ul Germaniei
Stonehenge-ul Germaniei

Stonehenge-ul Germaniei

Există şi alte dovezi ale cunoştinţelor celeste preistorice în zonă, la 24 km distanţă de locul în care a fost descoperit Discul din Nebra. Într-un lan de grâu din apropierea oraşului Goseck, pentru prima dată observate în fotografii aeriene, se află rămăşiţele a ceea ce se crede a fi cel mai vechi observator al Europei. Stonehenge al Germaniei, aşa cum a ajuns să fie cunoscut, constă dintr-un cerc uriaş, cu diametrul de 74 m, şi a fost construit de primele comunităţi de fermieri din zonă, înjurai anului 4900 î.Hr. Iniţial, situl a constat din patru cercuri concentrice, o movilă, un şanţ şi două palisade din lemn, cam cât statul unui om. În interiorul palisadelor erau trei porţi, orientate spre sud-est, sud-vest şi nord. Cele două porţi îndreptate spre sud marcau răsăritul şi apusul în timpul solstiţiului de iarnă. La solstiţiul de iarnă, privitorii din centrul cercului observau cum soarele se ridică pe cer şi cum apune prin porţile din sud-est şi sud-vest. Se poate presupune că, dacă aceste trei porţi sudice marcau răsăritul şi apusul în timpul solstiţiului de iarnă şi de vară, atunci locuitorii din Goseck puteau să determine cu acurateţe cursul soarelui pe cer. De fapt, unghiul dintre cele două porţi ale solstiţiului din cercul Goseck corespunde unghiului dintre arcurile aurite dispuse pe marginea Discului din Nebra.

Deşi acest disc a fost creat cu 2 400 de ani mai târziu faţă de situl Goseck, profesorul Wolfhard Schlosser crede că ar putea exista o legătură între cele două prin cunoştinţele astronomice pe care le etalează ambele. Schlosser a sugerat chiar că detaliile discului se bazează pe observaţii astrologice anterioare, probabil efectuate la observatorul primitiv din Goseck.

Discul din Nebra e un fals?

La sfârşitul anului 2004, Discul din Nebra a devenit subiectul unor mari controverse. Arheologul german Peter Schauer de la Universitatea Regensburg a susţinut că discul este un fals modern şi că orice teorie potrivit căreia ar fi o hartă a cerurilor din Epoca Bronzului este „pură fantezie”. Profesorul Schauer a spus că patina verde a artefactului, despre care se pretinde că datează din Epoca Bronzului, a fost probabil creată artificial într-un atelier, „folosindu-se acid, urină şi un aruncător de flăcări”, şi nu este antică. Găurile de pe marginea discului, a insistat el, erau prea bine făcute pentru a fi antice şi trebuie să fi fost create cu ajutorul unei maşini relativ moderne. Concluzia sa a fost că obiectul era o tobă siberiană şamanică din secolul al XIX-lea.

Totuşi, s-a dovedit mai târziu că Schauer nu a studiat niciodată artefactul înainte de a-şi emite părerile şi nici nu a publicat vreuna dintre teoriile sale în vreo revistă de prestigiu. Totuşi, obiecţiile lui Schauer au şocat comunitatea arheologică germană şi au ridicat întrebări serioase cu privire la autenticitatea discului. Mai întâi, din pricina circumstanţelor în care a fost descoperit, Discul din Nebra nu are un context arheologic sigur. Astfel, este extrem de dificilă o datare precisă, cu atât mai mult cu cât nu există nimic similar cu care să fie comparat. Datarea făcută asupra obiectului a depins de datarea tipologică a armelor din Epoca Bronzului care au fost oferite spre vânzare împreună cu acesta şi care se presupune că au fost luate din acelaşi sit. Topoarele şi săbiile erau datate la mijlocul celui de-al doilea mileniu î.Hr.

Dovezi concrete cu privire la vechimea discului au fost oferite de Institutul Halle pentru Cercetări Arheologice din Germania. Institutul a supus artefactul unei serii complete de teste care i-au confirmat autenticitatea. De exemplu, cuprul folosit pe disc provenea dintr-o mină a Alpilor austrieci, din Epoca Bronzului. De asemenea, testele au scos la iveală că o combinaţie unică de cristale de malahit dur acoperă discul. în plus, microfotografia coroziunii discului a produs imagini care au dovedit că este un artefact autentic, şi nu un fals.

După ultimele examinări ale discului, efectuate de un grup de cercetători germani la începutul anului 2006, s-a conchis că discul este, într-adevăr, original şi că a funcţionat drept ceas astronomic complex, pentru sincronizarea calendarelor solar şi lunar. Discul Cerului din Nebra este, astfel, primul ghid celest cunoscut şi, cu siguranţă, împreună cu situl Goseck, primul exemplu de cunoaştere astronomică detaliată din Europa. Dar poate că acesta nu este sfârşitul poveştii. Wolfhard Schlosser este de părere că discul (în momentul de faţă evaluat la 11,2 milioane de dolari) a avut o pereche şi că celălalt aşteaptă încă să fie descoperit.