Cum fiul lui Dimitrie Cantemir, ambasador al Rusiei în Londra, era uimit de democraţia englezilor de acum 3 secole: „Libertatea poporului de aici se arată cu calomnii fără ruşine împotriva regelui însuşi şi a miniştrilor”
În anul de graţie 1711, după ce a pierdut (fiind aliata al ruşilor) bătălia contra otomanilor la Stănileşti, domnitorul Moldovei, Dimitrie Cantemir ia calea pribegiei şi se stabileşte cu familia în Rusia. De acolo, el nu se mai întoarce în ţara natală, fiind pur şi simplu „interzis”. Nici copiii săi n-au mai călcat prin Moldova, iar unul dintre aceştia a fost cărturarul Antioh Cantemir (1708-1744). Acesta din urmă se instalează bine la curtea ţarilor Rusiei, ajungând să fie numit nici mai mult nici mai puţin decât ambasadorul Rusiei la Londra. Însă, Cantemirul nostru nu era obişnuit cu democraţia şi libertăţile pe care britanicii le trăiau de o bună bucată de vreme, acolo oricine purtând critica regele fără să i se întâmple nimic (lucru de neimaginat pentru un est-european crescut în totalitarism).
La scurt timp de la instalarea ambasadorului rus, în aprilie 1732, apăruse în „Evening Post” un pamflet plin de expresii „injurioase” la adresa Rusiei. După refuzul editorilor de a comunica numele autorului, Cantemir remarcă: „Poporul de aici este liber şi de năravul acesta sunt mai convinşi decât o spun”. Apariţia, peste trei ani, a unui material asemănător, cu titlul „Lettres moscovites” [„Scrisori moscovite”], mult mai grav de astă-dată, prin amploare şi destinaţie, a stârnit indignarea ambasadorului rus, Antioh Cantemir. Acesta scrie: „Eu până acum n-am văzut satire şi libele care să defăimeze cu atâta lipsă de ruşine şi cu atâta ticăloşie miniştrii şi întreg poporul rus, incluzând şi pe Înălţimea Sa imperială, şi pe prinţi, şi pe rudele de sânge”.
Editorii refuză, ca şi în primul caz, să divulge numele autorului, judecătorii îşi recuză dreptul de a judeca, deoarece, conform legislaţiei engleze, autorul nu poate fi adus în instanţă, dacă în paginile publicaţiei nu este numită nicio persoană din cele vizate. Pentru Cantemir va deveni limpede că în ambianţa legilor regatului britanic autorul nu poate fi pedepsit, căci „liberalismul poporului de aici atât de departe merge, încât se tipăresc, fără pericol pentru autor, chiar lucruri îndreptate împotriva propriului suveran”.
Într-un final, Cantemir descoperă cine era autorul calomniilor (un italian pe nume Locatelli), dar află că ziaristul nu poate fi pedepsit: „Pe lângă faptul că este cetăţean străin, legile engleze nu permit reţinerea unei persoane vinovată de fărădelegea efectuată în afara Angliei; libertatea poporului de aici în fiecare zi se arată cu calomnii fără ruşine împotriva regelui însuşi şi a miniştrilor, şi niciodată nu s-a obţinut prin judecată vre-o satisfacţie”.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
În anul de graţie 1711, după ce a pierdut (fiind aliata al ruşilor) bătălia contra otomanilor la Stănileşti, domnitorul Moldovei, Dimitrie Cantemir ia calea pribegiei şi se stabileşte cu familia în Rusia. De acolo, el nu se mai întoarce în ţara natală, fiind pur şi simplu „interzis”. Nici copiii săi n-au mai călcat prin Moldova, iar unul dintre aceştia a fost cărturarul Antioh Cantemir (1708-1744). Acesta din urmă se instalează bine la curtea ţarilor Rusiei, ajungând să fie numit nici mai mult nici mai puţin decât ambasadorul Rusiei la Londra. Însă, Cantemirul nostru nu era obişnuit cu democraţia şi libertăţile pe care britanicii le trăiau de o bună bucată de vreme, acolo oricine purtând critica regele fără să i se întâmple nimic (lucru de neimaginat pentru un est-european crescut în totalitarism).
