Din misterele Munţilor Carpaţi (partea 2): Sfincşii din Carpaţi

Sfincşii din antichitate (denumire probabil provenită de la egipteni: Shespankh = statuie vie) reprezenta o fiară cu aspect leonin, având capul unui faraon. Erau, în general, un simbol masculin al forţei, al tăcerii enigmatice, al unui surâs sigur de sine, vag-etern. Cea mai vestită reprezentare a lor era Marele Sfinx din Valea Gizeh, plasat acolo, se spune, drept paznic al galeriilor apusene, de unde se credea că începe soarele să pornească, împreună cu sufletele morţilor, către asfinţit. La greci, care l-au preluat cam cu un mileniu mai târziu, sfinxul avea o reprezentare feminină. La aceştia simboliza taina în sine, sub aspectul unei leoaice având cap de femeie, aripi şi sâni.

La noi, denumirea aceasta de sfinx dată megaliţilor carpatici (doar în Carpaţii Meridionali), larg răspândită în ultima vreme, este suspectată de anumite influenţe culte, deoarece a apărut abia prin anul 1936. Ne vom limita să abordăm în cele ce urmează doar megaliţii carpatici cu numele de sfinx, fără a intra în detalii asupra toponimiilor.

1) Sfinxul de la Piatra Arsă. Se află la marginea abruptului de la Piatra Arsă (din platoul Bucegi), având forma unui foarte frumos megalit carpatic de tip sfinx. Este extrem de greu de observat, fiind vizibil doar dinspre est, privindu-l numai din valea abruptului.

2) Sfinxul din Bratocea. Cei care aleg calea camioanelor când merg spre Braşov pe la Babarunca, după ce vor trece de serpentinele de pe muntele Balabanu şi vor ajunge la Pasul Bratocea (1263 de metri), le va apare în faţă culmea muntoasă a Bratocei, dintre care ultimul colţ – dar şi cel mai spectaculos este tocmai Sfinxul din Bratocea.

3) Sfinxul de la Pietrele lui Solomon. Pe vechea scurtătură care ducea pe vremuri la Poiana Braşovului există o zonă numită „La Pietre” sau „La Pietrele lui Solomon”. Aici, stâncile ruiniforme, având surprinzătoare aspecte care aprind imaginaţia şi nasc tot soiul de simulacre, au incitat şi imaginaţia localnicilor şcheeni care au fabulat tot felul de povestiri despre vremuri de mult apuse, despre oameni şi întâmplări mai mult sau mai puţin fantasmagorice -, dar întotdeauna legate de asemuiri în piatră: turnuri, stane, urme de paşi gigantici ori de copite de cai năzdrăvani ce sar de pe un munte pe altul, sfincşi, lei ş.a. Este vorba, în fapt, chiar de un cult al pietrei. Printre cele mai cunoscute simulacre de aici amintim megalitul carpatic Sfinxul de la Pietrele lui Solomon.

4) Sfinxul de la Stânişoara. Toponimele din folclorul local din jurul masivului Cozia demonstrează continuitatea unor tradiţii pastorale care se pierd în negura timpurilor: Fruntea Oii, Ciobanul, Zăvodul, Căprăriile, Măţăriile ş.a. În Cozia există până în prezent peste 30 de stânci antropomorfe sau zoomorfe de diverse dimensiuni, majoritatea postate în vecinătatea străvechilor poteci ciobăneşti care străbat muntele Cozia. Le-am dat numele cel mai potrivit formei ce o reprezintă (sublinierea noastră). Iată şi o listă a celor mai reprezentative chipuri de piatră din Cozia: înţelepţii, Moşneagul, Bufniţa cu pui, Tătarul, Omul cu glugă, Dacul, Femeia cu coc, Dochia, Băiatul cu fata, Ursul, Bărbosul,  Uriaşul din Foarfecă, Zăvodul,  Cleopatra, Haiducul, Ţuguiatul, Vidra, Vânătorul şi câinele, Faraonul, Animal preistoric. Însă, peste toate acestea, tronează Sfinxul de la Stănişoara.

5) Sfinxul de la Topleţ. Acest megalit carpatic, numit alteori şi Sfinxul Bănăţean, este de multă vreme intrat în toponimia populară adeseori şi sub numele de „Moşul”, sau acela generic de „Iorgovan”. Zona e foarte bogată în folclor, fiind vorba peste tot de: comori, peşteri sacre, opincile lui Novac, luptele cu romanii, sau de sora lui Decebal luată ostatică, împreună cu fiul ei, la Roma… Mai sunt pomeniţi maurii (?!) lui Troian, dar şi multe altele. Alteori regăsim megalitul sub numele de „Iovan Iorgovan” sau „Iorgovan Viteazul” -, identificat uneori cu zeul Hercules. Stranie coincidenţă să fie identificat aici Hercules, tocmai lângă Băile lui Hercules…

Istoricul Nicolae Densuşianu, fără să fi vizitat megalitul aflat într-o zonă ce aparţinea pe atunci Austro-Ungariei, îl descrie totuşi: „Figura împietrită a lui Hercule nu putea să fie decât o statuie primitivă, săpată în stânca vie, ce în epoca preistorică a fost dedicată acestui mare erou, al cărui cult era odată atât de puternic în părţile Cernei şi unde astăzi mai există atâtea legende despre dânsul”.

Aceştia sunt primii cinci sfincşi din Carpaţii României recunoscuţi ca atare, cărora li se va adăuga cel de al şaselea (sfinxul de la Bucegi), care va fi analizat într-un articol separat. Chiar dacă unii dintre ei pot fi catalogaţi ca fiind de origine cultă, majoritatea au ajuns până la noi aureolaţi de folclor, fiind astfel recunoscuţi drept megaliţi de sute sau, poate, chiar mii de ani. Cât despre constructorul lor – omul sau natura – aproape că asta nu mai are vreo importanţă. Fapt cert este că asemenea megaliţi carpatici au fost cunoscuţi/recunoscuţi de vechile populaţii montane de aici şi că – mai ales – ar exista posibilitatea ca şi altor populaţii din diverse arealuri în care strămoşii noştri au roit să le fi servit drept model. Iar, în sprijinul respectivei idei, nu putem bagateliza cunoscuta declaraţie a savantului peruan Daniel Ruzo: „Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa odinioară centrul celei mai vechi culturi cunoscute în ziua de astăzi”.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.