Cum s-a întâlnit fondatorul mormonilor, Joseph Smith, cu îngerul Moroni. Era acesta o fiinţă dintr-o altă dimensiune?


Fondatorul Bisericii Mormone, Joseph Smith (1805-1844), a avut parte de ceva foarte bizar. El a spus cum un înger numit Moroni a venit la el şi a anunţat că într-un munte, aflat nu departe de locuinţa lui, zace o comoară într-o ascunzătoare de piatră. Acolo, el va găsi o carte tipărită pe plăci de aur, ale cărei inscripţii conţineau povestea locuitorilor anteriori ai Americii şi originile lor. Iar lângă plăcile de aur va găsi un pieptar pe care erau lipite două pietre, numite Urim şi Thummim. Folosind pietrele acelea, el va fi în stare să traducă acele scrieri străvechi. El va descoperi şi o „busolă divină“.

Joseph Smith a făcut cum i se poruncise şi chiar a descoperit obiectele undeva, sub vârful dealului. Joseph Smith a întins ambele mâini ca să atingă obiectele şi a simţit o scuturătură. A încercat din nou şi a primit din nou un şoc puternic. La a treia încercare, a fost lovit de un trăznet atât de puternic, încât a rămas împietrit pe podea timp de câteva clipe. Apoi, a apărut îngerul Moroni, care i-a poruncit să revină în fiecare an, în aceeaşi zi, în acelaşi loc. Când va veni vremea, va primi obiectele sacre.

Ziua aceea a venit peste patru ani. Pe 22 septembrie 1827, mesagerul lui Dumnezeu, Moroni, i-a oferit lui Joseph Smith plăcile din aur inscripţionate, pieptarul şi strălucitoarele pietre traducătoare Urim şi Thummim. Cartea de aur avea în jur de 15 cm lăţime, 20 de cm înălţime şi 15 cm grosime. A reuşit cu uşurinţă să răsfoiască prima treime a foilor de metal, dar restul erau topite împreună într-un bloc unic, erau „pecetluite“. Azi, Cartea lui Mormon, se bazează pe traducerile acelor misterioase plăci. 11 martori au confirmat că au văzut plăcile, dar după terminarea lucrării, îngerul Moroni le-a dus într-un loc sigur, ca să le păstreze pentru o viitoare generaţie.

În Cartea lui Mormon, ni se spune povestea poporului Jared. Jarediţii ar fi fost crescuţi de Dumnezeu în epoca înălţării Turnului Babel. Iniţial, el i-ar fi îndrumat în ţinuturi sălbatice şi apoi peste marele ocean, spre coasta Americii, în mici ambarcaţiuni. În vasele întunecate, lumina era furnizată de 16 pietre strălucitoare, două pentru fiecare vas, care au produs lumină timp de 344 de zile. Ei aveau şi o busolă al cărei ac arăta permanent direcţia în care trebuia să meargă. Atât lumina, cât şi busola veneau de la acelaşi misterios Dumnezeu, care i-a ajutat pe jarediţi şi în alte situaţii.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO