Cum s-a descoperit după 800 de ani mormântul unui mare sfânt creştin? Cu ajutorul îngerilor sau a luminii unei nave extraterestre din alte dimensiuni?


În „Faptele Apostolilor” din Biblie descoperim că Sf. Iacov a fost primul apostol martirizat. După apariția miraculoasă a Sfintei Fecioare, acesta a revenit la Ierusalim, unde a început să-i mustre pe cei cu inima împietrită. A certat demonii, i-a botezat pe cei ce i-a izbăvit din robia duhurilor rele. Prigonitorul creștinismului, Irod Antipa, a hotărât uciderea apostolului. Acuzatorul lui Iacov s-a căit, însă, și a fost omorât o dată cu el. Se spune că însuși Irod Antipa i-ar fi tăiat capul sfântului, după ce pusese să fie supus la torturi, în 44 d.Hr.

Potrivit tradiției, trupul lui Iacov cel Mare a fost luat de către ucenicii săi, care l-au dus în Galicia. O legendă povestește că discipolii i-ar fi dus rămășițele pământești pe țărmul mării, unde le-au așezat într-un sicriu de marmură pe care l-au îmbarcat într-o corabie fără echipaj. Ambarcațiunea le-ar fi transportat în mod miraculos, pe apă, până departe pe coastele iberice, ajungând la Iria Flavia, capitala Galiciei romane. În cele din urmă, moaștele ar fi fost înhumate în apropierea pădurii Liberum Dorum.

Din cauza persecuțiilor și a interdicției de a vizita mormântul sfântului, existența sa a căzut în uitare. Abia în 813, în vremea regelui Alfonso al II-lea, ermitul Pelayo a observat o stea strălucitoare și imnuri de slavă în acel loc. El a arătat minunea episcopului Theodomir și, ulterior, aici s-a ridicat o biserică, înlocuită mai târziu de catedrala Santiago de Compostela de astăzi. Tradiția populară indică o proveniență latină a termenului Compostela, „Campus stella” însemnând „câmpuri de stele”.

Aceasta este tradiţia mormântului Sf. Apostol Iacov. Întrebarea este însă următoarea: ce „stea strălucitoare” şi sunete i-au arătat pustnicului Pelayo locul de înmormântare al Sf. Iacov? A fost vorba de îngeri sau de nişte „extratereştri” veniţi din alte dimensiuni sau galaxii cu o navă spaţială?


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025